Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Adelinailiescu s-a săturat de ploaie: „De atâta ploaie şi mocirleală simt că mi se îneacă sau eşuează toate corăbiile, mă simt ‘titanică’ şi subacvatică, încep să-mi retrăiesc amintirile din viaţa intrauterină, când mă zbenguiam în lichid amniotic şi credeam că întunericul e veşnic. Dar apoi am văzut luminiţa de la capătul tunelului, m-am dus ca un fluture spre bec şi mi s-au spulberat toate iluziile. E clar, viaţa e naşpa!

(…) Am văzut ‘negocierile’ între clanul mafiot şi clanul prezidenţial, cum se învârt sutele de mii de euro ca nişte bănuţi din puşculiţă, cum se cumpără şi se vinde justiţia, cum se profită de neamurile sus-puse, care neamuri nu se dau nici ele în lături să pună batista pe ţambal şi să facă un ‘ciubuc’ şi care, mai nou, se dezic de cumetriile fratelui şi-l sacrifică pentru a-şi salva pielea”.

Alexandra Cristea a constatat că nici trafaletul nu mai e ce era odată: „- Da’ bine măi, ce e aşa de râs? I-am oferit o floare soţiei mele. – Da, Adriane, foarte frumos, dar tocmai p***a țigăncii ţi-ai găsit şi tu să-i oferi? (…) – Ce ştii tu?! Vai de mama ta, pic de cultură n-ai! Această floare este una deosebită iar denumirea ei, de fapt şi de drept, vine din latinescul ‘clitorisus babeea’!

Ei bine, aşa şi cu Patriarhia care acuză jurnaliştii că sunt ignoranţi şi nu au cunoştinţe liturgice. Da’ cum să ne permitem să spunem că acel obiect este un trafalet, când denumirea lui este, de fapt şi de drept, ‘miruitor extensibil’? …S-a folosit un miruitor extensibil, ca să se uniformizeze tot studioul… Căci nu, trei stropi la stânga şi trei la dreapta nu erau suficienţi. Păi ne sfinţim sau dansăm muşamaua?”

Radu Herjeu a găsit nişte vedete în faţa cărora şi-ar scoate pălăria: „Ştiţi ce e aceea o vedetă? Nu, nu vă gândiţi la gonflabilele şi maneliştii de la noi. Nici la parveniţi sau la odraslele lor… Nici la subretele care sar din studiourile tv direct în paturi de fotbalişti sau afacerişti… Afară e mai simplu. Vedete sunt acei artişti pe care oamenii vor să-i vadă sau să-i audă…

Emma Stone şi Andrew Garfield sunt unii dintre cei mai apreciaţi tineri actori de la Hollywood… Cei doi mâncau… la un restaurant din Manhattan. Afară, gloata de paparazzi se foia neliniştită… Cei doi… şi-au pus în dreptul feţelor nişte cartoane cu un mesaj… ‘Bună dimineaţa! Mâncam şi am văzut afară un grup de oameni cu camere (foto şi video). Şi ne-am gândit că noi nu merităm atenţia lor, dar aceste minunate organizaţii merită: (şi urmează o listă cu câteva ONG-uri care se ocupă de orfani, autişti bolnavi de cancer). Acestea sunt lucrurile care chiar contează.’ Nici nu vreau să fac vreo comparaţie cu ‘vedetele’ de la noi”.

Alexandra Anamaria ne spune ce e şansa: „Şansa este acel dar divin care îţi este pus la picioare în speranţa că: vei fi suficient de curios, cât să-ţi doreşti să-l descoperi; suficient de curajos, cât să îndrăzneşti să-l desfaci; suficient de înţelept, încât să-i înţelegi menirea; suficient de recunoscător, cât să îl poţi aprecia la adevărata sa valoare; suficient de norocos, pentru că l-ai primit şi ai ştiut să îl păstrezi în aşa fel încât să te poţi bucura de experienţele viitoare.

Se spune că viaţa ne oferă multe cadouri numite “şansă”… Unele sunt ambalate în mătase roşie şi sunt ţesute cu fir auriu, reprezentând experienţele frumoase, în timp ce altele sunt ambalate în şmirghel. Poate că te vei răni puţin, încercând să le deschizi, însă conţin lecţii de viaţă fără de care tu nu poţi avansa”.

Dana Fodor Mateescu ne povesteşte amintirile dintr-o grădiniţă comunistă: „Era vremea când nu făceam diferenţa între unele cuvinte asemănătoare şi le confundam adesea înţelesul. De pildă „maistru” cu „maestru”… Soluţia a fost să mă lase la grădiniţă luni şi să mă ia vineri seara… Femeile care rămâneau cu noi seara, până a doua zi de dimineaţă, erau nişte monștri. Nişte matracuci urâte, vulgare, rele…, cu mâini enorme, carabe bune pentru târnăcop…

Trei matracuci… m-au interogat: – Ia zi, dă ce nu dormi noaptea? (…) Noaptea copiii doarme cuminţi, nu fuge pă ol! N-am zis nimic. Eram terminată… – Da`tac-tu ce-i? – Tata e… MAESTRU! Le-am văzut cum se schimbă la mutre, brusc. Nu mai rânjeau… Şi odată s-au strâns ca găinile în cerc şi au început… să şuşotească, n-am auzit ce. Oricum, se certau, aşa mi s-a părut… După aia, s-au întors către mine, zâmbind. Erau numai miere şi fragi, vezi Doamne, cât mă iubeau ele! – Danieluţa, fetiţă frumoasă, altădată să fii mai cuminte”.

Comments

comments

2 Comments

  1. Ruxandra Ionita 22/06/2014
    • Javra 22/06/2014

Leave a Reply