M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.
Radu Herjeu a constatat că nu contează ce ai în cap, ci diploma pe care ai obţinut-o: „În 2007, după 28 de ani petrecuţi în sânul uneia dintre cele mai prestigioase Universităţi din lume, M.I.T. – Massachusetts Institute of Technology, Marilee Jones a recunoscut că nu are nicio diplomă de studii superioare care să-i fi permis ocuparea în ultimii 10 ani a extrem de importantei funcţii de Decan de admiteri…
Marilee a demisionat, conducerea M.I.T. şi-a pus cenuşă-n cap, dar valurile provocate nu s-au liniştit prea uşor. Şi au dat naştere la dezbateri serioase despre aşteptările pe care societatea şi familia le au de la tinerii elevi de liceu, pe care ei le au de la ei, despre modul nerealist în care se apreciază realizările sau eşecurile la învăţătură, despre goana după diplome inutile, dar bune de pus la dosar, despre obsesia pentru aparenţă, în defavoarea profunzimii”.
Adelinailiescu ne arată la ce e bună mizeria de pe străzi: „Aveau locuitorii praghezi un obicei: de câte ori dădeau vreo lovitură de palat… îi aruncau pe ferestrele palatului pe cei găsiţi acolo. Chestia asta… se numeşte defenestrare şi s-a petrecut de cel puţin două ori în Castelul Praga; o dată pe la 1419, în timpul Războaielor Husite… şi a doua oară pe la 1618, când protestanţii i-au executat astfel pe catolici. Şi dacă la prima defenestrare au murit toti cei aruncaţi, la a doua mulţi au scăpat cu viaţă fiindcă au aterizat pe grămezile de bălegar ce tapetau strada! Aşa că uneori băgatul în kkt nu-i o chestie dăunătoare, ba dimpotrivă!
Şi-acu stau şi mă gândesc dacă răhăţeii de câini şi cojile de seminţe ce fac parte din specificul nostru local au tot acelaşi efect de amortizare. Şi-mi mai amintesc de imaginile de la revoluţie cu celebrul balcon şi mă întreb noi de ce n-am aruncat pe nimeni… Ce naiba, nu ştim să facem şi noi o revoluţie mai înflăcărată!?”
Victor Potra ne avertizează: „Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) va fi aruncat în stradă pe data de 15 iunie 2014, cu tot patrimoniul. În ziua comemorării morţii lui Eminescu, cel de la care a început limba română modernă, manuscrisele sale, precum şi ale altor înaintaşi…, trebuie să părăsească locul care le adăpostea. Ar fi o sumbră ironie, dacă nu ar fi o mişelie…
După câțiva ani buni de încercări zadarnice de a obține o chirie pentru imobilul deținut…, proprietarul actual a decis să treacă la măsuri extreme: evacuarea forţată. Manuscrise şi obiecte extrem de preţioase, care necesită o conservare şi o manipulare speciale… trebuie luate şi duse nu se ştie unde… Consilierii PMB au refuzat să aloce orice fonduri… Ca nişte veritabili şacali politici, au refuzat orice înţelegere între ei; din zgârcenie, din prostie”.
Alexandra Anamaria ne sfătuieşte să trăim clipe memorabile, şi nu clipe din memorie: „Fiecare zi reprezintă o nouă oportunitate pentru ca tu să devii un om mai bun, mai înţelept şi mai fericit! Fiecare răsărit are darul de a-ţi picta un nou zâmbet pe chip şi fiecare clipă îţi poate oferi o experienţă nouă cu un înţeles diferit! Fiecare om are dreptul de a zâmbi şi de a se simţi împlinit!
Se spune că nebunii aleargă o viaţă întreagă, cutreierand lumea în încercarea lor disperată de a-şi găsi fericirea, în timp ce înţelepţii o cultivăa la picioarele lor! (…) Am înţeles că fericirea fiecărui om depinde de el însuşi, şi nu de ceilalţi! (…) Am înţeles că fericirea adevărată, durabilă, nu vine din exterior, ci din interior!”
Răzvan Ianculescu e de părere că suntem înrudiţi cu orice formă de viaţă: „Nimeni nu ştie cum a apărut viaţa pe pământ. Chiar nimeni. Intuim faptul că ar fi apărut în apă. Şi acolo… s-a diversificat, s-a modificat şi s-a adaptat… Viaţa ulterior s-a târât pe uscat şi a început din nou acelaşi proces lung dar sigur de transformare… Viaţa ar fi putut sosi aici, pe pământ, încastrată într-o bucată de piatră care ar fi rătăcit alte miliarde de ani prin spaţiu şi care la un moment dat ar fi poposit pe Terra…
…Darwin… a fost primul care a sesizat faptul că viaţa se transformă; viaţa este un proces continuu de adaptare. În prezent, pe pământ sunt atât de multe feluri de viaţă, încât nu le putem număra. Şi toate au ajuns aşa cum le cunoaştem noi acum, pornind de la o singură formă, pentru că, vezi tu, viaţa a venit pe Planeta albastră într-un singur model. Unul singur. Ce a urmat după este ceea ce Darwin ne-a spus în urmă cu circa 150 de ani: viaţa se transformă, speciile evoluează, adaptânduse”.
