Pe adresa “Moş Crăciun, Polul Nord” au ajuns, până acum, circa 8 milioane de scrisori, expediate din toată lumea. Această informaţie provine de la Uniunea Poştală Universală, cu sediul la Berna, capitala Elveţiei. Mai toate oficiile poştale naţionale au primit mai multe scrisori către Moş Crăciun decât anul trecut.
20 de oficii poştale naţionale de pe mapamond au primit în 2012 scrisori ai căror destinari erau Moş Crăciun şi alte personaje imaginare. Multe oficii au o structură oficială pentru a le răspunde acestor epistole, care ar trebui să fie înregistrate ca neputând fi distribuite.
Ştiind acest lucru, vă rog să vă imaginaţi ce se întâmplă cu o astfel de scrisoare expediată de, să zicem, Gigel, din Slobozia. Oare îi va răspunde cineva acestui copil, în numele lui Moş Crăciun? Nu ştiu de ce, dar am impresia că Gigel din Slobozia n-ar primi de la operatorul poştal decât tradiţionalul “hai sictir”, şi acesta pe cale orală.
Ei bine, anul trecut, cam 1,7 milioane de misive i-au fost trimise lui Pierre Noël (Moş Crăciun local) numai din Franţa. În topul statelor din care se expediază peste un milion de scrisori al căror destinatar este Moş Crăciun, se mai află Canada (1,35 milioane de scrisori) şi SUA (un milion de scrisori). De altfel, Canada are şi un cod poştal destinat exclusiv lui Moş Crăciun (HOH OHO).
Printre cele 20 de state din care i-au fost expediate plicuri lui Moş Crăciun se găsesc şi Brazilia (cu fix 964.315 scrisori), Marea Britanie (800.000 de misive către Santa Claus), desigur, Finlanda, patria Moşului (550.000 de scrisori către Jolloupukkin), Rusia (350.000), Spania (300.000), Australia (150.000), Irlanda (130.000), Italia (130.000 de scrisori către Babbo Nattale) şi Portugalia (100.000).
Până şi din Ungaria au fost trimise 3000 de scrisori. Bineînţeles, nimeni nu ştie câţi copii români i-au scris lui Moş Crăciun, fiindcă Poşta Română, vezi bine, este în plin proces de restructurare, falimentare şi vânzare… Propun eutanasierea, în scop umanitar.
O statistică asemănătoare realizată în anul 2007 arăta că pentru Moş Crăciun scriseseră vreo 6 milioane de copii de pe întregul glob pământesc. Cele mai multe dintre scrisori conţineau dorinţele copiilor, majoritatea cerând dulciuri şi jucării. Până acum, copiii doreau căciuliţe, acadele, ciocolată cu lapte, urşi de pluş şi păpuşi. Dar, desigur, societatea a evoluat, aşa că există şi Moş Crăciun online, căruia i se cer laptopuri, tablete şi telefoane mobile.
Să nu credeţi cumva că toţi copiii doresc (numai) aşa ceva. De exemplu, un deţinut minor i-a scris Moşului că îi pare rău pentru fapta rea pe care a comis-o şi îi cere iertare, un alt copil doreşte ca părinţii lui să se întoarcă de peste hotare, unde lucrează, promiţând că va fi cuminte, iar un altul a pus în plic o mică sumă de bani, pentru a fi daţi copiilor fără părinţi. Amănunte vă pot oferi cei ce lucrează la “Academia lui Moş Crăciun” din Moldova. Fiindcă de la Poşta Română, ştiţi bine, puteţi primi doar o urare tradiţională…
De altfel, Moldova este singurul stat din lume care a înfiinţat pentru Moş Crăciun o instituţie ştiinţifică. Copchiii moldovenilor doresc, printre altele, telefoane fără butoane, apartamente şi pistoale Kalaşnikov. Dar Moşul moldovean primeşte anual cam 6000 de scrisori şi de la persoane mature, printre acestea aflându-se chiar şi oameni de afaceri. Un caz aparte îl reprezintă scrisoarea unei tinere de 30 de ani, care îl anunţa pe Moş că n-a avut parte de iubire şi-l ruga să-i dăruiască dragostea…
Ca sa fiu sincer, mi-as fi dorit sa existe Mos Craciun. Entuziasmul si starea plina de emotie pe care o ai dimineata este ceva unicat, care ar trebui traita din plin. Pentru mine cel putin, cand am aflat ca Mos Craciun nu exista a fost o dezamagire enorma. Mi se pare chiar o tampenie, sa ti copilul pana la o varsta sa creada in Mos Craciun, dupa sa ii spui ca nu exista. Parca mai rau il faci sa sufere :))
Da, viaţa-i dură mai ales când eşti copil.
Când l-am cunoscut eu pe Moş Crăciun, îl chema Gerilă. Nu prea îmi era clar cine e şi cum face, dar ştiam sigur că odată pe an îmi aduce un cadou. Şi pentru asta trebuia să fiu cuminte. Gerilă, era acelaşi moş cu barba lungă şi albă, îmbrăcat cu pelerina roşie şi având un sac uriaş în spinare. Sac cu daruri binenţeles. L-am şi văzut de cateva ori: la grădiniţa, la un vecin, şi mai apoi la televizor. Nu credeam că e aşa cunoscut. Ai mei mi-au povestit de el ca fiind un fel de bunic mai năzdrăvan care ne supraveghea tot timpul pe ascuns ca apoi la final să ne aducă daruri pe măsura faptelor bune făcute pe întreg parcursul anului. Şi cum povestea ţinea doar de sărbători, din primavară până în iarnă uitând apoi de existenţa sa, Moşul trebuia îmbunat cu scrisori cu rugăminti şi mulţumiri, pentru a ne primi cadourile mult dorite.
Am fost un copil afurisit care n-a crezut niciodata in Mos Craciun. 🙂
Am vrut sa scriu ce faceam eu de Craciun…dar neavand chef de blog am lasat-o moarta. Poate la anul 🙂
Ma mir cata hartie se prapadeste pentru atatea scrisori…
Vai, ce trist! Eşti un caz cu totul particular, sper…