M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Chinezu va fi de găsit pe un alt domeniu: „Am luat decizia să trec pe cristianchinabirta.ro pentru că aceasta a fost strategia mea pentru construcţia brandului personal încă de când m-am aventurat în această minunată călătorie blogosferică. Pentru că… ştiam că, la un moment dat, voi ajunge în acest moment al trecerii pe un domeniu care să îmi poarte numele. Încă de atunci ştiam că brandul ‘chinezu’ este doar o etapă în această construcţie a brandului personal…

Sper să vă placă noua mea casă 2.0. Şi să vă placă să veniţi în vizită şi să staţi cât vreţi voi, eu vă primesc cu mare drag! Şi, fireşte, în ducele stil 2.0, vă rog să îmi spuneţi cum vi se pare, dacă vă place, dacă nu vă place, ce credeţi că aş putea îmbunătăţi, ştiţi voi, pe sistemul ajută un brother blogger căci şi el e om.” Să fie într-un ceas bun!

Radu Herjeu ne îndeamnă să votăm: „Vin iar alegeri şi e vremea, desigur, să ne lamentăm din nou de clasa noastră politică, să ne plângem de milă, să ne dăm ochii peste cap şi, cu mâna pe frunte, să decretăm ritos că nu merită să mergem la vot! Ba, dacă vrem să dăm dovadă de simţ civic, punem de-o campanie mică pe facebook, prin care să-i convingem şi pe alţii că statul acasă e soluţia optimă pentru România…

…În loc să-şi irosească energiile ca să-i convingă pe ceilalţi să stea acasă, mai bine i-ar determina să aibă o iniţiativă cetăţenească prin care să forţeze adoptarea unui amendament la legea electorală care să permită prezenţa pe buletinul de vot a unui dreptunghi în care să scrie: ‘Niciunul’. Şi, dacă acesta va fi ştampilat de cele mai multe ori, să oblige partidele nu doar să repete alegerile, ci să şi schimbe candidaţii. Poate, atunci, s-ar modifica ceva şi-n ţara asta!”

Vienela scrie cu sensibilitate despre tristeţea ei de moarte: „Cu 28 de ani în urmă, într-o primăvară parfumată, încercam să îmi fac temele şi nu reuşeam… Mă încerca o tristeţe de moarte, o durere cum nu mai încercasem şi cum nu am mai încercat de atunci. Într-un dormitor vecin, tatăl meu dormea, ameţit de morfină. Nu îl puteam ajuta cu nimic şi asta mă scoatea din minţi, mă silea să văd viaţa în alte dimensiuni, să înţeleg că neputinţa omului este ceva cu adevărat palpabil”.

Arhi ne arată de ce Casa de Asigurări de Sănătate nu-i acasă: „Soacră-mea e constănţeancă, ca şi minunata zână care îmi împodobeşte fiecare zi a vieţii, şi anume fie-sa. Dintr-o întâmplare plină de fericire sufletească, soacră-mea îmi binecuvântează cu prezenţa, zilele astea, umilu-mi acoperiş… Acum două zile îmi dă reţeta de medicamente, să marșez până la o farmacie de cartier, să îi iau medicamentele. Surpriză.

Nicio farmacie din București nu primeşte reţete compensate din Constanţa sau din orice alt judeţ, altul decât Bucureşti sau Ilfov. Pentru că, nu-i aşa, nu au semnate contracte cu casele judeţene de asigurări din zonele respective. Foarte haios, eşti condamnat să mori în localitatea de domiciliu sau, dacă nu vrei să mori, să îţi cumperi medicamentele la preţ întreg. Pentru că tu, toată viaţa, ai plătit asigurări regiunii autonome Dobrogea, nu statului român”.

Spanac încearcă să demonstreze că românii sunt hulpavi şi nepăsători la nevoile celorlalţi: „Românul e lacom. Nu tot românul, însă când e vorba de ceva gratis, apăi se ia cu sacii… Unde-i gratis, e bătaie, indiferent de ce s-ar da. De exemplu, e nenorocire la all inclusive. Când ia un român o ofertă pe undeva prin afară cu all inclusive, va face prăpăd în mâncare. Nu neapărat pentru că ar avea nevoie, ci doar ca să facă rău…

Majoritatea bagă-n ei peste măsură, apoi îşi mai comandă încă pe atât, doar ca să se arunce mâncarea… Per total, pe glob, în decurs de un an, se aruncă mâncare de 75 miliarde de dolari, conform unor studii. Asta pe când peste 30.000 de copii somalezi cu vârste de sub 5 ani mor de foame. Dar cui îi pasă de nişte negrişori? Nimănui”.

Comments

comments