M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Cuvânta ne scrie ce a mai făcut: „Mai citesc bloguri faine cică, cu articole scrise deștept, cu sfaturi amuzante despre cum să te îmbraci, cum să-l cucerești, cum să scrii cu succes etc. și mă apucă ciuda… Și ca să nu mai fiu supărată pe mine că nu sunt și eu roz bonbon în scris și toată un parfum de damă fină, voi scrie un paragraf de final demn de revistele pentru gânditoare cu bani, care arată bine, și-au făcut altar din blog și scriu despre subiecte deștepte tare:

Cum să ai 40 de ani, femeie, să nu ai familie și copii și să te crezi buricul pământului din cauza asta. Cum să povestești mereu numai despre tine, cremuțele tale, frumusețea ta fizică, cracii tăi care ucid bărbații, parfumurile tale fine și cititorii să aibă totuși voie să te aduleze”.

Ana Q. descrie care a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit de Moş Nicolae: „Când eram copil, decembrie era luna mea preferată. Știam că urmează să primesc cadouri de la cei mai darnici moși din lume, Moș Crăciun și Moș Nicolae. Eu am fost genul ăla de copil naiv care a crezut în Moși și povești cu zâne până târziu, cred că eram clasa a 4-a când s-au năruit visurile și am realizat că lucrurile magice nu se întâmplă pur și simplu…

Știam că Moș Nicolae vine doar cu dulciuri dacă ai fost cuminte, și dacă nu te trezești din marele senin cu un băț învelit în poleială. Acum eu nu am fost vreodată cel mai cuminte copil de pe Pământ, departe de mine acest tip de comportament, dar vă zic sincer că o nuia nu am primit vreodată. Asta pentru că moșul oricât de multe grozăvii făceam eu, nu putea sta supărat pe mine mai mult de câteva ore… Cel mai frumos cadou de Moș Nicolae a fost cel care atunci m-a supărat cel mai mult”.

Răzvan Ianculescu crede că lumea e condusă de femei: „În cele câteva milenii pe care istoria ni le detaliază, bărbaţii au condus lumea. Întotdeauna a fost vorba despre un conducător, un rege, un faraon, un cavaler, un ales, un profet… Bărbaţii au transformat lumea de-a lungul a mii de ani, formând-o aşa cum o ştim noi azi. Ce urmează? (…) Ei bine, femeia s-a luptat pentru drepturi egale. Și a reușit, ar crede unii.

Nu există precedent în timpurile cunoscute nouă, în care femeia să fi avut aceleași drepturi cu bărbatul. Se întâmplă acum, în fiecare zi. O face. Conduce. În primă fază funcționează. Până la prima criză. Motorul femeii cedează… Întervin aspectele care scapă prin filtrul fin dintre personal și impersonal. Filtru care este diferit de cel care dotează motorul bărbatului. Femeia conduce, dar se amestecă rolurile. După o perioadă aparent sub control, se dereglează curelele… Se pare că nu are rezistență”.

Dana Fodor Mateescu îşi aminteşte de năzbâtiile pe care le făcea în aşa-zisa Epocă de Aur: „Pe la 16 ani m-am hotărât să fac un fel de manifeste, absolut infantile… Decupam titlurile mari din Scânteia, Magazinul sau din Sportul lui tata și alcătuiam cuvinte… Sunau imbecil, e drept, dar eu credem că numai așa voi reuși să-l dau jos pe Ceaușescu…

Frați români! A venit timpul ca imbecilul de Ceaușescu să plece din ţara asta. Ne-am săturat de el și de proasta aia de nevastă-sa. Ne e foame! Vrem lumină şi căldură! Jos Ceauşescu, jos inculta de Leana! Vrem să fim liberi! Trăiască SUA! Freedom! …O să mă întrebați unde distribuiam ‘minunile’ astea reacționare. Păi, în primul rând… la noi în bloc. Pe uşa de la intrare şi în lift. Apoi, când mergeam la liceu, intram prin mai toate librăriile din centru şi le vâram în filele cărţilor din rafturi”.

Adelinailescu nu ştie ce să aleagă între mândrie şi prejudecată: „S-a stins muzica de fanfară, nu prea mai fâlfâie nici drapelele, nu mai mirose a fasole cu ciolan şi ţuică fiartă… Mie tata nu mi-a spus Harap Alb, dar mi-a făcut capul mare cu Ştefan cel Mare… M-am crezut mereu coborâtoare din Zamolxe, Burebista şi Decebal şi mândră că sunt româncă…

Or fi bune icrele negre şi brânzeturile cu mucegai, dar nu se compară… cu un bulz ciobănesc de-ală cu brânză de burduf şi răscopt în vatră! N-am văzut Capela Sixtină şi nici marile catedrale europene dar, oricât de impunătoare ar fi, nu au evlavia şi rămăşiţa de duh sfânt pe care le-am găsit într-o biserică săpată cu dalta în stânca muntelui, la Nămăeşti! Se laudă francezii cu Turnul Eiffel. Ei şi? Un morman de fiare… cu nimic mai impunător decât turla unei biserici de lemn din Maramureş!”.

Comments

comments