Flamandul Ferdinand Verbiest, un călugăr iezuit, a realizat prin anul 1672 primul vehicul acționat cu abur, o jucărie pentru împăratul Chinei, care nu putea transporta pasageri. Nimeni nu-şi putea închipui ce urmare va avea conceperea unei jucării. Istoria automobilului a început cu adevărat abia în anul 1769, când a fost fabricat un automobil dotat cu un motor cu abur, care putea transporta persoane la bord. În anul 1806, au apărut primele vehicule cu motoare cu ardere internă, care funcționau cu combustibil lichid.
Inginerul și inventatorul Karl Benz a făcut în 1888 prima linie de producție de automobile în serie, în Germania. Licenţa lui a fost preluată de către Emile Roger, în Franța. În anul 1885, Benz construise primul motor cu combustie internă în patru timpi, care funcţiona cu benzină. El a dotat cu un astfel de motor primul automobil din lume, un soi de scaun pe trei roți. Ulterior, a creat maşini pe patru roți, dotate cu motoare ceva mai bune.
Primele autovehicule erau lipsite de volan. Schimbarea direcţiei se realiza prin intermediul unei manete. În anul 1898, francezul Louis Renault a fabricat primele lui automobile. În anul 1901, a apărut Peugeot, iar în 1903 a început producția lor în serie și în Franța. Cam prin anul 1900, au apărut şi primele vehicule cu motor electric.
N-o să vă vină să credeţi, dar ştergătoarele de maşină au fost inventate în 1903 de o femeie, Mary Anderson. Ea a primit patentul pentru un mecanism în formă de braț, prevăzut cu o lamă de cauciuc, pentru ştergerea parbrizului.
În SUA, Henry Ford și Ransom Olds au influențat foarte mult industria de automobile. Olds a fondat producătorul Oldsmobile și a produs maşini în producție de masă, la preț scăzut. Henry Ford însă a revoluționat istoria automobilului, mai ales datorită producției de serie mare a automobilul Ford Model T. În anul 1914, a produs şi vândut 250.000 de bucăți.
În anul 1929, a fost construit primul radio pentru mașină, iar în 1948 au apărut parbrizul incasabil și centurile de siguranță, datorită lui Preston Tucker.
Foarte interesant mi se pare faptul că prima poliță de asigurare auto datează din anul 1897 şi a fost emisă în Statele Unite.
Ce chestie! Si eu tocmai am postat un material despre trasuri si calesti:) Cred ca s-a saturat lumea de masinile de azi:)
Da, dar sunt absolut diferite.
Ar trebui să mai scrie cineva de biciclete, ca să încheiem povestea.
:)) Nu m-am putut abtine. Ai raspuns cu umor.
Dintotdeauna mi-au plăcut mașinile anilor 60, erau superbe. MI-au plăcut caleștile, eleganța și alura nobilă a multora dintre ele…
Devin nostalgică, sentimentala de mine!…
Aşa îţi trebuie!