Mulţi bloggeri s-au apucat să-şi facă bilanţul. De parcă ar fi contabili! Uite că vine sfârşitul lumii şi rămân cu neîmplinirea asta: nu şi-au trecut în revistă reuşitele şi restanţele din timpul acestei vieţi. Măcar să fie asta unica nerealizare! În loc de bilanţ, aş vrea să-mi exprim recunoştinţa faţă de cititori, fiindcă mă suportă de atâta timp.
Poate că trebuia să fac asta la împlinirea unui an în blogosferă, dar nu-mi place să fiu previzibil. Şi ca să-mi subliniez această carenţă, acum, când lumea îşi face bilanţul şi sarmalele, sperând la un viitor cât mai luminos şi la momente delicioase, o să vă vorbesc nu despre sfârşitul anului, ci al vieţii.
Statisticienii americani au constatat cu surprindere că zilele din an “preferate” de oameni pentru a-şi da obştescul sfârşit sunt cele două zile de Crăciun şi prima zi din an. Iac-aşa! Pen’ ce? Prima oară s-au gândit că-i de vină iarna, care, ştim bine de la un clasic în viaţă, nu-i ca vara. Pe urmă au dat-o la întors şi cică mâncărurile grele din aceste zile ar fi catastrofale. Ei bine, nu. Nici pârdalnicele sarmale şi nici măcar periculosul caltaboş nu ne vin de hac! Nu colesterolul, nici alcoolul… Mă omule, dar de ce mori, mă?!
După ce au scotocit bine prin statistici, cercetătorii au tras concluzia că de vină ar fi stresul acumulat cu prilejul pregătirilor speciale pentru petrecere. Deci dacă vrei să petreci, te poţi pregăti pentru ultima petrecere… Specialiştii vedeau că mai ales bolnavii de Alzheimer au făcut stop cardiac din cauza stresului sporit. Adică cei bolnavi de demenţă s-au agitat peste măsură, observând agitaţia neobişnuită din jurul lor. Bine, bine, dar nu toţi oamenii care mor în perioada asta erau demenţi! Nu! Au mai rămas destui demenţi în viaţă…
Încă nu s-a ajuns la o concluzie fermă, dar s-a avansat ideea că de vină ar fi lipsa de hotărâre a celor bolnavi să apeleze la serviciile medicale, dar şi personalul medical redus care lucrează în această perioadă. Adică bolnavul se gândeşte să amâne vizita la doctor până după sărbători, iar medicii cu experienţă sunt în concediu, iar de serviciu rămân cei mai tineri. Bine, asta-i în SUA. La noi, desigur, e altfel, ştiţi bine…
Oricum, dacă aţi supravieţuit Crăciunului, mai aveţi o ultimă şansă de a muri precum americanii. Dacă o rataţi şi pe asta, apăi să ştiţi că veţi trăi bine mersi tot anul. Şi anii următori, că deja v-aţi obişnuit să rataţi oportunităţile ivite de a vă pierde viaţa. În cazul ăsta, vă urez să trăiţi ca americanii! Adică un pic mai fără stres, mai odihniţi, mai veseli, mai bogaţi şi mai sănătoşi. La mulţi ani!
🙂 Interesant ai incheiat anul, aici, pe blog 😉
Nici eu n-am facut bilanturi… Ce rost ar avea?
Iti doresc multa sanatate si un Nou An cu mult mai bun!
Mulţumesc, la fel şi ţie!
Sâmbătă am chemat degeaba oamenii la tine.
Mi-au bătut obrazul, fiindcă le promisesem că ne aştepţi cu ţuică fiartă, precum ciobanul Ghiţă…
Sorry. Chiar imi pare rau.
La multi ani cu bucurie, si la anul sa se scrie, multe articole bune, sa te tii mereu de glume:)
Mulţumesc, şi ţie la fel, Mihaela!
Io nu vreau sa traiesc ca americanii. Ca americanii e prosti! Are ei dolari si trupe militare pe tot mapamondu’ da’ tot inculti e!Macar ii duce mintea sa se sinucida singuri de craciun, cand e frig, nu de paste cand e cald si se imput repede…
Sa fim noi sanatosi si voiosi si sa moara americanii de ciuda ca nu ne pot birui!
Ne-am luat la întrecere cu ei?
Eu sunt romanca pana in maduva oaselor (desi s-ar putea ca prin venele mele sa curga si ceva sange de unguroaica), asa ca am trecut cu bine de sarbatori si ma pregatesc sa imi fac lista de dorinte pentru 2014. 🙂
Sa ai un 2014 minunat, J!
Să re ajute Dumnezeu!
La multi ani frumosi si linistiti! In ultimul timp se pare ca tot ce imi doresc este sa fie liniste si asta doresc si altora, asa obsesiv. 🙂
Desi sunt contabila cu acte, anul acesta n-am prea avut chef de bilant. Poate nu dadea ce trebuie si de aceea l-am amanat pana cand sa zicem ca ar fi bun de dus la banca. 🙂
Ei, da, să fie pace, în primul rând!
Am toată stima pentru contabili, dar întotdeauna m-a surprins setea lor pentru umanism, în ciuda, sau poate tocmai datorită meseriei lor.