Există o metodă de învăţare rapidă, temeinică şi de durată, numită sugestopedie, cu ajutorul căreia ne putem dezvolta memoria. Metoda constă în sincronizarea informaţiei care trebuie reţinută, cu intonaţia, muzica de fundal, respiraţia şi cu ritmurile organice (fizic, emoţional, cardiac etc.), aşa încât, cu ajutorul sugestiei, să se stimuleze potenţa creierului cu până la 90% şi să se dezvolte abilitatea mintală.
De exemplu, folosind această metodă, nişte manuale şcolare pot fi parcurse în numai 3 luni, cu un ritm de 4 ore pe zi, fiind perfect posibilă însuşirea a 6000 de unităţi lexicale şi structuri lingvistice, adică dublul fondului activ al unei limbi. Specialiştii susţin că metoda poate fi utilizată la orice vârstă, indiferent de profesie sau de nivelul de cunoştinţe, atât individual, cât şi în grup.
Capacitatea de memorare poate creşte de 4 ori!
Se spune că, în afara cantităţii mari de informaţii reţinute, principalul câştig îl reprezintă durata păstrării în memorie a celor învăţate. Specialiştii unui centru german de sugestopedie au costatat că, după 6 luni, încă se mai reţin 80% din cele învăţate, în timp ce prin metoda clasică de învăţare se mai reţin numai între 20 şi 35%.
Desigur, există şi adversari ai acestei metode, care spun că acest computer formidabil care este creierul omenesc nu are şi o bancă de date, el nereţinând totul, de-a valma. Creierul tinde tot timpul să esenţializeze, împingând spre “periferia” memoriei acele informaţii care, pentru un timp, nu mai sunt utile.
Principalele resurse ale sugestopediei:
– antrenamentul de mărire a capacităţii de concentrare (împrumutat din rajayoga);
– folosirea metodei de învăţare în somn;
– utilizarea muzicii clasice în stil baroc (Handel, Vivaldi, Bach etc.);
– folosirea unui tip anume de respiraţie, recomandabil fiind ciclul de 8 secunde (două secunde inspiraţie, 4 secunde reţinere, două secunde expiraţie) sau cel de 12 (câte 4 pentru fiecare fază).
Memoria trebuie antrenată
Succesul la învăţătură şi în activitatea profesională se datorează şi aşa-zisei gimnastici cerebrale. Aşa cum în sport şi în alte domenii nu se pot obţine performanţe fără antrenamente fizice regulate, şi pe tărâm intelectual, memoria trebuie antrenată zilnic.
Cu cât memoria va fi mai antrenată, cu atât ea va fi capabilă să reţină mai multe informaţii, în aceeaşi măsură crescând şi capacitatea noastră intelectuală, mărindu-se şi performanţele obţinute. Cu cât “obosim” mai puţin creierul, cu atât el se “leneveşte”, fiind tot mai puţin apt să reţină ceea ce ne propunem.
Din păcate, în România, în sistemul actual de învăţământ, preocupările în acest domeniu sunt puţine, iar cei care doresc să aplice sugestopedia sunt obligaţi s-o facă pe cont propriu.
Desigur, există şi alte metode de a ne dezvolta capacitatea de memorare, cum ar fi aromoterapia. S-a constatat că folosirea uleiului volatil de rozmarin, un puternic tonic al sistemului nervos, este foarte eficientă în acest sens.
Eu cand invat incerc sa asociez fiecare informatie in parte cu cate o imagine vizuala / motorie. Faza e ca a mers pana acum, insa am ajuns la bac si deja sunt prea multe de retinut si se amesteca (ma refer stric la eseurile pentru lb romana)
Încearcă să te foloseşti altfel de memoria vizuală.
Succes!
Hmm… interesant. Eu chiar am probleme cu învățarea, pentru că de cele mai multe ori prefer să tocesc…
Se spune că cea mai proastă metodă de învăţarea e toceala.
Trebuie sa incerc metodele astea noi! am inceput de ceva vreme cu muzica clasica si chiar ajuta.
Bineînţeles că ajută.
Am o memorie vizuala destul de buna. Nu ca a lui Cristi de mai sus… Nu-mi trebuie imagini. Chiar si textele le retin tot ca imagine de foarte multe ori. La mine totul functioneaza ca un puzlze…deci trebuie sa se lege, totul sa aiba un inteles. Altfel nu merge nimic. Nu pot toci. N-am putut niciodata. Nu cred ca ar da rezultate niciuna din metodele de mai sus la mine. Am incercat si eu mai multe cand eram in facultate. Tot ceea ce stiam si simteam eu ca e bine functiona. De fapt fiecare avem ritmul si stilul nostru de a invata si retine…
Postarea e buna pentru cei care inca invata… elevi, studenti.
Tot e bine că-i bună la ceva!
Personal, în facultate am învăţat foarte bine să învăţ.
Păcat, cu asta trebuia să termin şcoala generală.
Adevărul e că nimeni nu ne învaţă asta. Şi e o mare lipsă.
Eu in facultate invatam cu castile in urechi. Muzica ambientala ma ajuta parca sa retin si sa invat cu drag.
Ori era un placebo interesant ori functiona.
La fel procedam şi eu, doar că foloseam căşti.