Mulţi dintre cei care avem un blog scriem advertoriale. De ce o facem e evident şi nu insist asupra acestui fapt. Altceva mă preocupă. Parte dintre bloggeri resping din capul locului ideea de a citi advertorialele altora şi trec mai departe. Pe voi vă deranjează advertorialele?
Să vedem ce motive aţi avea: ştiţi de la bun început că o astfel de postare trebuie să laude sau doar să facă trimitere la o firmă oarecare. În astfel de cazuri, cititorul presupune că materialul nu exprimă adevărata părere a autorului faţă de produsele sau serviciile promovate. Cu alte cuvinte, e nesincer.
De aici trag concluzia că cititorii (repet, vorbesc în special de alţi bloggeri) doresc sinceritate. Un lucru lăudabil, de altfel. Dar, în acest caz, păstrând proporțiile, ei n-ar mai citi cea mai mare parte a literaturii universale, fiindcă majoritatea scrierilor, chiar dacă se bazează pe o fărâmă de adevăr, reprezintă ficţiune.
Cititorii ar replica faptul că ştiu şi ei asta, dar intră în complicitate cu scriitorii şi simt, freamătă, râd şi plâng odată cu personajele, pentru că scriitura respectivă e un fapt artistic. Pe când, vezi Doamne, un advertorial nu poate aspira la aşa ceva, în primul rând fiindcă nu-şi propune. Se poate ca şi asta să fie adevărat.
În acest caz, vreau să le amintesc cititorilor că toţi scriitorii profesionişti scriu pentru bani şi că se supun tuturor canoanelor vremii (gustul publicului, care e foarte schimbător, regimul politic din ţara şi vremea respective, eventualul interes personal al autorilor, cenzură, critici etc.). Balzac a scris romane-fluviu şi e citit cu interes şi acum. Şi era presat de creditori. Arghezi a fost obligat de cenzori să scrie depre munca proletariatului şi a făcut-o, dar poeziile lui erau extraordinare. Nu vă mai dau exemple, fiindcă s-a înţeles ideea.
Sigur, cititorii ar putea veni cu contraargumentul că nu poate fi comparat un scriitor profesionist cu un autor de advertoriale. Da, aşa-i, dar am citit şi materiale excepţionale pe unele bloguri şi chiar mă întreb de ce acei oameni nu devin scriitori.
Prin natura serviciului, am cunoscut personal, printre alte persoane publice, şi câţiva scriitori, cărora le respectam şi preţuiam opera, dar aflându-le felul de a fi în particular, m-au dezamăgit din punct vedere uman. Dar acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu un blogger, nu-i aşa? Şi nu despre asta-i vorba, până la urmă. Majoritatea putem scrie mult mai repede, chiar fără efort, un advertorial, în 45 de minute îl dăm gata, dar pentru un alt articol trebuie să ne documentăm câteva zile. Şi atunci se vede că un material e „lucrat” şi altul nu.
Poate fi adevărat şi asta, dar dacă povestea ţesută în jurul unor cuvinte-ancoră e posibil să te captiveze, de ce să respingi din capul locului articolul respectiv? Multe dintre advertoriale intră în nişte concursuri, pe care bloggerii vor să le câştige, că de-asta participă, în general. Şi atunci advertorialele respective sunt muncite din greu.
Eu citesc un ziar, de obicei, în 5 minute. De ce? Pentru că jurnaliştii respectă reguli pe care le-au învăţat la facultate şi/sau chiar în redacţie. Titlul exprimă comprimat conţinutul articolului. Dacă tema mă atrage, ceea ce în cazul meu e destul greu, mai citesc puţin din articol. Dacă îmi place ceva, ajung să finalizez lecturarea materialului. Dar asta se întâmplă relativ rar.
Ei bine, majoritatea bloggerilor habar n-au de vreo tehnică gazetărescă şi scriu titluri neatrăgătoare, dar articolele respective pot fi foarte bune, mult mai valoroase decât materialele dintr-un ziar. Iar asta înseamnă, printre altele, şi prospeţime, lucru care atrage. Şi, în general, prefer să citesc materiale din bloguri (şi advertoriale, dacă îmi plac), nu din ziare. Să fiu bine înţeles: n-am nimic cu ziarele şi jurnaliştii, eu însumi am fost ziarist. Dar acum ăsta-i gustul meu.
Bănuiesc că mulţi dintre voi aveţi aceleaşi gusturi ca şi mine. Şi, în acest caz, ar fi bine să citiţi şi advertoriale, fiindcă v-ar putea atrage mai mult decât un alt articol scris de acelaşi blogger. Am spus din capul locului că mă adresez mai mult celor din blogosferă, dar lucrurile sunt valabile pentru orice cititor.
În final vă întreb încă o dată: vă deranjează advertorialele? Le citiţi sau nu?
Pe mine in nici un caz nu ma deranjeaza..penru ca si eu public acest gen de articole pe blog…
Felicitări pentru concursul câştigat, Mihaela!
Am practicat pe alt blog advertorialele şi nu vreau să le mai practic. Mai nou, nici nu mai citesc advertoriale. Majoritatea miros de la o poştă a advertoriale.
Nu aş putea să-ţi spun exact de ce, pur şi simplu nu m-au mai fermecat advertorialele pt că mereu mă simţeam limitată, plus că era ceva pervers în a scrie articole pt cititori doar pt a-i menţine ca cititori de advertoriale şi a părea fată bună, nu doar fată pe bani.
Eu am considerat că se impune o delimitare şi am ales scrisul liber.
Şi acesta e un punct de vedere şi-l respect.
Intelegeam si inainte de a scrie advertoriale, inteleg si de cand scriu si nu sunt deranjata de ele. 🙂
Un punct de vedere pertinent.
Nu au de ce să mă deranjeze pentru că şi eu scriu advertoriale uneori. În schimb mă calcă pe nervi cei care intră pe blog, îţi citesc un advertorial şi trag concluzia că tu numai asta faci pe blogul tău. Nu se obosesc să mai citească şi altceva şi presupun ei, automat, că blogul are doar advertoriale.
Eu de obicei conturez câte o poveste în jurul produsului la care fac reclamă şi am şi cititori care ştiu să o citească, făcând abstracţie de linkurile din ea.
Pe mine un comentariu m-a determinat să fac această postare.
Eu citesc fara nicio problema advertoriale. De curioztate.
Dar, nu cititorii gresesc. Nu din punctul meu de vedere. Ci bloggerii. Pentru ca anumiti bloggeri fie scriu advertoriale foarte des, fie uita esentialul: parerea personala.
A lauda o firma in sus si in jos nu cred ca place nimanui.
Eu scriu advertoriale doar pentru firmele care-mi plac. Si asta-mi usureaza si munca si ma plaseaza mai aproape de personal decat de bani.
Şi aceasta e o soluţie.
Nu ma deranjeaza ca le scriu altii, eu le citesc ca pe oricare alta postare. Din pacate eu nu pot sa scriu, am senzatia ca mi se impune ceva, nu pot sa scriu decat din convingere si de placere.Ghinionul meu, dar poate ma obisnuiesc.
Te înţeleg, Adelina.Aşa păţeam şi eu în şcoală, când trebuia să citesc nişte cărţi. Ceea ce mi se impunea, nici nu luam în seamă, în schimb, citeam orice alte prostii…
Am scris și, dacă o să mi se mai ofere ocazii, voi mai scrie advertoriale. Acum că am trecut peste introducere vreau să aduc în poveste concursul SuperBlog. Am participat în ediția din 2012 și recunosc cât pot eu de sincer că datorită concursului mi-am stors imaginația și am reușit să scot unele din cele mai vizualizate și apreciate articole de pe blog.
Ca să n-o lungesc: Cred că dacă un blogger își respectă stilul blogului și cititorii va face în așa fel încât advertorialele sale să nu fie numai promovare seacă de produse și servicii. Și dau doar un exemplu: articolul meu “De la „te iubesc” la … „du-te fă-n mă-ta”…” a fost și încă este, la momentul acestui comentariu, unul din cele mai apreciate. Și era un advertorial.
Spor la bani și inspirație!
Mulţumesc la fel, Bogdan!
Am scris ani de-a randul advertoriale cat am lucrat in publicitate. Asa ca pot spune
Unu. Multe dintre articolele scrise pe bloguri sunt cel mult… articole sponsorizate si atat. Nu le citesc decat daca ma intereseaza subiectul. Nu le citesc daca sunt nesincere (apropo, bloggingul sponsorizat ar trebui sa exprime parerea cu bune si cu rele a celui care testeaza produsul – cel putin asta inseamna blogging profesionist in occident).
Doi. Nu poti compara literatura (conventia fictionala) cu advertorialul. Mare greseala, fara suparare 🙂
Trei. Sper, vrea sa cred ca bloggingul se va putea intretine si altfel decat din advertoriale… pana la urma bloggerii nu sunt doar niste accesorii ale agentiilor de PR. Parerea mea! 🙂
În mare parte, sunt de acord cu punctul tău de vedere, Dana. Cu unele amendamente:
La punctul 1, ai perfectă dreptate, ar trebui sa-ţi poţi spune părerea şi despre punctele slabe ale produsului/seviciului discutat. La noi, nu ştiu cât de pregătiţi sunt sponsorii şi organizatorii să lucrezi profesionist. Şi apoi, ar trebui ca toţi cei care scriu despre un anumit produs sau serviciu să-l poată testa, pentru a nu vorbi în dodii. Crezi că se poate rezolva cerinţa asta?
La punctul 2, nici nu compar mere cu pere, dar din punctul meu de vedere, tot fructe sunt, culese cu tot atâta trudă. Asta-i tot. Mai departe e treaba sortatorilor…
3. Nu văd legătura directă dintre agenţiile de publicitate, care îşi pot face treaba în mod profesionist (aşa pare din afară, dar aparenţele pot fi înşelătoare) şi un blogger ce nu poate lucra, în condiţiile date, decât ca un amator, care scriu despre acelaşi lucru. Personal, nu mă simt deloc drept un accesoriu al acestor agenţii. Desigur, tu, spre deosebire de cei mai mulţi dintre noi, ai lucrat într-o agenţie şi poţi percepe altfel lucrurile. Cu atât mai valoros e punctul tău de vedere. Totuşi, în final, de produsul sau serviciul respectiv se pot bucura şi un profesionist, şi un amator, contra cost, desigur.
Multumesc pentru aprecieri, dar, in legatura cu punctul 3, ce spuneam mai sus nu are legatura cu faptul ca am lucrat in agentii de publicitate (clasica, nu online), ci cu faptul ca advertorialele izolate de pe bloguri (tu primesti o comanda de la un client si scrii despre asta) sunt mult mai putine si infinit mai ieftine decat cele de campanii administrate (obligatoriu) printr-o agentie de PR. Care agentie de PR sau dept. PR al clientului recruteaza bloggeri. Lucrurile se fac organizat, coordonat si inevitabil prea controlat de beneficiari.
Cat despre a scrie un advertorial fara a testa produsul/serviciul, stiut fiind ca un articol sponsorizat pe blog este in primul rand o chestie experientiala, nu fabulatorie, eu refuz din start. Daca nu am cum sa ma documentez, daca nu primesc un brief competent (in care sa nu mi se spuna “scrie ce vrei, numai sa fie de bine”, eu iarasi refuz. 🙂
Ai tot dreptul să doreşti să lucrezi profesionist. Adevărul că aşa e mult mai bine şi mai cinstit şi faţă de firmă, şi faţă de cititori.
Recent am inceput sa scriu si eu adevertoriale, dar le scriu in stilul blogului meu, si anume in versuri :). Cititorii mei nu par dezamagiti de ele, pentru ca incerc sa la fac cat mai “comestibile” lor. Tot de cand scriu si eu, am inceput sa citesc si advertorialele scrise de altii, mai mult pentru a invata din ele… unde este ce.
Advertorialele par chiar mai interesante în versuri.
Dar si mult mai greu de scris. Mie cel putin un advertorial in versuri imi ia cel putin dublul timpului unui in proza, cu acelasi numar de cuvinte. Dar cred ca si mai mult.
Am uitat, felicitari pentru voucherul de pe TopCeas.
Mulţumesc, dar n-am priceput nici acum criteriile după care se ghidează cei care acordă premiile, respectiv sponsorii.
Nici eu, din pacate. Dar daca tu nu ai inteles inca, si se pare ca ai ceva experienta, e clar … e de nepriceput 😆
Nu am blogul decât de vreo 4 luni şi jumătate…
daca ar fi sa compar un articol generic cu un advertorial, pot spune din start ca exista mai multe sanse sa fiu enervat de advertorial.
La inceput, cand ma orientam ce bloguri sa citesc, chiar am renuntat la unul pentru ca se baza prea mult pe advertoriale.
Acu’ mai depinde si de circumstante, dar eu tind sa le esculd sau sa nu le dau prea mare importanta.
In ceea ce ma priveste pe mine, greu voi cumpara un produs daca sunt intr-un fel sau altul impins de la spate de o reclama urat pusa la punct.
Informarea persoanei despre produs nu coincide mereu cu determinarea persoanei de a cumpara.
Ai dreptul constituţional să fii enervat de tot ce doreşti: o bloggeriţă, un blog, un advertorial…
Desigur, dacă o persoană e informată despre existenţa unui produs, nu înseamnă că va fi determinată să-l şi cumpere.
Eu am o problemă cu adertorialele pentru care se inventează poveşti. Scriam la un moment dat un paragraf într-un articol pe blog-ul meu următoarea chestie:
em>…există o anumită categorie de advertoriale care mă scot din minţi atunci când le citesc. Sunt acele articole în care X se chinuie să facă reclamă la castroane verzi şi ne povesteşte el cum, atunci când era mic, mânca mămăligă rece din castroane verzi, iar acum când s-a făcut mare a căutat el pe site-u’ nu-ştiu-care şi a găsit că aia au la vânzare castroanele copilăriei lui. Ceva de vis, nu alta. De cele mai multe ori am curaj să bag mâna în foc că X, nu numai că n-a avut castroane verzi în copilărie, dar nici măcar nu ştie ce gust are mămăliga rece.
Prefer să citesc şi o fac, advertoriale unde se simte de la prima propoziţie că-i advertorial. Am scris şi eu două la mine, dar am făcut-o fără să inventez poveşti, fără să plec de la ceva şi aşa, din întâmplare, să ajung la site-u’ X. Nu, zic clar că vorbesc despre site-u’ Y. Mi se pare mie mai bine… o chestie de gusturi.
E o frază cu care eu nu-s de acord în articol:
“De aici trag concluzia că cititorii (repet, vorbesc în special de alţi bloggeri) doresc sinceritate. Un lucru lăudabil, de altfel. Dar, în acest caz, ei n-ar mai citi cea mai mare parte a literaturii universale, fiindcă majoritatea scrierilor, chiar dacă se bazează pe o fărâmă de adevăr, reprezintă ficţiune.”
Păi, pentru mine, lucrurile sunt total diferite. Adică, dacă vreau ficţiune cu un sâmbure de adevăr, sunt atâtea şi atâtea cărţi pe lumea asta. Dar dacă vreau poveşti adevărate, păreri personale, impresii, trăiri, pentru aia citesc blog-uri. Sunt două lucruri care în opinia mea nu au de ce să fie amestecate. Părerea mea.
Am mai citit o opinie asemănătoare. Le respect pe ambele. In articol am menţionat mai la vale că unii bloggeri pot deveni foarte bine scriitori. De aceea i-am pus, poate pe nedrept, pe picior de egalitate. Trebuie luat articolul în totlitate, nu pe bucăţele, pentru a-mi înţelege punctul de vedere. Dacă mai contează, în condiţiile astea…
Sigur, ideea articolului am înţeles-o, fără să am de obiectat nimic în privinţa lui. Doar citatul respectiv mi s-a părut că trebuie să vin cu o completare. Suntem români, ne dăm cu părerea…
Aşa şi trebuie, toţi ne pricepem la orice…
Un blogger miroase advertorialul in 2 secunde fara sa il citeasca. In cazul meu daca este vorba de ceva pe interesul meu il citesc..altfel nu. Ca exemplu un advertorial la un gadget sau o chestie utila mie il citesc cu placere daca are si ceva personal in el dar un advertorial la perne, pilote, haine, etc nu il citesc!
Nu ma deranjeaza advertorialele dar nici nu le citesc. Si asta nu din vreun snobism ci pentru simplul fapt ca majoritatea nu ma intereseaza. Daca gasesc un articol despre un obiect de care sunt interesat, bineinteles ca arunc un ochi peste el, dar nu in fiecare zi sunt interesat sa cumpar un ceas, o masina de spalat, un inel, cercei, sau alte asemenea si nici nu ma intereseaza evolutia industriei in domeniile respectiva. Advertorialele “ascunse”, acelea care plaseaza un link intr-un text bine structurat si o poveste bine scrisa, ma mai pacalesc, dar nu produsul romovat astfel ma atrage. In plus, mai se mai poate discuta si despre frecventa advertorialelor pe un blog. Daca din 5 articole, patru sunt advertoriale, fii convins ca voi ajunge pe acel blog doar pentru un singur articol.
Păreri şi păreri. Le respect pe toate. Dar vezi cum îi poţi cunoaşte pe ceilalţi? E de ajuns să-i zgândări un pic…
N-am fugit niciodata de parerile mele nici in offline si, cu atat mai putin in online. Dar in cazul asta cred ca tine mai mult de gusturi si de sfera de interes a fiecaruia decat de pareri.
Probabil că ai dreptate.
Nu am nimic impotriva advertorialelor atat timp cat este mentionat in clar ca sunt scrise pe bani si nu se minte voit. In momentul in care intalnesc un blogger ca ridica in slavi pe nedrept un anumit produs / serviciu din motive financiare il scot din rss imediat. Consider ca si-a batut jos de mine, cititorul sau.
Există advertoriale în care se scrie clar că sunt postate pentru bani şi nu vor să te mintă? Cum le deosebeşti pe unele de celelalte? Chiar vreau să înţeleg, de asta am şi scris articolul, nu ca să-mi atrag simpatii sau, mai degrabă, anitpatii.
Antipatii, desigur…
Am scris si eu advertoriale! NU IMI PLAC! Imi limiteaza mult .. “eu-ul” ! Nu mai scriu pe bani… in schimb daca testez de bunavoie un produs sau sustin o cauza, o idee o fac cu mare placere! la fel cum fac si cu: http://capramea.blogspot.ro/2013/03/romanii-au-talent.html (sper sa nu se considere reclama ca nu vreau sa fac asta.. e doar un exemplu! daca e necesar scoate link-ul) 😉
Foarte bine, ce capra mea!
Nu ma deranjeaza deloc daca persoana scrie un advertorial pe luna sa zicem. Si publica zilnic sau aproape zilnic, desigur. Dar cand vezi advertoriale la tot pasul, iti cam dai seama ca omul si-a deschis blog pentru a scoate un banut cinstit din el. Nu ca ar fi ceva rau in asta, doar ca nu ma poate incanta pe mine.
Oarecum se putea anticipa raspunsul la intrebarea ta, evident ca cei care publica advertoriale pe blog raspundeau ca nu ii deranjeaza. Iar acestia sunt cei mai multi.
Am primit si eu destule oferte, dar am decis de fiecare data sa nu le dau curs. Apreciez enorm bloggerii care scriu doar din pura pasiune, care scriu din inima, probleme care ii framanta pe el. Desigur, merg in promovare la toti cei care ma comenteaza, dar advertorialele rar le citesc mai ales daca pe blog gasesc in acea zi 7 articole.
Desigur, prietenii au un statut special. Adica prietenii mei vechi din blogroll. Nu sunt nespus de incanta de articolele cu reclame, dar le mai comentez.
Imi plac articolele care-mi dau posibilitatea sa fiu onesta pana la capat. :))
Ai spus cel mai frumos NU de până acum!
Un advertorial il imbrac cu cuvintele si experientele mele. Am vazut bloggeri care au mentionat in postarea lor ca povestea e fictiva si apreciez acest lucru. Ce e prea artificial, fara nici o nota personala nu prea imi place insa nu blamez pe nimeni orice cale ar alege.
Ai o atitudine echilibrată.
Pe mine nu ma deranjeaza, mai ales daca povestea tesuta in jurul lor este frumoasa. Am mai spus asta, dar acum tin sa ma repet, pentru a nu trece pe langa articolul tau fara sa las un semn. 😉
Tu lasşi un semn mic, nevinovat,
dar alţii au venit cu sabia să lase semne…
Dragul meu, noroc ca suntem prieteni 🙂
Sau macar asa vreau sa cred. 😉
N-am sa fiu nici diplomata, nici altcumva. Doar sincera, fiindca asa te-am obisnuit. Ma deranjeaza, ma deranjeaza chiar si la mine cand scriu cate unul. Problema e ca eu am scris cateva, foarte putine (8 bucati), doar pentru Blogal, de cand sunt inregistrata acolo. Sunt insa foarte putine pentru cele 460 de postari publicate. Un procent infim. Imi respect cititorii, nu vreau nici sa-i enervez, nici sa nu mai fiu vizitata. Patru dintre cele 8 sunt niste povesti frumoase, care n-au nimic de-a face cu un advertorial, de fapt.
Deci, da, ma deranjeaza. Nu le pot compara cu o lucrare de fictiune pentru ca nu se pot compara. Am nevoie de bani mai mult decat multi oameni din blogosfera si tot nu pot face asta… 🙁
Tu citesti un ziar in 5 minute. Eu poate in tot cam atat timp sau si mai putin. N-am lucrat ca jurnalist insa mecanismele le cunosc aproape perfect.
Un advertorial il “citesc” in 3 secunde. Nu e nevoie de mai mult pentru un titlu si pentru a observa link-ul. Apoi ii acord inca vreo cateva secunde ca sa vad daca povestea macar merita citita. Uneori da. Si atunci il citesc pe tot. Dar faptul ca articolul nu spune ca e advertorial si parca vrea sa ma pacaleasca tot il trec greu cu vederea. Din pacate…
Asta voiam, un răspuns cinstit.
Am citit unele advertoriale foarte bune,
mai reuşite decât multe articole.
E adevărat, puţine merită cu adevărat citite.
Pentru unele ai de muncit multă vreme,
mai ales dacă participă la vreun concurs.
Pai de la mine nu puteai obtine altceva decat sinceritate. Ti-am mai oferit-o de cateva ori, mai in gluma, mai in serios. Pentru ca am avut cui, un aspect foarte important. 🙂
Şi adică ce ai prefera?
Să fie marcate cu un semn anume,
ca să se ştie că sunt advertoriale?
Aştept o propunere în acest sens.
Nu stiu ce sa le faci. Gasesti tu o solutie. 🙂
Uite un exemplu:
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/12/cu-personalitate.html
sau
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/12/maia-sau-bucuria-de-se-darui.html
Eu am specificat ca sunt participante la ceva…ca sprijina ceva, in speta interesul unei actiuni dar si pe al meu.
Da, specificul advertorialului ţi-a permis.
Oricum, e o temă de gândire.
Elly, in general cei de la Blogal Initiative iti cer sa specifici la sfarsitul articolului ca participi la un concurs organizat de ei. Altii vor doar sa aiba un link de la tine, fara sa le faci reclama, fara sa le lauzi produsele.
Te rog sa-mi arati si mie unde cere Blogal sa specifici ca participi la o campanie organizata de ei. Chiar te rog.
Mersi.
Campaniile de pe Blogal, cel putin acelea, nu cereau sa specific ca particip la campanie, asta a fost alegerea mea. Se indica doar punerea unor anume link-uri in postare.
Stiu si despre ce spune Vienela…
As prefera sa se invarta povestea in jurul acelui link. Nu sa ma pomenesc cu el in postare, parca fara nicio legatura uneori. Mai cinstit mi se pare sa scriu despre lucrul acela…pentru ca niciodata n-as scrie despre ceva ce nu cunosc deloc, deci fara sa fiu cat de cat in cunostinta de cauza.
Dar fiecare procedeaza cum doreste, fiind suveran pe propriul blog.
Elly, cum demolezi tu orice impotrivire!
Îţi cam place să dictezi, nu-i aşa?
Adevărul e că nu-mi place să fiu într-un post de conducere, dar nu ştiu cum s-a făcut, că mereu mă pomeneam cocoţat în vârf, fără să urmăresc acest lucru. Şi, dacă tot s-a întâmplat asta la serviciu, în virtutea obişnuinţei, am tendinţa să dau ordine şi acasă…
Vezi de ce e bine să mai citeşti câte ceva despre sociopsihologie?
Începi să te cunoşti pe tine însuţi.
@Vienela
Te rog sa imi arati unde cerem noi, cei de la Blogal Initiative, ce spui tu. Pentru ca imi mananc tastatura daca imi arati asa ceva. In caz ca ai sus ce ai spus doar asa, la misto, da-mi voie sa fiu trist. Foarte trist.
@Vienela
Daca tu imi arati unde am cerut noi asa ceva – lasa aia cu “in general” care este, iarta-ma ca ti-o spun asa direct, o minciuna – imi mananc tastatura.
Haideti, mai oameni buni, sa fim un pic mai responsabili cand vorbim, ce dracu…
Asa mi-am imaginat, vazand ca multi bloggeri scriu la sfarsitul articolului ca participa la campaniile tale. Nu am scris cu gandul sa iti atac in vreun fel firma.
Nu prea inteleg cu ce ar deranja cititorul?! Pai daca eu astazi am chef sa scriu despre noul meu ceas si specific ca e cumparat din magazinul X, voi cititi fara nici o problema dar daca cineva ma plateste sa fac acelas lucru si sa precizez magazinul Y nu mai cititi ca ce? sunt rasplatit pentru munca mea?
Unii au mari reticenţe şi spun că atunci când îşi dau seama că au în faţă un adevertorial, trec mai departe. Şi totuşi, am citit nişte materiale foarte bune, chiar dacă erau nişte advertoriale. Cel puţin ştiu un blogger care a şi spus că articolul care a avut cel mai mare succes de pe blogul lui e un advertorial.