Istoria mobilierului spune ca omul grotelor dormea pe una sau mai multe din pieile animalelor pe care le vanase, asternute pe pamant. In Antichitate, doar egiptenii de vaza aveau pat. Ceilalţi se lungeau pe o rogojina care avea un capatai de lemn in forma de semiluna, in care isi introduceau capul si ramanand nemiscati peste noapte. Nu va vad dormind in asa ceva.

In Grecia, patul era inalt, cu picioarele ca niste coloane, care aveau ornamente de forma geometrica. Romanii aveau un soi de divanuri pentru sufragerie, cu cate o perna la extremitati. Tineau loc de scaune si oamenii, de obicei câte doi, stateau intr-o rana pentru a servi masa.

Istoria arata ca exista si un pat de dormit, care avea o plasa pe care se punea salteaua. Nu existau perne si nici asternuturi. O cuvertura acoperea salteaua si cu alta romanii se inveleau. Ulterior, au aparut si cele doua tablii de la extremitati. Dar paturile erau atat de inalte, incat ajungeau in ele cu ajutorul unor scarite.

Bizantinii aveau capataiul patului foarte inalt, iar culcusul era intr-o panta destul de accentuata, asa incat pozitia trupului in somn era oblica. Istoria mobilierului afirma ca pana in secolul al XV-lea, la curtea Frantei, ofiterii si doamnele de onoare se culcau pe saltele de paie aşternute pe jos, in anticamera dormitoarelor regale. Nici aici nu era tocmai confortabil si nici intim.

Nobilimea Evului Mediu avea paturi imense, cu picioarele lor prelungindu-se pana in tavan si avand perdelute. Istoria mobilierului spune ca abia in secolul al XVIII-lea, forma patului se apropia de cea de azi.

Se pare ca masa e cel mai vechi obiect de mobilier. Cea a egiptenilor si grecilor avea picioarele sculptate, reprezentand labe ori capete de animale. Romanii aveau mese de forma rotunda, cu trei sau patru picioare.

Mesele din Evul Mediu erau dispuse in semicerc sau in forma de potcoava, iar mesenii stateau doar pe latura exterioara, partea interioara ramanand libera pentru a fi serviti seniorii. In secolul al XVI-lea tablia era deja fixata pe picioarele mesei. Istoria spune ca abia prin secolul al XVIII-lea, au aparut si masutele de langa pat, noptierele de azi.

Scaunele vechilor egipteni aveau pernute si spatarul foarte inalt. Ca si mesele, picioarele scaunelor erau sculptate, luand forma labelor unor animale. La greci si la romani exista si scaunul in forma de X, cum sunt cele pliante de azi, dar cu spatar. Bizantinii aveau scaune la care spatiul dintre cele patru picioare era mascat cu paneluri pictate. Spatarele lor erau lungi si drepte.

Nobilimea Evului Mediu avea scaune cu spatare mult mai inalte, cu blazonul stapanului sculptat in partea lor superioară. Tot atunci au aparut si primele scaune pe rotile, pentru batrani si bolnavi. Istoria spune ca timp de aproape 500 de ani, din epoca Renasterii, scaunele si mesele au fost piese de lux, datorita elegantei formelor si calitatii materialelor pentru scheletul din lemn scump si a tapiteriei bogate. Asa ceva as vrea si eu acum, desi nu se potrivesc cu camerele unui bloc de beton. Abia in urma cu un secol, scaunele au devenit sobre si functionale.

Vreme de trei secole, la curtile regale europene a facut voga scaunul care avea sezutul perforat in forma de cerc, closetul de azi. Ludovic al XIV-lea al Frantei se aseza (si, la nevoie, chiar il folosea) in timpul sedintelor cu ministrii lui, că doar era Regele Soare.

Comments

comments