Prietenul meu Radu ţinea cu tot dinadinsul să locuiască într-o casă, pe pământ, cum zice el, să scape din jungla de beton în care oamenii locuiesc unii peste ceilalţi. E sătul de vecini care îi tulbură liniştea când îi e lumea mai dragă şi visul mai frumos. Mi-a spus: “Prefer o casă mică unui apartament mare la bloc”. Aşa că a căutat pe internet proiecte case mici.
Apoi, totul a mers foarte bine. Firma online de arhitectură pe care a ales-o s-a ocupat nu numai de proiectarea propriu-zisă a casei, ci l-a scutit de toată alergătura pentru cumpărarea unui teren şi obţinerii tuturor aprobărilor necesare. Ulterior, desigur, aceeaşi firmă a şi început să ridice construcţia, după propriul lor proiect de casă.
L-am întrebat pe Radu ce a făcut firma asta pentru el şi mi-a răspuns scurt:
– Totul! Apoi a dezvoltat: Mi-a acordat consultanţă pentru cumpărarea terenului, s-a apucat de construirea casei, ulterior şi a piscinei, sub conducerea unui dirginte de şantier, va executa finisajele interioare şi exterioare etc.
– Şi cum ai tratat cu băieţii ăştia, că te văd tare mulţumit?
– Simplu. Eu am venit la ei având în cap o anumită soluţie arhitecturală. Arhitectul, băiat deştept, a adus nişte îmbunătăţiri acelei viziuni. De exemplu, mi-a spus că o casă mică are între 120 şi 160 de metri pătraţi. Bine, acum să nu crezi că dacă e mică această casă e şi ieftină, pentru că 90% din preţul final e influenţat de natura şi calitatea finisajelor.
– Am văzut cam cât te va costa. Ţinând cont de ce va ieşi, nu mi se pare mult. Că tu vrei şi piscină…
– Stai să văd dacă mai am bani pentru ea! Oricum, n-o să locuiesc în piscină, deci se poate face şi ulterior. M-a interesat în primul rând să mă încadrez în bugetul destinat cheltuielilor lunare cu utilităţile: apa, gazele, curentul electric etc.
– Am înţeles, Radule, dar casa asta a ta va rămâne aşa, în câmp?
– Cum adică? Nu înţeleg ce vrei. Totul e gândit…
– Zău? Aşa o fi, dar tu ai o anumită suprafaţă de teren, din care o parte e ocupată de casa propriu-zisă şi de viitoarea piscină. Dar n-ai şi tu un gard acolo?
– Ah, un gard?! Uite că nu m-am gândit… E clar, renunţ la piscină!
Eu gândesc altfel. Prefer să locuiesc într-un apartament mare decât într-o casă mică. Și dacă blocul mai e și construit pe o stradă doar cu case și are curte interioară…pentru ce să mă îngrămădesc în 120 de mp…pe pământ???
Fiecare cu gustul lui, Adina, dar cât de mare poate fi la bloc un apartament cu 3 camere? 67-70 mp. Unul cu 4 camere are 80-87 mp. Casa are între 120 şi 160 mp. Şi o curticică proprie.
Bloc? Asta înseamnă de la 4 etaje în sus. Rezultă de la 20 de apartamente în sus. Curte interioară, zici? Cam câţi metri pătraţi crezi că-ţi revin? Şi hotărăsc toţi ceilalţi ce faci cu ei. Dacă există curte.
În spatele blocului meu s-au costruit alte 3 blocuri cu câte 11 etaje. Fiecare are curte interioară. Singurul lucru bun e că s-a făcut câte un mic parc pentru copii.
Dar dacă vreau să fac un grătar în curte (care e şi a mea), n-am voie.
Mă interesează să fac orice vreu eu, la orice oră, în casa şi curtea mea.
Nu-mi place să aud când vecinii fac amor, le plânge copilul sau trag apa. Acum toate astea le aud!
Aşa văd eu lucrurile.
si eu vreau o casa mica, cu o curte vrede, cu un trandafir si o tufa de levantica, cu trei margarete si musai un caine (care sa stea in casa :)) )
M-ai făcut să râd, Magda. E cel mai haios comentariu din ultima vreme!
Eu prefer casa, ti-o faci cum vrei tu, nu te bat vecinii la cap, nu ai nicio treaba! E mult mai faina o casa, ai destule avantaje, vara ‘colo la umbra in curte ce bine e:> eeeee:>
Se aprobă! Cred că şi iarna colo la umbră în curte e bine!
Sunt categoric pentru traiul la casa! nici n-am crezut ca o sa-mi placa atat, sunt nascuta si traita 35 de ani la bloc, la etajul patru. Am o casa mica dar o curte foarte mare, care e sufrageria noastra de vara, acolo stam mai toata ziua.Am lac cu pesti(Ligheanul Pacific de 3/4), foisor, flori , pomi, mierle, cartite, furnici…Ferma serioasa.:))
Ce aveţi, fetelor, azi?!
Comentaţi una mai haios ca alta!
Ai dreptate, într-un apartament la bloc e greu să ai un foişor şi să creşti cârtiţe în cadă…
Stau la casa…Cateodata mi-as dori sa stau la bloc. Mai ales din primavara pana toamna :))
Elly, facem un schimb de locuinţă temporar?
Stai tu la tine de primăvară până-n toamnă,
într-un apartament decomandat cu 3 camere,
iar eu mă mut la tine în aceeaşi perioadă.
Iarna ne întoarcem la casele noastre…
Bine! Si faci toata treaba de prin gradina :)) Ca asta e problema. Nu alta.
Care grădină?
După ce stau eu într-o grădină trei sferturi dintr-un an, vrei ca ea să mai existe?!
Elly, habar n-am să dau cu sapa, să semăn, să treier, să ar sau să fac orice treabă pe care o implică întreţinerea unei grădini. În schimb, ştiu ca nimeni altul să miros o floare…