Cum e treaba cu parteneriatul în blogosferă? O întrebare pe care mi-o pun și acum. Evident că nu pot face un eseu complet pe acest subiect, însă pot așterne pe foaia 2.0 tot ceea ce cunosc (sau cred că stăpânesc) până în acest moment.
Prima formă de parteneriat este aceea de distribuire a unor linkuri. Adică scriu un articol în care recomand pe altcineva. De aceea am rubrica săptămânală numită simplu “Recomandările săptămânii”. Însă acest parteneriat este doar într-o direcție. De la mine la altcineva. Pentru reciprocitate putem trece la “schimbul de linkuri”.
Eu adaug persoane în blogroll, iar alții mă adaugă pe mine. Cel mai avantajos pentru noi este atunci când linkul nostru se află în blogrollul unor bloggeri mai cunoscuți. Aici vorbim de pagerank mare, de numărul de unici pe care îl are acel blog, precum și de poziția acestora în alte site-uri precum Alexa și Zelist.
Alte metode de-a ne adăuga linkul în alte bloguri este participarea la diverse “emisiuni” sau “jocuri”. Mai există și lepșele, la care participam la începurile blogului, când nu știam mare lucru despre acest subiect. Aceste modalități sunt excelente pentru a ne face cunoscuți la nivel entry-level.
Vorbeam despre pozițiile în Alexa și ZeList. Cu greu am înțeles cum funcționează acel clasament. Este vorba de numărul de vizitatori unici pe care îi primim. Iar dacă aceștia cresc de la zi la zi, la fel creștem și noi în clasament. Dar se pare că acest clasament nu e tocmai corect, deoarece Alexa îl întocmeşte doar între bloggerii care au instalat pluginul său. Un clasament mai corect avem chiar la noi în țară. Se numește ZeList.
Cu ce mă ajută acest clasament?
E cu atât mai bine cu cât am mai multe linkuri care fac trimitere la pagina principală sau la un articol. În ultimele zile am avut doar patru articole care au făcut trimitere la mine. Iar în clasament mă ajută mult ceilalți bloggeri care mă au în blogroll.
Apoi, bloggerul entry-level de care discutam va trece la un nivel mai mare. Așa numitul mid-level. Aici va colabora cu anumite companii. Pe blogger l-a ajutat mult colaborarea pe care o are cu alți bloggeri, dar și cu ZeList. Cu cât e mai sus în clasament, cu atât e mai vizibil și pentru firme.
Ceva asemănător am observat-o și la like-urile de Facebook. La început abia am făcut 30 de linkuri în două luni. Apoi au crescut, lumea spunându-mi că scriu bine. În prezent am peste 400 like-uri. Am observat că și aici, cu cât ai mai multe like-uri, cu atât mai bine. În prezent, majoritatea firmelor au cont pe facebook. Ba chiar am auzit “N-ai cont pe Facebook, nu exiști”.
Și aici contează mult numărul de like-uri în ochii unei companii. Degeaba scrii bine dacă ai 15 like-uri pe Facebook. Însă am văzut cazuri în care există și peste 100.000 like-uri pentru unii bloggeri. Dar deja vorbim de bloggerii din top, așa numiții A-listeri.
Și pentru bloggerul entry-level, și pentru cel mid-level, o competiţie de acest gen nu poate fi decât benefică. Aici poți intra în contact cu diferite firme, unele chiar mari, lucru pe care nu prea puteam să-l fac înainte. Nu puteam să trimit e-mail unei companii mari spunând “Bună ziua, sunt Cristian Vasile…”.
Firma mă va recunoaște, fiindcă am participat la niște concursuri și, la unele, chiar am câștigat niște premii. Competițiile interne cele mai cunoscute sunt Blogalinitiative și Blog Awards.
Cum se pot ajuta bloggerul şi firmele?
Bloggerul scrie articole calitative, având grijă să aibă linkuri care avansează firma în căutările Google, pe cuvinte cheie. Firma poate trece bloggerul respectiv în blogroll, acest lucru ajutându-l mult, deoarece va fi vizibil în cercuri mai înalte, adică între firme. Va primi mai multe vizite și-i va crește pagerankul.
Cu timp și multă muncă, bloggerul mid-entry poate deveni top-level. Pot da exemplu Chinezu, Manafu, Arhi, sau Blogatu, bloggeri care pot trăi numai din lumea 2.0. Așa putem ajunge la radio, la ziar sau la televiziune. Da, cu multă muncă și dorința de a-ți depăși zi de zi limitele, poți ajunge să-ți faci un nume în mass-media. Asta, desigur, dacă îți dorești.
Altfel, scrii doar pentru tine în colțișorul tău, necunoscut decât de câțiva și gata. Nu faci blogging de performanță, dacă nu-ți faci reclamă. Iar reclama ți-o poți face prin metodele menționate mai sus.
Un alt punct pe care vreau să-l discut este acela al copierii. Încă mai există bloggeri (desigur, nu foarte cunoscuți), care scriu articolele copiind cu nerușinare de la alții. Însă, Google va observa acest lucru și îi va depuncta. În plus, ceilalți bloggeri care observă acest lucru îl pot scoate din blogroll, acesta scăzând în toate topurile (Google, Alexa, ZeList etc). Dacă vrei să faci blogging de calitate, conținutul va trebui să fie unic. Să scrii părerea ta pe anumite subiecte, să faci poze, să fii tu însuți!
Parteneriatul în blogosferă poate fi un lucru foarte util pentru bloggeri. Însă depinde și de aceştia. De exemplu, la un concurs probele mi s-au părut prea dese. Azi aveam de terminat un articol, iar peste 2 zile altul. E greu să faci un articol bun, bine documentat, care să fie și advertorial. Alții pot scrie un articol în 10 minute. Mie îmi ia de la 3 la 6 ore un articol bun, deoarece trebuie să mă documentez înainte, pentru subiectele pe care nu le stăpânesc foarte bine.
Îmi fac reclamă pe Facebook. Mulți i-ar spune spam pe grupuri. Deocamdată așa îmi pot face reclamă. Însă când pui un articol despre același lucru pe care l-au scris 100 înaintea ta, articolul tău va fi vizualizat de mai puțini oameni. Ca și la căutarea pe Google. Vă uitați în primele 2-3 pagini după ceva şi nu veți ajunge decât rar la pagina 10 sau 15.
Observ o creștere a calității cititorilor. Una e să-ți intre o mulțime de gură-cască la pisicuțe drăgălașe, alta e să-ți intre 100 de inși din diverse companii, să citească un articol despre relații, izolaţii de calitate sau cum să nu-ți crești copilul (am dat niște exemple).
Pentru un entry-level blogger, vizitele vor crește, de la 30-50 la peste 100-200. Unde-l vor vedea companii, lucru pe care l-am discutat anterior.
Pe final, parteneriatul în blogosferă este un lucru bun, ajutând bloggerii. Nu contează vârsta, sexul, orașul. Cei din blogosferă suntem ca o familie, ajutându-ne unul pe altul când se cere. Ieri am obserat că Vladimir a putut-o împrumuta pe Vienela cu un laptop, pentru ca aceasta să-și poată scrie articolele la timp pentru o competiție. Asta înseamnă că împreună putem reuși!
Update
Între timp, pe blogul Javra.eu intrau mult mai mulți unici, dar a trebuit să devină CristiVasile.ro, iar rubrica Recomandările săptămânii s-a închis, fiind cronofagă.
Uite, iti doresc multe, multe astfel de articole, recunosc ca ”te-am cam uitat” de cand ai inteles, sau am crezut ca ai inteles facebook-ul pe dos…
Da, se cheama SPAM in momentul in care postezi de 30 de ori pe zi (sau chiar mai mult) acelasi articol pe un grup,un pic cam tot SPAM daca postezi acelasi articol pe TOATE grupurile facebook.
E foarte adevarat ca oameni diferiti sunt la ore diferite insa ”gustul” e amar, cel putin al celui ce te urmareste incercand sa inteleaga ( si mai stie cate ceva0 – ai tu un ”sex in trei” care m-a zapacit de cate ori l-am vazut… nu e rau articolul si tu creezi frumos insa cea mai buna prajitura papata prea des devine prea ”ieftina” ca sa nu mai zic ca li se ”apleaca” cititorilor…
Parteneriatul e forma pura a prieteniei virtuale si a marketingului modern… poate fi in contrapartida – eu dau share la tine/ tu dai share la mine ( apropos as face asta cu tine ca am vazut ca tii la ”tavaleala”), poate fi pe bani asa cum fac de ani de zile – eu creez pentru tine / tu platesti ”la mine”, poate fi extrem de ordonat si organizat atunci luand forma unei colaborari pe baza de contract in timp chiar ani intre terte persoane sau/si firme ce au acelasi interes, poate fi si organizat si dezorganizat in acelasi timp – cazul unei comunitati de orice fel ar fi ea si poate fi specific bloggerilor cand pur si simplu iti place cum scrie cineva ajungand sa-i ”cutreieri” blogul de parca ar fi un obicei, iti intra in sange sa vezi ce a mai scris ea sau el si deja ea sau el au un branding creat in mintea ta… e asa de simplu cum spun.
Exista multe alte forme de parteneriat – cel mai simplu si mai lejer fiind cel in care NU faci parteneriat cu cineva anume dar toata lumea se asteapta la cafeaua de dimineata sa citesca ceva de la tine, poate niciodata nu-ti va comenta, poate nici nu il/ o cunosti insa E ACOLO in fiecare zi, tacut si addicted la ceea ce creezi…
Detest parteneriatele cu terte firme aflate in mare graba sa uzeze de puterea civintelor tale pentru a-si vinde produsul si da, este tendinta naturala a bloggerilor mici, medii dar mai ales mari de a se ”mula” pe cererea de reclama intr-o tara condamnata la lipsuri de tot felul…
Barem daca ar plati, dar NU, ei nu fac altceva decat backlinkuri fiind extrem de vizibil mana unor avizati in domeniu (au bani sa-i angajeze)sau chiar mai simplu – cei avizati si direct interesati construiesc simple rotitze ce se invart doar intr-un sens hahaha
Socialul a ramas… INCA… neinteles deplin de sponsori sau de bloggeri si e momentul sa-ti creezi propriul brand de blogger astfel incat sa fii rugat sa creezi si nu invers… e o mare sansa ce ”scapa” financiarului sau politicului si ghici… uite d-aia ador facebookul – nu e teren mai bun de experimentat parteneriate
Acum.
Cochetez cu Alexa de multi ani si in Alexa I trust, doar du-te si vezi rankul alexa al lui alexa si imagineaza-ti ca mai TOATA lumea are coduletz alexa hahaha
Nu exista ceva mai clar pentru valoarea unui site decat traficul si acesta e masura calitatii parteneriatului ce-l faci cu cititorii, fie ei bloggeri sau oricum, totusi, propriul server iti poate da informatiile ce nu le gasesti nici in google si nici in alexa sau alti indicatori.
Un articol bun al tau, multumesc.
Cu drag,
Cristian.
Îţi mulţumesc pentru aprecieri!
Nu mi se pare la locul lui să cer like-uri, cum văd că fac mulţi în blogosferă. Dau cu plăcere, atunci când un material mi se pare bun sau dacă o fac în contrapartidă, ca să zic aşa, unui om căruia i s-a părut bun un articol şi mi-a dat like. Dar sunt oameni care atunci când pun un material pe Facebook, automat îmi dau like, fără să ceară nimic în schimb. Mă întreb de ce o fac, fiindcă e evident faptul că n-au avut timp să citească materialul respectiv. Sau dacă e o reluare şi văd postarea pentru a nu ştiu câtea oară, ei tot îmi dau like-uri, pe mai multe grupuri. Vor să-i bag în seamă sau care-i explicaţia?
”Intr-o lume virtuala in care ”nu poti pune mana” pe interlocutor atribuim o imagine reala unei fiinte ce se defineste printr-un comportament social.
Pentru tine eu sunt Cristian cu figura mea si spusele mele, dupa 3 ani de zile figura mea o stii atat de bine incat spusele mele curg firesc….
Ti-a trebuit ceva timp sa-mi asociezi figura comportamentului social, o data ce asta s-a intamplat ai acele asteptari firesti legate de trecutul comun noua amandoura.
Daca insa eu imi schimb poza UNICA si imi pastrez comportamentul e foarte posibil ba chiar e adevarat in absolut ca NU voi mai primi atatea like-uri dat fiind ca e necesara o redimensionare a propriului BRANDING creat anterior.
Cu alte cuvinte habar nu ai cine-i asta si ai un sentiment ca pana nu “ti-l potrivesti in minte” poate nu ar fi atat de necesar sa-i dai LIKE.”
Asta am scris aici fenomenul functionand si invers respectiv in momentul in care lumea te stie, ei stiu deja ca tu creezi frumos, nu e cazul sa fie ceva rau, ciudat, fara sens e foarte posibil din lipsa de timp si din simpatie sa-ti dea LIKE FARA a vedea ce ai scris, sau urmand sa citesca ce ai scris mai tarziu.
Nu e complicat dar necesita timp sa ai habar ce ip are cel ce-l vrei ”dezvaluit” si sa vezi exact in timp real cand citeste….
Oricum ar fi foarte bine sa ai cunostiinte de tracking pentru a vedea exact cine ce si cum, eu de exemplu am fost surprins de oameni in ambele sensuri, unii ce-i stiam si-i vedeam albi s-au dovedit mai putin albi si invers.
De atunci am facut doua chestii – mi-am satisfacut curiozitatea de nebun, ca na, sunt si eu om, apoi am pus bagheta ”vrajitorului” deoparte pentru ca nu mai vreau sa stiu, nu mai am timp sa stiu si daca e vorba de chestii serioase pot uza oricand…
Citind ce am scris despre facebook e ca si cum ai avea parte de experienta mea de aproape 4 ani, insa una e sa lecturezi si alta sa experimentezi, am lasat totul gratuit, doua bloguri ale mele sunt fara copyright si poti studia linistit.
Am lasat si greselile pentru ca pur si simplu sunt inevitabile, ideea e sa faci ce faci chiar acum – sa vrei sa inveti
Eu sunt încă un ageamiu în ceea ce priveşte partea tehnică a blogului. N-am învăţat încă micile şmecherii, sunt ucenic într-o profesie nouă. Un a-lister ar putea fi profesor, dar ţine totul pentru el, de obicei. Un om vechi în blogosferă îmi dă clasă în privinţa asta.
Dar când e voba de scris, cu totul altfel stau lucrurile. Aş putea fi numit profesor. Culmea e că era să devin profesor la o şcoală de ziaristică, cedând la insistenţele unui alt ziarist. Credeam că n-am ce să-i învăţ pe studenţi, dar m-am uitat pe un curs după care învăţau ei şi mi-am dat seama că mă înşel. De altfel, primii profesori în ziaristică după 1990 erau aceiaşi ca înainte de revoluţie. Gândeau la fel şi se exprimau la fel, cu aceeaşi limbă de lemn ca un vechi comunist. Nu se schimbase nimic nici în felul lor de a gândi. Era o pierdere de vreme să citeşti cursul unui astfel de profesor. Din păcate, se pare că încă mai sunt în învăţământ astfel de oameni.
Ahhh, si mai e ceva… de unde stii tu ce vor oamenii atat timp cat te revezi doar pe tine in ei… uita sa judeci folosind ceea ce crezi sau vezi tu, e atat de simplu sa renunti la clisee si presupuneri imaginandu-ti ca e mult mai mult decat ai putea tu sau eu JUDECA vreodata…
Uite d-aia dau oamenii like fara sa citesca, nu te mai intreba de ce, eu ma intreb de exemplu in cazul tau de ce dau like pentru ca NU ai inca un comportament social dezvoltat corespunzator, te-am urmarit si nu comentezi, desi pe blog comentezi mult mai la obiect decat mine, nu inciti pe oricine si oricum desi eu stiu sigur ca asta-ti place…
Dau like desigur pentru ca un anumit segmet adora ceea ce scrii si ghici care sunt aia???
Cei multi… nu bloggeri, nu scriitori sau jurnalisti, nu oameni familiarizati cu …. cum era??? ah… condeiul 2.0…
Doar oameni obisnuiti… gata, ai pus-o!!! Astia sunt cei mai multi si eu in general pentru ei scriu.
Sunt în blogosferă de fix un an şi o lună,dar n-am avut timp să fac un bilanţ, ca un om cumsecade. Unii spun că am făcut mult într-un timp scurt, dar eu ştiu că nu-i destul.
Cititorii “de rând” e normal să mă citească. Pentru ei am făcut-o timp de 13 ani, cât am fost ziarist. Unii s-ar putea să-mi recunoască stilul. A-listerii n-au timp să mă citească şi sunt conştient că şi eu, dar şi ei, avem de pierdut. Fără falsă modestie. După atâta timp în care am scris, am căpătat siguranţă şi rapiditate. “Simt” ce poate prinde la public, şi fără să fi fost profesionist în ale scrisului. Majoritatea bloggerilor, chiar şi destui a-listeri, n-au deprins meşteşugul de a scrie. Îmi dau seama de asta imediat. Aşa cum imediat recunosc un profesionist al scrisului. Sunt şi excepţii, desigur, dar rareori mă înşel în privinţa asta. Îmi dau seama şi dacă un blogger a mai scris înainte ca un amator, aşa cum e încă şi acum. Iar dacă e un profesionist, pot mirosi şi ce a scris înainte de a fi blogger. De ce? E normal, e o profesie ca oricare alta. La fel, şi un mecanic auto simte dacă cel care a venit cu maşina în service e un ageamiu sau nu, dacă îi poate umfla nota de plată sau nu.
Hmmm… si eu carei specii apartin?
Tu ai mai scris ca amator.
Eu NU am scris niciodata in viata mea, uram sa fac asta pana acum 4 ani cand am inceput sa scriu cam 20 de pagini pe zi. In prezent comentez cam 20 de pagini pe zi in doua limbi…
Si???
Ce-i cu asta???
Nimic, doar ca ai face bine sa nu mai imparti oamenii in aia care scriu sau care nu scriu sau care sunt profesionisti sau sunt amatori… eu le zic tuturor oameni.
Am o mica comunitate de ”scriitori” care nu au scris nimic niciodata pana au scris, de ”poeti” care nu au avut decat un vis adanc ascuns in suflet – sa scrie o poezie si au scris…
Daca ma intrebi pe mine dorinta de a asterne pe hartie e sacra si intima, ea ar trebui inspirata celor ce viseaza sa scrie dar nu indraznesc… si ar trebui inspirati altfel, nu cu concursuri, vrajba intre creatori, discutii despre jurizare, bloggeri mici si mari etc etc …si daca citesc la tine ma tem ca or sa renunte din fasa… ca e prea complicat tot
Doar parerea mea.
Nu ştiu de când ai tu un blog şi când te-ai apucat de scris. Dar se vede că ai mai scris. Foarte bine, scrisul te eliberează. Nu eu împart oamenii, Cristian, se împart singuri, după felul în care scriu! Bineînţeles că suntem cu toţii oameni, iar asta n-are de-a face cu scrisul, se subînţelege. Începătorii aduc prospeţime, idei noi, un alt fel de a vedea lucrurile şi nu înseamnă că au un statut inferior celorlalţi. Ai înţeles total greşit. Sau eu nu m-am exprimat suficient de clar. Chiar îmi place să-i ajut pe cei aflaţi la început cu un sfat, cu o îndrumare, să le răspund la întrebări. Am mai scris pe tema asta şi am menţionat că şi eu am fost ajutat la început de alţi bloggeri cărora le sunt recunoscător, iar acum repet: avem nevoie unii de ceilalţi şi blogosfera se poate dezvolta numai dacă ne ajutăm între noi. Blogosfera nu-i un cerc închis, apanajul câtorva iniţiaţi. E adevărat, n-am cerut ajutorul vreunui a-lister, nici nu ştiam cine se bucură de acest statut, dar oamenii cărora m-am adresat direct au încercat să mă ajute. Acelaşi lucru îl fac la rândul meu. Dar asta nu înseamnă că eu am ajuns nu ştiu ce specialist. Dimpotrivă, am foarte multe lucruri de învăţat, dar din ceea ce am aflat, încerc să împărtăşesc cu ceilalţi, nou-veniţii în blogosferă. E clar că n-am experienţa unor oameni vechi în blogosferă, dar şi bloggăritul e o meserie ca oricare alta, pe care o înveţi puţin câte puţin. Nici a-listerii nu sunt maeştri, nu-mi fac iluzii, dar oricum ştiu mult, mult mai multe decât mine. În ceea ce priveşte scrisul, toată lumea are dreptul să scrie orice, oricând şi m-aş bucura să fie cât mai mulţi oameni care scriu. Scrisul e un debuşeu extraordinar, te poate elibera de angoase, te poate apropia de alţi oameni. Dar unii au făcut din scris o meserie şi şi-au câştigat existenţa din scris. Şi au ajuns ceea ce numesc eu profesionist. Profesionistul câştigă bani dintr-o activitate anume, în cazul de faţă, din scris, alţii rămân la stadiul de amatori, adică scriu din pură plăcere, nu din obligaţie de serviciu. Asta nu înseamnă că o fac mai rău decât ceilalţi. Dar lipsa de profesionism se simte. Când îţi câştigi existenţa din scris, indiferent că ai sau nu inspiraţie sau dorinţă, eşti obligat să scrii, pe când amatorul nu are această povară. Şi, crede-mă, uneori e o povară să găseşti un subiect interesant. Dacă nu e interesant, nu te citesc ceilalţi şi nu vor cumpăra publicaţia la care scrii, iar aceasta dă faliment. Acelaşi lucru l-am afirmat şi despre bloggărit. A-listerii sunt profesionişti, îşi câştigă existenţa numai sau şi scriind pe blogul propriu. Ceilalţi, printre care mă număr şi eu, suntem amatori, nu ne câştigăm existenţa din scrisul pe blogul propriu. Dar asta nu înseamnă că eu sau oricare alt amator avem drepturi mai mici în blogosferă decât profesioniştii. Am mai scris cu un alt prilej despre faptul că bloggerii profesionoşti nu prea mai au vreme să scrie ce vor ei, ci ce trebuie pentru a-şi câştiga pâinea. Eu sau oricare amator nu purtăm această povară. Dar unii dintre noi am vrea să devenim profesionişti şi nu-i niciun secret.
Diferenţele dintre blogul meu, de amator, şi blogul unui a-lister, de profesionist, sunt vizibile. Un profesionist sunt sigur că le vede mult mai repede decît mine şi, la o adică, ar remedia rapid lisurile sau adăugirile fără rost. Nu ştiu ce înţelegi tu din cuvintele amator şi profesionist, dar statutul unuia nu e superior celuilalt în blogosferă. Ar fi, dacă eu, ca amator, ar trebui să fac ce face un profesionist pe blog şi aş da cu stângul în dreptul, sponsorii care mă plăteau şi-ar pierde încrederea în mine şi aş rămâne fără această sursă de venit. E simplu. De asta nici nu m-aş înhăma acum la aşa ceva. Nu am pregătirea necesară pentru a deveni profesionist. Deocamdată. Însă totul se învaţă.
Sper că acum am fost mai clar decât azi-noapte la orele mici la care am scris ceea ce te-a supărat sau nedumerit.
Daca ma supara ceva nu aveam un blog de ganduri bune. Faci tu ce faci si o dai cotita, moama, erai superrrr de ambasador….
Scriu fix din febr 2009 si NU am scris nimic altceva inainte in afara de scheme electronice si liste de cumparaturi hahahaha.
Viata mea e o carte deschisa pe siteurile mele si mai am timp sa invat si lumea – atat cat stiu, fac si gresesc sau am succes… nu se poate una fara alta.
Multumesc pentru pretuirea ce mi-o porti, sunt onorat si uite d-aia am sa mai vin ba poate facem una impreuna, da’ legata bine sa iasa ca-n poza de ti-am trimis-o pe facebook hihihihi.
Cu drag, Cristian.
ps – succes la… cum ii zice??? stai sa scroll up – super blog 2013
ps2 – apropos de scroll up te duci si pui un plugin micutz si care nu papa viteza – cauti scroll up and down in casuta de cautare pluginuri apoi personalizezi ”cafea cu lapte” sagetzelele pe server.
Eu ţi-am spus că înainte de 2013, când te-am cunoscut, ai mai scris.
Timp de 3 ani ai tot sris, nefiind plătit ca s-o faci, deci ai scris ca amator, nu ca profesionist. Cu ce m-am înşelat?
Tu cand vei avea trafic pe acest site de 3 ori mai mare decat acum te vei numi amator??? Deja ai simptome de profesionist si chiar te miri ca a trecut doar un an… sa te vad ce zici peste 5, sper sa mai fim pe aici.
Am fost platit.
Interesant articolul dar nu pune prea mult la suflet clasamentele din Alexa sau ZeList pentru ca nu reflecta adevarul si numai adevarul :).
Daca facem un fel de “parteneriat” 🙂 putem sa avansam destul de rapid in Alexa … dar ar fi o crestere artificiala … cam ca si cuparatul de fani pe FB sau de urmaritori pe Twitter.
In ZeList sunt bloggeri care au cerut sa nu mai fie scosi din monitorizare sau altii care n-au dorit niciodata sa apara acolo … desi cateodata pozitiile din diverse clasamente ne mangaie placut orgoliul :).
Eh, totul e relativ pe lumea asta. Nici nu-mi fac iluzii că într-un an şi o lună aş putea ocupa un loc atât de bun, în timp ce alţii, mult mai vechi în blogosferă, sunt în urma mea. Dar aşa spun nişte instituţii cu care n-am nici în clin, nici în mânecă. Chiar şi PR 4, acordat după numai 4 luni de funcţionare a blogului mi s-a părut la vremea aceea exagerat, lucru despre care am şi scris. Singurul lucru care mă nemulţumeşte e faptul că, neavând timp să mă ocup de blog aşa cum trebuie, fiind angrenat în nişte competiţii, numărul uncilor a scăzut simţitor. Cititori mai puţini, dar mai buni, m-am îmbărbătat eu…
PR 4 e doar o parte a siteului tau, intr-adevar sunt multe care-ti lipsesc si n-as vrea sa-mi porti pica dar in primele luni ale anului viitor te vei regasi la PR 3 ori eu nu sunt Cristian.
Culmea e ca fiind tu ”miscacios” din fire si oarecumva suparat de spusele mele ca si de faptul real ca unicii reprezinta un indicator de mare valoare te vei regasi la un PR 3 mai valoros decat PR 4 actual.
Da, te poti duce pe flippa si vedea siteuri de PR1 vandute cu de 10 ori sau mai mult decat siteuri cu PR3 ba chiar poti gasi PR0 extraordinar de bine cotat cu Alexa 16K… poate te va pune un pic pe ganduri dar e realitatea.
Am scris acum 3 ani cum primeam cereri de schimb de linkuri sau banner de la siteuri de PR 4 eu avand doar PR 2, si eram atat de curios incat am intrebat, am cercetat si am inteles.
Succes
Sunt convins că ai dreptate aici, deşi nu mi-e încă foarte clar cum funcţionează instituţiile astea care care ne împart pe pagerank, Alexa etc.
S-ar prea putea ca pagerankul să fie înlocuit de altceva, mai precis. Un individ, profesor universitar, şi-a pus cursurile pe blog şi uite aşa s-a trezit deodată cu PR6, iar el era nevinovat. Asta-i o poveste aflată de un blogger mai vechi.
Succes şi ţie!
Ah, nicidecum să fiu supărat pe tine. Îmi pare rău că eu te-am pus pe tine pe gânduri, fără să vreau, poţi fi sigur, aşa cum poţi fi sigur de preţuirea pe care ţi-o port.
Pagerenkul se poate schimba imediat. Adică făcut un black SEO (parcă așa îi zice) și crescut un site nou nouț de nicun PR la PR7. Treaba cu redirectul. Și apoi acel site se poate scoate la vânzare cu mii de euro. Dacă ăști fraier și n-ai idee despre ce e vorba, dar ai bani, ai muscat-o rău. Asta deoarece la următorul update, Google te vede.
– Ce faci mă? ai PR7 și 20 de linkuri către tine? IA tu un PR0, să-ți intre mintea la cap!
Faţă de Facebook am mari rezerve.
De multe ori ia decizii aberante numai fiindcă poate.
Alţii, după cum vezi, îl iubesc…
Tu ai avut o rcrstere frumoasa in blogosfera, te-ai implicat de la inceput si ti-ai castigat respectul cititorilor. Mi-a placut cum ai evoluat, te-am urmarit si chiar mi-am spus in gand ca si altii ar avea de invatat de la tine. Sigur, mai putin articolele care se vedea clar ca sunt scrise numai pentru atragerea de vizitatori trimisi de google sau curiosi din cauza titlului. La fel de sigur este ca nu trebuie sa te iei dupa ceea ce spun eu. Fiecare isi dezvolta o anumita strategie. 🙂
Mi-ai amintit ca a trecut mult timp de cand nu am mai participat la jocul lui Elly. Parca imi este dor de zilele in care cautam ceva cu care sa imi amuz cititorii. 🙂
Am observat şi eu. Credeam că v-aţi retras ambasadorii din varii motive.
E as zice ca treaba cu parteneriatele e atat de incalcita…incat nici nu cred ca are sa-i dea cineva de cap vreodata. Pe langa ca e incalcita, eu o vad si cam tulbure dar nu-i cazul sa ma lansez in pareri acum.
Ai muncit mult la articol. Am mai citit pe al Vienelei si pe al Danei. Atat, la voi trei. Nu stiu daca am sa ajung sa mai citesc vreunul fiindca n-am timp.
E prea tehnică proba asta.
Multora ne-a trecut prin cap întrebarea aceasta atât de logică și de binevenită: în fond, România a fost și încă mai este, o țară foarte bogată ai cărei cetățeni obișnuiți ar trebui teoretic să se bucure de un nivel de trai decent. Ne amintim de faptul că prin anii ’60-’70 și începutul anilor ’80, a fost chiar binișor din punctul acesta de vedere – apoi lucrurile au degenerat. Lumea îl învinuia pe Ceaușescu singur, intelectualii învinuiau pe bună dreptate sistemul comunist pe la colțuri, dar nimeni nu părea să înțeleagă și mai puțin, să aibă curajul să explice mecanismul prin care foloasele cuvenite ale muncii românilor, ajungeau în conturi de bancă străine aflate în posesia…ei, aici e buba, nu a lui Ceaușescu! Nu-i fac apologia dictatorului câtuși de puțin, dar odată cu răul, trebuie spus și binele, puțin cât a fost acela.