Suntem un popor cu o mare poftă pentru lucrurile care dau dependenţă. De la cola şi pizza până la shaorma şi hamburgeri – totul ni se pare mai bun decât o mămăliguţă cu sarmale sau câţiva mititei. Shaormizarea României e un proces continuu. Importul de (in)cultură e o altă meteahnă a noastră. Ne mai place şi microbul occidental: de o vreme, Valentine’s Day şi Halloween s-au transformat în sărbători naţionale.
Nu vreau să dau în extrema tradiţionaliştilor sau a moraliştilor. Chiar îi invidiez pe americani pentru modul în care şi-au promovat tradiţiile şi scot bani din ele. Sunt convins că un corporatist de-al lor ar putea să vândă rahat şi tot ar face avere. Tocmai de aceea, mi-ar plăcea să încercăm să facem din Mărţişor o industrie în toată regula. Poate că n-am avea nevoie de un specialist occidental pentru a face din Mărţişor un produs internaţional. Vă puteţi imagina un „hamburger martzishor” – cu carne albă şi roşie?
O altă idee ar fi chiloţii din şnururi în două culori. Mă tot întreb de ce oare americanii îşi pot purta steagul între picioare, iar noi nu. Bine, pe al lor, da, l-am putea purta, dar pe al nostru, ba, cică ne-am bate joc de un însemn naţional sfânt. Sau suntem noi prea pudici? Aşa că revin cu ideea chiloţilor „Tanga-şor”. 1 Martie ar fi un motiv special de bucurie şi pentru iubitorii de animale, pentru că atunci s-ar putea găsi haine trăsnet pentru pisici: „Mărţi-mâţ” e doar o idee de nume pentru o astfel de colecţie…
Am putea inventa şi o mascotă: un marţian în alb şi roşu care să momească minore şcolăriţe cu acadele alb-roşii. Ar crea ceva controversă, nu? Ori la noi din astfel de scandaluri au apărut la diverse posturi tv tot felul de pseudovedete – mari piţipoance (cu care, apropo, s-ar putea face o linie de design vestimentar de genul „Mărţi-piţi”).
Aşadar, sunt convins că nu avem nevoie de importuri culturale de la alţii. Dacă ne-am pune mintea la contribuţie, am putea fi capabili de un brand al Mărţişorului (e doar un exemplu, fiindcă tot e sezonul său) demn să ni-l copieze până şi ciuciunghezii truditori pe vapoare. În publicitate se spune că reclama e sufletul comerţului. Însă acesta e capitolul la care ne-am poticnit – reclama.
:)))) Ah, daca imi veneau mie asemenea idei, nu le puneam nici moarta pe blog inainte de a le pune in practica. Acum, orice om cu timp liber poate porni afacerile astea, scotand bani grei din efortul tau intelectual. :))))
Da, dar voi rămâne în cartea de aur a Mărţşorului, copiii îmi vor studia opera, iar după ce îmi voi da obştescul sfârşit, locuinţa mea va deveni muzeu… Pe bloc, la intrare, va trona o placă memorială: aici a locuit, trăit şi iubit Javra. 🙂
Cred că dacă s-ar pute în practică mârţi-mâţ-ul n-ar mai exista atâtea pisici ale nimănui. Dar, dar un mărţi-dog de ce nu?
Exact, de ce nu?
Cred ca e mai greu, daca nu imposibil, sa ne fie noua, adica tarilor mici, preluate traditiile, sarbatorile si simbolurile. Noi, de la cei mari si puternici, suntem oricand gata sa importam orice. Globalizarea asta pare a avea un singur sens.
Eu mereu m-am gandit cu ciuda ca noi de ce am luat de la ei si ei de la noi nu?!
Ai dreptate, şi aici e inegalitate. Totuşi, americanii au vrut să cumpere brandul Dracula. Policienii de azi l-ar fi vândut…