Voi cum vă distraţi când eraţi copii?

Nepotul meu, Dănuţ, a împlinit vârsta de 4 ani. Părinţii lui şi cu mine am avut grijă să-şi sărbătorească aniversarea aşa cum noi n-am avut niciodată ocazia când eram copii. Există firme care organizează petreceri pentru cei mici, cu animatori care asigură o distracţie pe cinste. Dănuţ şi prietenii lui de la grădiniţă au râs împreună cu clovni, s-au minunat de acţiunile unui magician, s-au vopsit pe faţă, s-au bătut cu confeti şi au ţopăit împreună cu spiriduşii. M-am întrebat ce posibilităţi de distracţie aveam noi, la vârsta lor. Poate un tortuleţ cu câteva lumânărele care trebuiau stinse şi o jucărioară de tinichea. Voi cum vă distraţi când eraţi copii?

Distracţia celor mici ne-a antrenat şi pe noi, cei maturi, mai ales că nu trebuia să supraveghem desfăşurarea petrecerii. Descopeream numerele pregătite de firma organizatoare în acelaşi timp cu copiii. Pe mine m-au uimit varietatea şi frumuseţea costumelor purtate de animatori şi posibilităţile de modelare a baloanelor, acestea din urmă devenind săbii, scuturi, pistoale, flori, fel şi fel de animăluţe drăgălaşe etc.

Când şi când, ne prindeam şi noi în joc. De pildă, sora mea şi soţul ei, părinţii lui Dănuţ, au cântat şi ei karaoke, susţinându-i pe cei mici, iar eu m-am întors la stadiul copilăriei, jucându-mă cu baloane de săpun. Presupun că fiind priviţi din afară în toiul petrecerii păream puţin caraghioşi, dar cine să ne judece, din moment ce toată lumea se distra şi îşi permitea să-şi dea în stambă.

La un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva organizarea riguroasă a acestei petreceri a fost comandată cumva şi pentru distracţia noastră, a celor mari, mascând-o cu aniversarea lui Dănuţ. Se prea poate. Şi ce rău e în asta? Problemele legate de serviciu, grija situaţiilor ce trebuiau predate fără întârziere şi ochii scrutători ai şefilor erau departe pentru puţină vreme.

Aşa că ne puteam face de cap, în puţinul nostru timp liber, puteam redeveni copii. Parcă acum ne scoteam pârleala pentru distracţia de care n-am avut parte în copilărie. Şi asta pe spinarea unor copii neştiutori de 4-5 ani! De altfel, cu câteva zile înainte, părinţii lui Dănuţ şi cu mine i-am cumpărat nişte jucării drăguţe. Ei bine, după ce nepotul meu a adormit, le-am scos de pe unde le ascunseserăm şi ne-am jucat cu ele. Ne-am distrat de minune!

La ce s-ar fi gândit copilul, în cazul în care chicotelile noastre l-ar fi trezit din somn şi ne-ar fi văzut? Mami, tati şi unchiul abia au aşteptat să adorm, ca să se joace fără mine! Ar fi fost uimit şi ar fi vrut să se joace şi el cu noi, fără să ne poarte ranchiună. Dacă l-am fi primit printre noi, ne-ar fi fost recunoscător.

Dar dacă ne-ar fi văzut şefii nostri jucându-ne? Doi ingineri şi o şefă de proiect, oameni aparent responsabili şi cu capul pe umeri, stăteau pe jos în living şi se jucau fără grijă cu un trenuleţ electric şi mai multe jucării mecanice, având la îndemână băutură şi ţigări. Ce ar fi făcut şefii, dacă i-am fi invitat să ia loc pe covor, lângă noi, cu un pahar într-o mână şi cu telecomanda unei maşinuţe în cealaltă? „Doamne, câtă decădere la tineretul de azi! Câtă lipsă de seriozitate!” Oare? Sau: „Nu vreau coniac, poate o bere, dacă există”?

De la ce vârstă ne pierdem capacitatea şi voinţa de a redeveni copii? Poate că acestea nu se pierd nicodată. E de ajuns să vezi cum se joacă un străbunic venerabil cu nepoţelul lui. Îi strălucesc ochii de bucurie! Aceasta a fost şi atitudinea bunicului meu şi al surorii mele, la petrecerea organizată cu prilejul aniversării lui Dănuţ. E drept, că, la un moment dat, s-a retras, ostenit.

Comments

comments

4 Comments

  1. Mariana 19/06/2014
    • Javra 19/06/2014
  2. Farcas Gelu Danut 02/07/2014
    • Javra 02/07/2014

Leave a Reply