M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.
Vienela se întreabă dacă roboţii ne vor lua lua locul: „Fabricile americane (și nu numai) au tot mai puțini angajați. Un singur robot poate face treaba pe care altădată o făceau câțiva oameni. Totul este automatizat. Mă întreb ce s-a întâmplat cu cei care lucrau acolo înainte de apariția benzilor și aparatelor ce duc procesul de fabricare de la cap la coadă fără ajutor uman… Sigur, noi, românii, am scăpat de aceste griji. Nu mai avem fabrici, nu mai producem nimic”.
Lucianmindruta ne arată cine putea evita recentul accident aviatic: „Smurd ar fi putut să salveze viaţa acestor doi oameni, …dacă Arafat ar fi pus la bătaie avionul de 1 milion de euro pe care îl ţine în hangar, în aşteptarea unor intervenţii… Şi şefii din Sănătate… Dacă s-ar fi interesat la Şcoala de Aviaţie ce avion primesc în schimbul serviciilor de închiriere prestate…
Proprietarul avionului… Dacă ar fi insistat să nu accepte zboruri în conditii meteo la limită cu acest avion… Românii în general… Dacă ne-am fi revoltat în legătură cu felul în care taxele noastre sunt cheltuite pentru maşini la Senat, turle la Patriarhie şi subvenţii la chirie pentru bogătaşii RAPPS-ului… Pasagerii… dacă măcar vreunul dintre ei ar fi avut o aplicaţie de GPS în telefon, care să le spună un lucru simplu: latitudine şi longitudine… Adrian Iovan… Pentru că şi-a riscat viaţa pentru chirie, pensie alimentară şi pâine”.
Ana Q. mărturiseşte că-şi minte părinţii: „Spui adevărul și n-o să te creadă nimeni. Asta era tactica pe care o aplicam eu când eram în liceu și pierdeam nopțile prin sălile de internet sau (când) plecam 2-3 zile cu colega de bancă în căutarea sinelui…
Teorie testată de multe ori. Când vrei să minți, spui adevărul cu cea mai lejeră seninătate. E adevărul, așa că n-o să te fâstâcești și n-or să fie probleme în a-l enunța pe îndelete. Dacă e ceva ce nu ai face de obicei, o să pară atât de incredibil, încât n-o să fie crezut și atunci poți arunca minciunica pe care vor părinții s-o audă”.
Răzvan Ianculescu ne spune ce obişnuia să creadă: „Obişnuiam să cred că toţi oamenii inteligenţi ajung bogaţi… Poate pentru că ai mei îmi spuneau mereu, când eram copil, că dacă nu învăţ, am să ajung mecanic sau meşter… Cu meşterii nu am reuşit să mă înţeleg până acum, iar mecanicii sunt încă nişte oameni negri pentru mine. N-am ajuns nici meşter, nici mecanic. Nici cunoscuţii mei nu au ajuns, dar nici bogaţi nu suntem… Am stat de vorbă cu oameni deosebit de inteligenţi care se zbat undeva între sărăcie şi trai economicos şi am întâlnit bogaţi analfabeţi”.
Nice face ordine în comentarii: „Comentariul este, poate, principala formă care îți demonstrează ție, ca autor de articole, că ideile și gândurile tale au ajuns la sufletul cititorului, iar mica ta creație i-a transmis ceva… Comentariile foarte scurte… Sunt lăsate fie de oameni foarte grăbiti, fie de spammeri… Comentarii cu o lungime medie, formate din patru-cinci fraze. Aici, se vede că omul s-a străduit să încropească câteva păreri despre topicul lansat de blogger… Comentarii lungi. Cele mai multe dintre ele sunt inspirate, savuroase, dând un plus de valoare articolului…”
Spanac a citit un text despre o iniţiativă lăudabilă: „…Un om îmbrăcat cu haine vechi, care semăna cu un cerșetor, ajunge la bar și întreabă binevoitor: ‘Aveți o cafea în așteptare?’ și chelnerul îi servește o cafea.
Recapitulare: oamenii plăteau de dinainte o cafea care urma să fie servită unei persoane aflată în imposibilitatea de a-și plăti o băutură caldă! Această tradiție a început la Napoli, dar a fost răspândită în toată lumea și în câteva locuri este posibil să comanzi nu numai ‘cafele în așteptare’ dar și un sandviș sau o masă completă… Faceți ca această idee frumoasă să fie publicată în toată lumea! Ar fi minunat ca acest lucru chiar să se realizeze. Ideea este superbă. Un gest nobil, care merită tot respectul”.
Multumim pentru recomandarile interesante(o sa trec pe la L Mandruta pentru ca imi place ce a scris despre accidentul aviatic, sunt de acord cu parerea lui) si mai ales pentru nominalizare. 🙂 😀
A fost prima oară când am intrat la Mândruţă şi mi s-a părut că scrie bine.
Eu îţi mulţumesc că ai scris un articol bun, fără să te gândeşti la starea lui Rudolph. 🙂
Ah, nu stiam ca bloggerului Nice ii plac comentaruile lungi (specialitatea mea). Cred ca am sa vizitez mai des blogul ei ! Numai ca exista un risc. Atunci cand un articol e asa de bine scris si adreseaza in mod complet plus si formal stilistic estetic o tema de mare interes pt mine, eu tocmai atunci exista posibilitatea ca eu sa raman asa oarecum mut de admiratie, si imi sa imi pierd orice cuvinte din cap. Pt ipohondrii posibil interesati, asta e un fel de varianta a unei stari patologice, numite sindromul Stendhal. In varianta mai grava e posibil sa ma albesc la fata si sa-mi si pierd constiinta asa cateva secunde sau minute si dupa aia sa ma trezesc temporar dezorientat si confuz…dar asta nu mi s-a intamplat inca de la cititul vreunui articol de blog, nici la vizionarea vreunei mari opere de arta, (ma rog, eu cam si evit totusi sa vizitez prea des muzee faimoase asa just in case), asa ca nu e cazul ca lumea sa se sperie si sa inceapa sa evite sa scrie asa super bine doar cu intentia buna de a ma proteja pe mine.
:)) Rudolph, eu te astept oricum, cu orice tip de comentarii ai dori tu sa lasi. 😛
Da, Rudolph, bloggerii scriu bine numai ca să-ţi facă ţie rău!
Ştiu despre sindromul Stendhal, o prietenă de-a mea plângea când vedea un peisaj frumos.
Imi place foarte mult blogul tau, aceasta rubrica este o idee foarte buna!
Cat despre articolul scris pe Vienela, sunt de parere ca va exista o limita in ceea ce priveste mecanizarea operatiunilor, omul fiind indispensabil.Daca oameni multi ar ramane someri, ar aparea un dezechilibru din mai multe puncte de vedere, ceea ce nu se poate intampla, mergand asa putin la extrem, riscandu-se sa se ajunga la anarhie:)
La fel spun şi eu. Politicienii vor refuza să fie înlocuiţi de roboţi.:)
Mulţumesc pentru apreceri!