Bărbaţii ajung să fie fericiţi prin aceleaşi mijloace ca şi femeile? Un studiu recent finalizat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie arată ce îi poate face fericiţi pe bărbaţi şi ce reuşeşte să determine fericirea doamnelor. S-a demonstrat că anumite principii de viaţă pot contribui substanţial la fericirea noastră, deşi avem puncte de vedere diferite. Dar oare ce ne face fericiţi?
Studiul a monitorizat 12 factori de viaţă, constatându-se că nivelul mediu de fericire raportat e de circa 64%. Bărbaţii erau mai satisfăcuţi de aspectul lor fizic, comparativ cu femeile. De asemenea, ei au afirmat că se simt împliniţi în ceea ce priveşte cariera, siguranţa locului de muncă şi venitul obţinut. Femeile au un nivel mai mare de fericire, dacă e vorba de viaţa amoroasă, sex şi familie.
Problemele financiare ne îngrijorează cel mai mult. Cam 46% dintre cei intervievaţi au afirmat îşi fac griji cu privire la situaţia lor financiară şi că lucrurile ar sta mai bine dacă ar avea venituri puţin mai mari. Deci nu vrem neapărat să ne îmbogăţim, ci să ne diminuăm grijile zilnice.
În jur de jumătate dintre subiecţi au afirmat că privesc pozitiv viaţa, dar 20% dintre cupluri au spus că optimismul partenerilor a scăzut după căsătorie. Cam o treime dintre subiecţii au declarat că ar fi mai fericiţi dacă partenerul ar dovedi mai multă dăruire.
Sunt mai mulţi factori care contribuie la atingerea fericirii: regimul alimentar sănătos, vremea bună, aprecierea superiorilor ierarhici, prevenirea şi/sau combaterea bolilor, timpul petrecut în sânul familiei etc.
Câştigul la Loto nu aduce şi fericirea
Marii câştigători la Loto n-au o mai bună stare a sănătăţii, nici siguranţă financiară pentru mult timp. Aşa afirmă doi cercetători de la Şcoala Economică din Paris, care au analizat 8.000 de persoane care au câştigat la Loto între anii 1994 şi 2005. Starea sănătăţii marilor câştigători nu s-a îmbunătăţit. De acest lucru s-ar putea face vinovate excesele câştigătorilor şi consumul mărit de produse nocive, în perioada imediat următoare încasării premiului.
Un studiu al loteriei din Florida arată că nici măcar bunăstarea financiară nu-i asigurată. Un cercetător de la Universitatea din Kentuky, Lexington, a comparat câştigătorii unor sume cuprinse între 50.000 şi 150.000 de dolari, cu cei care au câştigat sub 10.000 de dolari. Rata de faliment în rândul marilor cîştigători a scăzut cu 50% în primii doi ani de la încasarea premiului. După acest interval, rata de faliment a crescut, iar în următorii câţiva ani, 5% dintre toţi câştigătorii au sărăcit.
Şi totuşi, banii pot cumpăra fericirea
Nişte cercetători de la universităţile British Columbia, Harvard şi Amsterdam au concluzionat că dacă banii nu te fac fericit, înseamnă că probabil nu-i cheltuieşti cum trebuie. Banii le permit oamenilor să facă ceea ce-şi doresc și unele lucruri care ne aduc fericirea.
Însă oamenii sunt tentaţi să cheltuiască pe lucruri despre care cred că i-ar face fericiţi, dar care se dovedesc a fi inutile. În acest caz, cum putem fi siguri că lucrurile pentru care cheltuim ne fac fericiţi? Răspunsul îl putem afla dacă urmăm paşii următori:
Vacanţele ne fac mai fericiţi decât lucrurile noi
Un studiu a concluzionat că satisfacţia legată de o vacanţă frumoasă durează mai mult decât cea produsă de achiziţionarea unor noi bunuri materiale. Satisfacţia de a dobândi produse se stinge repede, făcând comparatii: alţii si-au luat un obiect de acelaşi tip, dar mai bun şi mai scump, iar asta ne induce sentimente negative. O vacanţă e valoroasă datorită amintirilor şi impresiilor personale legate de ea, iar acestea sunt subiective și nu pot fi comparate cu ale altora.
E necesar să-i ajutăm pe alţii
Cheltuirea banilor cu scopul de a ajuta pe cineva duce la apariţia unui nivel de fericire mai înalt decât în cazul în care am cheltui numai pentru sine. Studiul arată că aceste cheltuieli pentru ceilalţi au un impact neaşteptat de puternic asupra relaţiilor sociale.
E bine să ne gândim la ceea ce omitem de obicei
De exemplu, când ne gândim la o casă de vacanţă, nu-i nevoie numai să ne imaginăm cât de frumoasă va fi, ci şi la cheltuielile pe care le facem, la tărăgănarea lucrărilor, la eventuala prezenţă a ţânţarilor şi la alte lucruri realiste. Astfel, putem vedea mai toate aspectele legate de lucrul cumpărat, având ulterior mai puţine riscuri de a fi dezamăgiţi de această achiziţie.
Mai bine multe mici plăceri, decât puţine plăceri mari
Decât să ne obişnuim cu marile plăceri produse de faptul că le putem cumpăra cu bani, ar fi mai bine să investim în plăceri mai mici. Nu că ar fi neapărat rău să cheltuim pe obiecte scumpe, dar banii, oricât de mulţi, sunt totuşi limitaţi, deci ar fi mai bine dacă am cumpăra mici plăceri de fiecare zi ori periodice, în schimbul celor scumpe şi rare.
Trebuie să privim dincolo de propria părere
Părerea acelor persoane care au încercat deja produsul pe care dorim să-l cumpărăm, poate fi foarte benefică. Cel mai realist fel prin care putem să estimăm cât de mult ne vom bucura de un produs, e să constatăm cât de satisfăcuţi sunt alţi cumpărători care au folosit deja un produs similar.
Mai bine plătim acum şi consumăm mai târziu
Această strategie nu-i bună doar pentru buget, ci şi pentru a atinge fericirea. Când plătim pentru un serviciu la care vom avea acces ulterior, anticipăm sosirea acestei clipe. Aşteptarea ne măreşte gradul de fericire atunci când, în fine, avem obiectul respectiv.
Pe mine m-ar face fericita sentimentul ca n-am trait degeaba, ca las ceva in urma. De exemplu o carte si niste amintiri frumoase.
dar daca asta e prea greu as incerca si cu un castig la loto, dupa cum am mai recunoscut.;))
E mai uşor să scrii o carte şi să să laşi amintiri frumoase,
decât să câştigi la loto…
Aş vrea să ţi se îndeplinească dorinţele. Succes!
Uite ca le mai nimeresc si studiile cateodata. Deseori m-a deranjat pragmatismul barbatilor care se gandeau doar la bani si cariera, pe cand eu visam doar dragoste, cat mai multa dragoste. Cand un fost iubit m-a intrebat senin “dar ce fac eu cu dragostea” am simtit ca se prabuseste cerul pe mine. Si da, vacantele in locuri frumoase, nu la mare la Mamaia, ci in tari cu o mostenire culturala deosebita, ne pot aduce multa bucurie si satisfactie in suflet.
“Ce fac eu cu dragostea?” Ăsta-i pragmatism?
Ai dreptate, călătoriile, vacanţele în locuri exotice, cu astea rămâi…
Definesc in acest context pragmatismul drept atitudinea celui care ia in consideratie (numai) eficacitatea, utilitatea practica a lucrurilor.
Crede-mă, e foarte util pentru tine să te iubească cineva!
Am înţeles ce spunea individul, dar voiam să-l contrazic.
Dar toate se sparg în capul tău…
Eu sunt fericita cu atat de putine lucruri! Imi este suficient sa ii am alaturi pe sot si pe copil, sa am tigari, cafea si carti. A, si sa pot urca pe munte…
Ei, lasă, că mai vrei şi o ciocolată amăruie.
Ba mai vrei ca băieţii tăi să fie şi ei fericiţi…
Nu stiu de ce goana asta dupa fericire… Oricum, e o chestie indusa.
La final ne dam seama ca am alergat dupa desertaciuni…
Nu ma preocupa aspectul asta. Aproape deloc. Daca ceva, ce fac, imi aduce o clipa de multumire mie si celor din jur, e OK. Daca nu…asta este. Data viitoare. 🙂
Cine aleargă după fericire?
Te poţi duce civilizat la prăvălia cu fericire,
îţi cumperi vreo doi metri cubi…
Trebuie să-ţi ţină cineva poarta deschisă,
s-o poţi aduce acasă în bune condiţii…
Ai grijă, e un produs perisabil!
Prost e că prea multă deodată îţi face rău.