Întotdeauna asociez gusturile cu o amintire. De pildă, gustul de vişine îmi aminteşte de copilărie. Locuiam într-o casă cu curte, cu părinţii şi cu o mătuşă. N-aveam 3 ani. În curte erau câţiva vişini. O creangă era mai joasă, aşa încât ajungeam la o vişină. Am întins mâna, am cules-o şi am băgat-o în gură. Atunci a apărut mătuşa lângă mine şi m-a certat zâmbind, spunându-mi că întâi trebuia să spăl vişina. Acum, matur fiind, miezul de lapte îmi aminteşte de dragoste şi vacanţă.

Se spune că, în general, cele mai vechi amintiri pe care le are un om sunt de la vârsta de 3 ani. Şi totuşi, eu am nişte amintiri de la vârsta de câteva luni. Una dintre ele e legată de mâncare. Îmi era foame şi începusem să scâncesc. Mama era plecată, iar eu voiam lapte matern. Una dintre mătuşile mele, care avea 20 şi ceva de ani, m-a luat în braţe şi, fiindcă nu tăceam, mi-a oferit sânul ei, fără lichidul hrănitor, desigur, dar aşa m-am liniştit.

Altă amintire este legată de prima fată cu care am dormit în acelaşi pat. Era fiica unor prieteni de-ai părinţilor mei. Ambii nu împliniserăm un an. Ea dormea când tata m-a aşezat în pătuţul ei.

Acum, după multă vreme, în vara acestui an, am mâncat pentru prima oară miez de lapte. Eram în concediu şi, într-o dimineaţă, prietena mea a cumpărat mai multe genuri de miez de lapte, ca să le încerc pe toate şi să-i spun care îmi place cel mai mult. Miezul era în nişte cutiuţe tare frumoase care aduceau cu formele pentru tartă. Ulterior, am văzut câţiva copii făcând cu ele forme din nisip umed, pe malul mării.

După ce am gustat din miez, nu ştiam cu ce îl puteam asemăna: caş, lapte, urdă, mozzarella? Ceva pe acolo, dar are un gust unic. Alice, iubita mea, mi-a spus că-i un soi de brânză. După ce am dat gata două cutiuţe cu miez, Alice m-a informat că e un mic dejun foarte bogat în vitamine, iar miezul are cea mai mare concentraţie de calciu şi fosfor care se află într-o branza proaspătă.

N-am putut alege, toate felurile de miez îmi plăceau. În zilele următoare, am mâncat miez cu somon chiar, dacă vă puteţi închipui. Alice spunea că peştele e bogat în omega 3 şi, văzând că nu reacţionez în niciun fel, a şoptit cu un soi de uimire drăgăstoasă:

– Ţăran eşti, iubi! Hm, deşi eşti bucureştean!

În tot cazul, ţăranul bucureştean aflat în vacanţă la malul mării a mâncat miez de lapte tăiat felii subţiri, aşezate pe nişte biscuiţi rotunzi. Pe deasupra, Alice a pus puţină zeamă din nu ştiu ce dulceaţă, boabe de struguri şi felii de căpşuni şi portocale. A fost dumnezeiesc! I-am şi spus iubitei mele:

– A fost foarte bun şi aproape la fel de dulce ca tine!

Într-o dimineaţă, Alice s-a trezit târziu şi m-a găsit făcând cafeaua. A pregătit la iuţeală un mic dejun extraordinar: miezul de lapte din două cutiuţe l-a răsturnat pe o farfuriuţă, deasupra lui a pus o lingură de miere, peste care a adăugat bucăţele de nucă şi a ras pe deasupra nişte biscuiţi. Ulterior, a făcut nişte frigărui cu miez de lapte şi fructe.

Dar şi frigăruia specială, cum a botezat-o prietena mea, mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu era dulce. Era o combinaţie extraordinară de miez de lapte, somon fără piele şi oase (care, cum a aflat ţăranul, conţine celebra Omega 3, nu te joci) şi sos pesto, care avea usturoi şi busuioc. Un deliciu!

Cei care au mâncat miez de lapte l-au declarat “Produsul anului 2013”. Pentru mine a devenit o permanenţă. Oricum, şi înainte de concediu, eram un fan brânză. Acum, vacanţa s-a terminat şi marea e departe. Dar eu am rămas cu ce e mai important: dragoste şi miez de lapte. Nu neapărat în ordinea asta…

Comments

comments