Mai mult de jumătate dintre cuplurile actuale sunt formate din parteneri care i-au „suflat” altcuiva perechea. „Furtul” de acest gen este o practică frecventă. Din afară, sigur, faptul pare reprobabil, însă acesta reprezintă debutul unei alte relaţii, care poate fi, pe moment, fericită. Dar psihologii spun că dacă ţi s-a „suflat” partenerul, cel mai probabil, acesta nu te merita şi, prin urmare, n-ar trebui să regreţi. În plus, „răpitorul” va proceda la fel în continuare, nefiind niciodată mulţumit cu ceea ce are, iar vechiul tău partener va fi şi el părăsit.
Socio-psihologii americani n-au odihnă, în schimb găsesc fonduri pentru a face noi şi noi studii. Astfel, recent, a fost finalizat un studiu din care a rezultat că 63% dintre bărbaţi şi 54% dintre femei au o relaţie romantică formată după ce i-au „suflat” partenerul altei persoane.
Deşi nu prea aveau cum să demonstreze, mulţi psihologi presupuneau că acesta ar fi, de altfel, un comportament absolut natural. Un nou studiu, efectuat pe voluntari heterosexuali, şi-a propus să descopere dacă aceste relaţii diferă de cele formate în alt mod şi dacă există un tipar comportamental ulterior.
Ei bine, studiul a relevat faptul că partenerii „furaţi” dintr-un alt cuplu sunt mai puţin mulţumiţi de actualul partener şi par a fi interesaţi de perspectiva unei alte relaţii. Şi damele, şi bărbaţii „furaţi” sunt mai tentaţi să-şi înşele noul partener. În plus, interesul lor pentru actuala relaţie astfel formată scade tot mai mult de-a lungul timpului, sfârşitul ei fiind previzibil.
Rezultă că un om care şi-a părăsit vechiul partener ca să fie cu altul, va fi tentat să se comporte la fel în continuare. Autorii studiului spun că, de obicei, astfel de persoane sunt egoiste, chiar narcisiste, au o empatie scăzută, sunt labile emoţional şi visează la aventuri în afara relaţiei actuale. La fârşit, te întreb: te merita un om care te-a părăsit pentru o astfel de persoană?
Sursa: aici
Of, si eu ma simt asa tradst uneori. Dar ma consolez zicandu-mi ca pe mine nu ma merita nimeni asa in mod special si ca de fapt e mai bine pt toata lumea, inclusiv eu probabil, ca eu sa nu ma simt prea stressat de cata munca de comunicare implica o relatie de durata. Zau, ar fi ca si cum as fi incontinuu la serviciu, acolo sedinte, acasa la fel…eu nu suport atata munca de lamurire politica totusi chiar asa 24 ore din 24.
Am impresia că, după tine, o relaţie presupune automat cicăleală zi de zi, ceas de ceas. În acest caz, poate e de preferat singurătatea. Dar eu privesc altfel relaţiile. Ele trebuie să te împlinescă, nu să-ţi scurteze viaţa…
Mda, ai dreptate. Ca de fapt si la serviciu mie imi place munca de baza pe care o fac, ba chiar si simt ca ma implineste asa ca om uneori, de fapt de cele mai multe ori, numai ca e greu cu comunicatul cu cei 12 manageri, si uneori m-am intrebat daca asa o fi intr-o casatorie poligama (indiferent de sexul celor implicati). Si de aia m-am gandit si la o casatorie monogama. Ca eu nu am avut nici frati sau surori, doar unchi si matusi, si totusi managerii mei nu prea seamana a unchi si matusi, si nici nu-i simt frati si surori, nici macar veri, asa ca ma gandesc la ei ca la niste consorti uneori !
Ma rog, din aia cu care se fac casatorii aranjate, ca la aristocrati desigur.
…dar si cu dragoste la mijloc, de meserie, plus asa cu simt de raspundere si al datoriei fata de popor…zau, asa e nobil sa fie, deci incerc si eu sa ma modelez dupa diversi aristocrati.
..otomani sau papuasi totusi, ca sa fie legala poligamia…
Ah! Tu ai scris mai…frumos, mai științific! Eu, mai la obiect! 😀 (da’ nu se cade să mă autoinvit aici). Ideea e că nu poți generaiza. Fiecare relație, fiecare „furt” are alte date ale problemei și nu poți comenta fără să cunoști aceste dedesubturi.
Cu siguranţă, fiecare lucru de acest gen are particularităţile sale.