Într-o vară a anilor ’80, eram la vărul meu, Fredy, şi discutam cu taică-său, unchiul Ocsi, la o cafea, despre spectacolul pe care urma să-l dea trupa lui de micuţe balerine la teatrul din Ploieşti, el fiind coregraf. Ne invitase pe mine şi prietena mea, pe care o cunoscusem în casa lui, de altfel, la spectacol şi voiam să văd dacă-l pot ajuta cu ceva. M-a rugat să verific muzica înregistrată pe pista unui magnetofon pentru spectacol, nişte valsuri. Pe cealaltă pistă, era muzică modernă, trasă de pe discuri primite din Germania. Uite aşa a ajuns Mama Leone, vals de Strauss.
Unchiul Ocsi, un tip foarte interesant, de altfel, fost balerin, devenit profesor de balet, era jumătate român, jumătate sârb. Era căsătorit cu tanti Elza, care era jumătate nemţoaică, jumătate unguroaică. Aveau doi fii, Milan şi Fredy. Vă daţi seama ce amestecătură de graiuri se vorbea în casa lor, română, germană şi maghiară. Copiii puteau gândi în toate cele trei limbi, în funcţie de context.
Mă rog, a fost simplu de verificat, Fredy înregistrase corect, muzica pentru spectacolul balerinelor pe pista 1, iar pe pista 2 era muzică modernă, aproape la zi, pe care o puteai auzi rar la radio. Ne-am dus la spectacol şi a fost mai interesant decât mă aşteptam. Desigur, noi am intrat în culise, voiam să-l vedem pe unchiul Osci, să-i urăm succes. Ne-a întâmpinat un băiat de 15-16 ani, singurul şi cel mai în vârstă din trupă. Restul erau fetiţe de cel mult 8 ani. Băiatul era machiat foarte bine, juca rolul nu ştiu cărui monstru din Samarkand şi ne-am speriat când l-am văzut, era înfricoşător.
Desigur, sala era plină cu părinţii şi bunicii balerinelor, care aşteptau să-şi vadă fetiţele dansând. Prezentatoarea a spus la microfon că urmează un vals de Strauss şi sala a amuţit. Şi boxele au bubuit: “Mama Leone…”, o melodie foarte la modă pe atunci, interpretată de Bino. N-a durat mult, desigur, italianului luându-i-se maul, dar a primit aplauze furtunoase şi s-a auzit “bis!” din sală, toţi spectatorii râzând satisfăcuţi de felul în care începe spectacolul, parcă pregătiți pentru dans sportiv, nicidecum pentru Strauss.
Până atunci fuseseră încordaţi, nerabdători să vadă evoluţia fetiţelor. Unii erau înarmaţi cu binocluri. Probabil că unii părinţi prezenţi în sală îşi amintesc. Se încurcaseră pistele magnetofonului, fiindcă Fredy ascultase muzică până la începerea spectacolului…
Cât de înalt e „înaltul oaspete chinez”?
După câteva zile, o aşteptam pe prietena mea la unchiul Ocsi. Acolo ne întâlneam cel mai adesea. Eu eram student pe vremea aceea, cred că prin anul IV. La televizor erau două ore de emisie, cea mai mare parte a timpului fiind ocupată cu activitatea prodigioasă a odiosului şi a sinistrei lui soţii, ca să folosesc un clişeu cu care am fost bombardaţi vreo doi ani după revoluţie şi care acum mă face să râd.
Acasă erau numai unchii mei, copiii fiind plecaţi. Televizorul era deschis, dar nu prea eram atenţi la el. Cred că jucam canastă, eu făcând echipă cu mama lui tanti Elza, care vorbea numai ungureşte, doar eu obligând-o să comunice şi în româneşte, neînţelegând nimic. La televizor auzeam că secretarul general al Partidului Comunist Chinez a fost întâmpinat de tovarăşul Ceauşescu la aeroport şi că înaltului oaspete chinez i s-a dat onorul şi tot aşa, spicherul citind de pe foile lui ce a făcut înaltul oaspete chinez în Bucureşti.
Nu erau imagini decât cu spicherul, dar acestuia îi turuia gura despre fructuoasa întâlnire a multiubitului conducător cu înaltul oaspete chinez. În fine, au început să fie difuzate imagini ale întâlnirii celor doi. Îi arăta pe Ceauşescu şi pe înaltul oaspete chinez fiind în picioare unul lângă altul, iar noi am lăsat puţin cărţile jos, să-i vedem. Şi toţi patru am izbucnit într-un râs nebun: înaltul oaspete chinez îi ajungea lui Ceauşescu la subţioară! Iar Ceaşcă nu era chiar un colos…
Unchiul Ocsi ne-a spus să ne uităm bine la spicher, fiincă presimte că-l vedem ultima oară, că se putea interpreta că a făcut la caterincă prezentarea înaltului oaspete chinez, chiar dacă nu el scrisese textul. Şi ne-a povestit că aşa păţise altul, care citise la jurnalul de seară că ministrul de externe de atunci, tovarăşul Cioară, s-a întors de la Sofia pe calea aerului…
Adevărul e că l-am mai văzut. Când se spunea după o întâlnire la nivel înalt că întrevederea a fost cordială, tovărăşească, cum fusese cazul celei prezentate, însemna că oaspetele se înţelesese bine cu Ceauşescu. Dacă se certau la cuţite, aflam că cei doi au au avut o întâlnire fructuoasă, de lucru. Probabil, coana Leana fusese în toane bune, fiindcă ea era cu destituirile.
