Am văzut zilele astea un film relativ nou, terminat în acest an, The Words (titlu tradus foarte liber, drept Hoţul de cuvinte). Are o distribuţie selectă: Bradley Cooper, Dennis Quaid, Olivia Wilde, Jeremy Irons. Interesant mi se pare faptul că s-au strâns nu mai puţin de 9 producători care să finanţeze acest film. Scenariul şi regia sunt semnate de Brian Klugman şi Lee Sternthal. Mi-e greu să-mi închipui 2 oameni care să scrie scenariul. Cum fac? Unul scrie o scenă, celălalt alta? Mă rog, cumva s-au înţeles. Să regizeze două persoane acelaşi film e şi mai dificil. Ei bine, trebuie să puneţi mâna pe Hoţul de cuvinte!
Un romancier obscur, promiţător, cred unii, dar nepublicat, intră în posesia manuscrisului unei cărţi. Îşi dă seama că e o capodoperă. Nu ştia al cui e, dar şi l-a însuşit fără jenă. Cartea l-a făcut faimos, i-a adus onoruri, distincţii, bani. Mai mult, romanele lui, care zăceau nepublicate, sunt editate şi se bucură şi ele de succes. Însă apare adevăratul autor al manuscrisului, un bătrân bolnav (Jeremy Irons), care nu mai putuse să scrie nimic altceva şi care nici nu visase să devină scriitor.
Astfel începe prezentarea unor alte destine şi ni se relevă întreaga poveste a manuscrisului. Autorul e un soldat american care staţionează o vreme în Paris. Se îndrăgosteşte de o franţuzoaică, dar trebuie să se întoarcă în SUA. Te aştepţi ca aici să se termine povestea lor de dragoste, scurtă, dar tumultoasă.
Nu, nu! Individul se întoarce în Paris, se casătoreşte cu iubita lui şi au un copil. Din păcate, însă, fetiţa lor moare de mică. Dramă totală, lacrimi, emoţie, plâng actorii, plâng spectatorii, plâng maşiniştii… Numai cei nouă producători zîmbesc, mulţumiţi de încasări. Mama fetei vrea să fie singură, o vreme, să-şi revină, iar în lipsa ei, tatăl aşterne pe hârtie, cu sinceritate şi har, istoria iubirii lor.
Cuvintele din manuscris erau trăirile lui. El tocmai asta îi reproşa impostorului care se erijase în autorul acelui mauscris: îi furase viaţa, nu scrierea.
Cuprins de remuşcări, impostorul, să vezi boroboaţă, e cuprins de remuşcări, mai ales că adevăratul scriitor a murit. Şi vrea să dea pe faţă adevărul… Vedea-i-aş pe Ponta, Marga şi alţi politicieni recunoscându-şi impostura, după ce au fost acuzaţi de plagiat…
Acum n-o să vă povestesc deznodământul filmului, fiindcă trebuie să vedeţi The Words. Actorii sunt xtraordinari, Olivia Wilde e frumoasă ca întotdeauna, iar Jeremy Irons este genial.
Vizionare plăcută!
Din descriere imi seamana putin a “Anonymous”. In film se vehiculeaza ideea ca Shakespeare nu a existat cu adevarat din punct de vedere artistic, ci doar isi insusea scrierile unui domn de familie regala, si nu se cuvenea ca el sa aiba tipul asta de hobby-uri. Foarte interesant, mi-a placut mult. Cat despre “the words”, il voi vedea si eu si voi reveni cu pareri.
Mai există o teorie: scrierile lui Shakespeare i-ar aparţine, de fapt, filozofului Francis Bacon. Poate, nu vom şti niciodată, pentru că însăşi existenţa lui Shakespeare e controversată.
Multam de recomandare, notam pentru zilele libere! 🙂
Cred ca m-ai convins sa-l vad. :-bd
OK.
Multumesc pentru recomandarea de calitate.
Sa traiesti 1000 ani.
Cu plăcere. Tu să trăieşti 1001 ani!
Cred ca ai povestit deja cam mult din el. 😉
Daca joaca Jeremy Irons, asta e o garantie ca filmul merita vazut. Inca n-am vazut un film prost in care sa joace. Poate n-am avut eu ghinion.
In fine, imi place enorm cum joaca.
E drept, am dezvăluit cam mult din film, dar voiam să fiu convingător, probabil, fiindcă tocmai îl urmărisem.
Este genul de film care imi place, asa ca voi incerca sa imi conving baietii sa il urmarim, pentru ca singura nu prea imi place sa ma uit la filme, ma ia somnul. :))
Acum am dat si eu de recomandarea ta, ca stiam ca ti-a placut 😀