M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Zoso ne spune ce ne face fericiţi în viziunea lui: „Nefericirea altora. Nimic nu se compară pe lume cu sentimentul că ştim că alţii sunt nefericiţi… I s-a stricat maşina vecinului, a fost dat afară de la muncă… nimic nimic nu se compară cu sentimentul ăla cald al nefericirii altora. Cu cât mai mare nefericirea, cu atât mai mare bucuria noastră…

Pe locul doi, deţinerea şi achiziționarea de bunuri mai bune decât alţii. Maşină mai scumpă, telefon mai scump, lucrare la dinţi mai scumpă, haine mai de firmă. Gândiţi-vă câţi își iau replici după iPhone tocmai din dorinţa de a le da peste nas ălora care au alte telefoane… Împlinirea noastră. Ne-am cumpărat casă. Ne-am luat maşină. Haine. Telefon. E mişto de tot. Hai să ne uităm la vecinii de pe drum. Ei au? Au mai mare şi mai scump decât noi? Nasol.

Adelinailiescu se laudă că se se poate înţelege cu orice străin, chiar dacă nu-i cunoaşte limba: „După tată, mi-s moldoveancă din Vaslui şi m-am născut glăsuind într-o moldovenească ecologică, fără E-uri; după mamă, mi-s munteancă, ‘republicană din Ploieşti’, şi folosesc frecvent ‘bre’ şi ‘matale’. Sunt trăită o viaţă la malul mării şi am deprins câte ceva din dialectele minoritarilor…

Pot să mă laud asadar că posed mai multe limbi decât un ceas cu secundar. Dar cel mai bine mă descurc cu limba-gimnastică, pe-asta o vorbesc cu ambele maini… Şi am descoperit în vacanţa asta cât sunt de… poliglotă! Mai exact într-o gloată multilingvistică am reuşit să mă înţeleg cu toţi. Nu ştiu nicio boabă de limbi germanice, slave sau finno-ugrice, iar pe traseul nostru numai astea se vorbeau. Ia, Adelino, de socializează dacă ai cu cine!

Radu Herjeu ne povesteşte cum s-a înfrăţit ‘măscăriciul în mov’ cu ‘ciocoii’: „Mizeră e politica asta dâmboviţeană. Plină de impostori şi incompetenţi, de hoţi şi de proşti, incapabili să stea mai mult de 5 minute la aceeaşi masă, fără să-şi dea în cap şi să se trădeze. În schimb, sunt capabili să se certe şi să se porcăiască, după care să se împace şi să se pupe… Sintagmele ‘să scuipi unde ai lins’ şi ‘să pupi unde ai scuipat’ au căpătat o altă formă lingvistică, mai puţin greţoasă: reevaluare!

După trădarea liberală şi ruperea USL, social-democraţii au avut nevoie de maghiari pentru a fi siguri de supravieţuirea guvernării… PSD-ul se dă pe mâna PPDD-ului, acea aglomerare penibilă de neica nimeni, ajunsă în Parlamentul României datorită prostiei votanţilor săi… Şi-uite-aşa, papagalul care îl lingea pe toate părţile pe imundul de la Cotroceni… cheamă la lupta cea mare şi la întărirea alianţei anti-băsescu! Ponta şi ai lui nu mai sunt ciocoi, aşa cum Diaconescu nu mai e, desigur, un saltimbanc de circ în mov!”

Alexandra Cristea crede că nu-i obligatoriu să zâmbeşti mereu: „Dacă te uiți în jurul tău, e posibil să vezi cu câtă convingere spune toată lumea „zâmbeşte, mâine poate fi mai rău!”. Ştiu, căci am spus-o şi eu de prea multe ori. Suntem îmbâcsiţi de citate motivaţionale, de discursuri care ar trebui să ne ridice moralul, de zâmbete încurajatoare… Îl sfătuim pe prietenul cel mai bun să îşi înfrunte teama şi să spună ceea ce simte, dar noi stăm cu morcovul adânc introdus în posterior şi așteptăm ca cine trebuie, să ne ghicească sentimentele din cana de cafea.

O sfătuim pe mama să nu mai muncească atât de mult, căci şi odihna are rolul ei, dar noi prindem rădăcini în faţa unui monitor, sperând la o bancnotă în plus la salariu. Ne sfătuim amicii să îşi apere drepturile şi să nu se mai lase călcaţi în picioare, dar noi suferim de prea mult bun-simţ şi refuzăm să ridicăm pretenţii atunci când ar trebui”.

Răzvan Ianculescu se întreabă dacă cei îmbrăcaţi cu costul sunt eleganţi: „Se spune că un om îmbrăcat în costum impune respect, denotă rafinament şi emană eleganţă… Noi, oamenii, asociem costumul cu seriozitatea… Cântărim oamenii cu care interacţionăm, le punem etichete şi încercăm să ne dăm seama daca îi vrem aproape sau departe… Şi, da, încă suntem blocaţi în conceptul devenit literă de lege pentru unii, haina face pe om.

Şi pentru că haina face pe om, în multe instituţii încă se impune cod vestimentar. Angajaţii încă transpiră intens pe sub cămăşile călcate atent… Încă se stă în picioare ca să nu se strice dunga pantalonilor… Încă se moare de cald cu sacoul pe umeri în mijlocul verii. De ce? Pentru că încă există mulţi oameni care cred despre alţi oameni că sunt eleganţi dacă se îmbracă în costum. Vezi orice bancă, orice agenţie de vânzări, orice instituţie, orice clădire de birouri”.

Comments

comments