Jurnalul intim al unui adolescent este tabu pentru părinţii lui, deşi aceştia îşi fac griji pentru el. Trebuie să nu fie spionat, cel puţin aşa recomandă specialiştii germani. Adolescenţii sunt nesiguri, schimbători şi periclitaţi de influenţa mediului. La vârsta asta ei sunt tentaţi să experimenteze: să încerce să fumeze, să consume alcool şi chiar droguri, fără să discearnă dacă e bine sau nu. Sunt doar curioşi.
Părinţii se întreabă, îngijoraţi, cum trebuie să se comporte: să-i urmărească îndeaproape, sau să aibă încredere în educaţia pe care le-au dat-o până atunci şi să nu le îngrădească libertatea? Adolescenţii mint, disimulează şi induc în eroare cu bună ştiinţă. Cum trebuie procedat? Adulții să le controleze buzunarele, să le citească jurnalul şi e-mail-urile, să le dea telefoane de verificare?
Ei bine, să spionezi viaţa copilului e ca folosirea unei otrăvi. Abia în acest caz, adolescenţii devin mai misterioşi şi mai abili în a se ascunde. Părinţii nu vor găsi indicii, dar asta nu înseamnă că adolescentul s-a cuminţit. Sinceritatea e strâns legată de încredere. Copiii au încredere în părinţii lor, dar numai până când aceştia abuzează de acest lucru. Niciun părinte n-a aflat niciodată ce se întâmplă în spatele uşilor închise, în timpul unei petreceri a adolescenţilor.
Trebuie să fie văzută partea bună a lucrurilor. Dacă n-ar avea prieteni, poate că n-ar încerca să fumeze sau să bea alcool, însă dacă n-ar învăţa să se descurce singuri, acest lucru ar deveni foarte problematic. Controlul e bun, dar încrederea e cea mai sănătoasă.
Adolescentul trebuie lăsat să aleagă, iar părinţii vor fi gata să-i răspundă la orice întrebare. E necesar ca tinerii să fie asiguraţi de părinţi că pot discuta cu ei orice şi că, orice s-ar întâmpla, îi vor sprijini. Astfel, adolescenţii au şansa să experimenteze şi, în acelaşi timp, vor primi un sfat util în momentele de criză.
Toţi oamenii au dreptul la o viaţă privată, cu atât mai mult adolescenţii. Ei nu sunt obligaţi să-şi discute suferinţele cauzate de o iubire neîmpărtăşită sau prima experienţă sexuală, fiindcă trebuie să stea pe propriile lor picioare. E un paradox: pe de-o parte, vrem să ne educăm copiii în aşa fel încât să răspundă pentru faptele lor, dar devenim deja nervoşi, dacă aceştia se încuie în dormitor. Adolescenţii nu vor altceva decât să fie lăsaţi în pace, din când în când.
Şi totuşi, ce-i de făcut atunci când adolescentul o ia, cu adevărat, pe o cale greşită? Tot ce îi poate dăuna lui sau altor persoane nu mai poate fi privit ca fiind o problemă particulară. Atunci, amestecul părinţilor e imperios necesar. “Vreau să ştiu ce te preocupă, fiindcă îmi fac griji”. Această formulă constituie un început bun pentru o discuţie cu el.
Chiar dacă acesta se eschivează sau se retrage, trebuie să comunice cu părinţii lui. În tot cazul, e indicat să nu fie spionat. Părinţii neîncrezători în propriii copii doar complică lucrurile, nu le rezolvă.
De ce au nevoie de secrete?
Jurnalul intim al unui adolescent e asemenea unui “spaţiu de siguranţă”. Psihologii recomandă ca părinţii să nu-l citească, fiindcă, în caz contrar, adolescenţii vor renunţa la el. Însă, dacă şi-au lăsat jurnalul intim la vedere, înseamnă că vor ca şi alţii să-l citească.
Uşile încuiate nu-i un semn rău, la început. Transpunerea în cuvinte a acestui lucru este: “Am nevoie de libertate, vreau să mi se respecte viaţa personală!”.
Calculatorul şi televizorul – Acestea trebuie scoase din priză pe timpul nopţii, dacă sunt în camera adolescentului, lucru neindicat, de altfel. Părinţii trebuie să ia măsuri mai drastice, numai în cazul în care pe adolescent nu-l mai interesează alte lucruri decât folosirea obsesivă a calculatorului, tabletei, smartphone-ului sau vizionarea programelor tv.
Alcoolul, tutunul, drogurile – Chiar dacă sunt legale sau nu, adolescenţii sunt tentaţi să le experimenteze. Părinţii nu ştiu cum să procedeze. Să închidă ochii? În nici un caz! Totuşi, contează cum văd adulţii aceste lucruri. Trebuie ca ei să nu se transforme în detectivi, la cea mai mică bănuială. E indicat ca părinţii să discute cu copilul lor. Îi pot spune: “Vreau să ştiu cum te descurci. Dacă vrei, poţi bea un pahar, dar să nu devină un obicei”. Această formulă e preferabilă unei interziceri directe.
Petrecerea unei nopţi la prieteni – Un simplu apel telefonic de verificare nu poate dăuna nimănui, dar acest lucru trebuie făcut pe faţă. O modalitate acceptabilă e un avertisment: “O voi suna pe mama prietenului la care rămâi peste noapte, ca să văd dacă nu deranjezi”.
Primul sărut e un lucru absolut particular. Adolescentul trebuie să aibă singur această experienţă. Totuşi, dacă părintele are impresia că odrasla e apăsată de vreo grijă, trebuie să-i ofere ajutorul. O formulă potrivită este: “Şi pe mine m-a interesat foarte mult sexualitatea, la vârsta ta, fiindcă e absolut normal”. În tot cazul, o astfel de discuţie se impune.
Prima deziluzie în dragoste – În această perioadă cei mai mulţi adolescenţi îşi ascund primul eşec pe plan sentimental. Fetele preferă să i se destăinuie mai curând celei bune prietene, decât mamei. Unii părinţi fac greşeala de a lua în râs astfel de lucruri, ceea ce îi poate produce mult rău adolescentului.
Vrea să-şi facă un tatuaj – Acesta nu-i neapărat un motiv de îngrijorare, dar trebuie ca părinţii să vadă dacă e doar o modă sau un semn că nu-i place propria persoană. E vorba de imaginea de sine, sau a intrat într-un grup şi tatuajul ţine de modul de a arăta apartenţa la el? Sau are o relaţie amoroasă şi un tatuaj e semn că se dăruieşte celuilalt. Sunt multe interpretări. Adolescenţii tatuaţi pot avea şi unele devieri de comportament şi tendinţe de autodistrugere. În acest caz, au nevoie de consiliere psihologică de specialitate.
Apropo de tauaj. Mi-a placut cum a pus problema Obama cu fetele lui – http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/barack-obama-daca-fetele-isi-fac-tatuaj-fac-unul-1_517860ce053c7dd83f43c61e/index.html
De asta e cel mai puternic om de pe planetă.
Ce pacat ca nu se poate da LIKE la comentarii, pentru ca aici ata mi-ar fi placut sa fac, fara alte adaugiri! – 😉
Mulţumesc pentru gândul bun!
Nu am cum sa nu remarc scula deosebit de interesanta pe care o folosesc cele doua domnisoare. Despre prima poza nu vreau sa spun decat ca este una reusita 🙂
Din punct de vedere cultural si aplecandu-ma strict asupra tolerantei parintilor, americanii sunt cu 100 de ani inaintea europenilor. La 14 ani un american, indiferent de sex vorbeste cu parintii lucruri pe care europenii nu le vorbesc nici macar dupa 18 ani.
Asta aşa este, adolescenţii lor sunt mai maturi decât mulţi dintre tienrii adulţi români. Nu uita că ei încep să lucreze de la 14 ani, ca să aibă bani de buzunar. Pe când românii noştri…
Exact, ei la 14 ani sunt pe picioarele lor, foarte dezghetati, foarte deschisi, foarte multe 🙂
Interesant articol! (Off, tot zic/scriu ”interesant”, dar asta este, asadar sper ca ma vei scuza :P). Cu adolescentii este greu sa interactionezi, neimportand cine esti: alt adolescent sau un parinte, un adult. Toti vor sa fie independenti, unici, dar sa se si integreze. Cum ai scris si tu, diplomatia si respectul fac mult, exprimarea grijilor intr-un mod in care sa nu jicmesti sau sa dea de suspectat, și putina independenta nu strica. Nu putem generaliza, dar tare imi este teama de generatiile de dupa noi …. nu zic ca absolut toti se incadreaza in ”teamna” mea, dar majoritatea lor da.
Mă bucur! (Că-ţi place articolul, nu că îngrijorezi!)
Eu am o zicala: ,,Da-i omului libertate si nu va sti ce sa faca cu ea.”
Înclin să-ţi dau dreptate, sunt pentru o educaţie tradiţională.
” De reţinut însă e faptul că, dacă şi-au lăsat jurnalul intim la vedere, înseamnă că vor ca şi alţii să-l citească. ” – atat din punctul meu de vedere… acest lucru nu este adevarat, pentru ca este posibil ca respectivul adolescent sa-l fi uitat fara sa vrea sau incearca sa-si testeze parintii ! 🙂
Să-ţi povestesc ceva. O fată şi-a lăsat jurnalul intim la vedere.
Părinţii ei au citit ce-i în el şi aşa au aflat că fiica lor e gravidă…
in acel caz, poate ca a vrut ea acest lucru sau poate a vrut sa-i testeze ! 🙂
Ea a fost testată… Nu mă provoca!
de acord cu Laura :))
Vezi ce bine ne înţelegem?
Dar ce părere ar avea adolescenţii?
Nu ma asteptam la un astfel de articol din partea ta 🙂 Felicitari!
Cand eram mai tanar, parintii m-au lasat destul de libertin. Tata mi-a spus doar un singur lucru: “Faci ce vrei, dar suporti consecintele!”
Eu am dat cu capul si eu am suferit. Si i-am multumit candva pentru toate acestea 🙂
Aha, nu te aşteptai să mă feliciţi…
Se simte perioada de tranzitie in randul adolescentilor si nu numai…partea proasta a lucrului nu este aceasta prelungire ci faptul ca nimeni nu-i da de cap…daca parintele afla ca fata lui e insarcinata dintr-un jurnal intim atunci situatia e grava. Insa poate cineva sa spuna cine e principalul vinovat? Fata sau parintele?…
Într-adevăr, e meritul părintelui viitorului copil…
Excelenta postare !
Mă bucur c-o apreciezi.
Părinți și copii, copii și părinți…Ne-ntrebăm de ce, unde, cum, când am greșit, ca părinți, dar, de multe ori, o facem când ”insecta” e prea mare, se sparge și-mproașcă…
Un cotidian ce ne pune la grele încercări, dar și la multe pauze: pauza în relația cu proprii noștri copii…
Uităm de sentimentele, emoțiile, de stadiile evoluției lor, pretinzându-le mereu!
Viața ne critică, pune presiuni asupra noastră, iar noi exercităm mai departe!
Să fim mai atenți la liantul: copilul de ieri-adultul de azi-fiul de azi-adultul de mâine și să răspundem la întrebările tacite.
Atenți la gestică, mimică, cuvinte!
Felicitări, alegi subiecte minunate! Ai combinat minunat cognitivul cu emoționalul. Tot respectul!
Sănătate, iubire, armonie!
Mulţumesc, la fel, Cristina!
Total de acord cu articolul. In general. Ca daca vorbim de Romania…deja treaba se impute… Generatia actuala de adolescenti este pur si simplu sub orice limita… Sigur, toti sunt de vina, sistemul, familia, etc, insa chiar EI au vina cea mai mare.. Cand poti discerne, daca faci tot lucruri…imorale cel putin…e clar ce om esti
Şi condiţiile în care trăiesc şi (nu) învaţă sunt speciale…
Adolescentii au nevoie de intimitate si libertate. Vor sa se decopere, desi stiu ca vor ajunge sa se loveasca singuri de problemele de care parintii incearca sa ii fereasca.
Fascinant articol. Baga o d-aia de like-uri sa pot apasa pe buton.
Am înţeles, se face!
Salut şi bun găsit
1
Personal, având şi programul de mentorat “Terapia prin scris”, am admirat excursia prin acest mod de comunicare cu Sinele.
Eu consider că există o vârstă la care copilul trebuie încurajat să experimenteze, dar SĂ CONŞTIENTIZEZE ceea ce a experimentat.
Am avut fericita şansă de a fi alături de două fete gemene, de la vârsta de 13 ani şi jumătate, la 19 ani.
A fost o experienţă fascinantă pentru mine şi am învăţat enorm de multe de la ele.
Le-am ajutat să-şi descopere nişte aptitidini native, dar cred că cel mai mult le-a fost de folos stilul meu independent.
Am observatcă la această vârstă, copii prind “din zbor” şi e destul să le explici ALTERNATIVELE.
Extrem de rar e nevoie de constrângeri.
Cred că ceea ce le lipseşte părinţilor este curajul de a admite faţă de ei înşişi faptul că copii lor, SUNT FIINŢE INDEPENDENTE.
Cei mai mulţi părinţi, consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor lor şi că sunt “sprijinul lor la bătrâneţe”.
Mă abţin să comentez asta, dar am constatat prea dest acest gen de “mămoşeală”…
Felicitări pentru abordarea deschisă a unei teme “explozive”.
Salut şi bun venit!
Mulţumesc pentru aprecieri!
Imi place foarte mult acest articol, si ar trebui sa gasim in mediul online mai multe de acest tip. Mai asteptam articole de acest gen, si nu ramane decat sa zic Bravo, si sa iti promit ca o sa citesc in continuare articolele postate pe acest site.
Vai, acuma am terminat de citit si pot sa spun ca ai avut o tinerete foarte frumoasa. Ma regasesc intre cuvintele astea frumoase si stiu ca trebuie rezolvate ceva probleme la mine… in privinta fetelor, ele nu isi dezvaluie secretele baietilor, baieti imediat se lauda la prietenii.
PS: imi cer scuze ca am spus ca ai avut o tinerete frumoasa, poate esti tanar… dar oricum, imi cer scuze inca odata. – pari foarte matur cand scri si la comentarile date.
Multumesc pentru aprecieri!