Întrecere socialistă în Parlamentul României

IMGZ28iunSenatorul UNPR Constantin Popa a propus ca fiecare angajat la stat sau la firme particulare să primească în fiecare zi câte o masă caldă gratuit, fiindcă astfel îi va crește productivitatea în muncă. Senatorul, acuzat pe nedrept de populism, spune că a văzut mulți tineri îmbolnăvindu-se fiindcă n-au mâncat o masă caldă la prânz. Personal propun o întrecere socialistă de legi menite să fericească cetățenii cu un serviciu și, mai ales, cu drept de vot.

În viziunea onorabilului senator Popa, angajatorii ar urma să-și înființeze cantine proprii ori să încheie contracte cu firme de livrare a mâncării la domiciliu. Valoarea mâncării va fi scăzută din profitul companiei. Un alt parlamentar a spus că e o idee bună dacă-i vorba de o întrecere socialistă și că ar fi bine ca firmele să le dea salariaților bărbați și câte un costum anual, iar femeilor, câte o rochie, ca să fie bine îmbrăcați. Să fie primite!

Conform senatorului Popa, meniul ar costa 15 lei pe zi. La 4,6 milioane de angajați, masa de prânz plătită de stat și de patronate ar costa vreo 69 de milioane de lei, adică un fleac de 15 milioane de euro într-o singură zi. Dar cu banii altora se poate face orice.

Din moment ce s-a propus câte o masă caldă în fiecare zi, presupun că salariații au dreptul să mănânce gratuit chiar și sâmbăta, și duminica, dar atunci, ca și în toate zilele de sărbătoare, salariații ar fi bine să ia masa caldă împreună cu familia, adică perechea conjugală și măcar un copil. Pe spinarea angajatorilor, desigur. Astfel, legăturile familale ar fi mai strânse, salariații ar fi mai relaxați și mai eficienți la locul de muncă, iar țara va prospera.

Cum nu sunt banii mei, îmi permit să le sugerez lucrătorilor din parlament să ia în serios propunerile mele, la care am muncit eficient două minute încheiate, după ce am mâncat o masă caldă, deși n-a fost nimic gratis.

Astfel, mergând pe aceeași linie călăuzitoare trasată de vizionarul senator Popa, ar trebui ca salariații să ajungă la locul de muncă gratuit, fiecare dintre aceștia primind abonament pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, salariaților ar urma să li se deconteze măcar câte un drum dus-întors cu trenul sau avionul, pentru ca oamenii muncii de la orașe și sate să beneficieze de un concediu de odihnă plătit cât mai relaxant.

În plus, gândindu-mă bine 17 secunde bătute pe muchie, am ajuns la concluzia că lucrătorii ar fi bine să beneficieze de chirie și întreținere gratuite, ca și gazele și energia electrică, iar randamentul lor profesional va crește binișor datorită acestor facilități.

În restul timpului rămas din cele două minute de gândire, am chibzuit pe rupte și reiterez ideea de a trece la programul de lucru de 6 ore pe zi, 4 zile lucrătoare pe săptămână, iar la fiecare loc de muncă salariații să beneficieze de o sală de divertisment plină cu jocuri și de un dormitor comun, în care aceștia s-ar putea odihni în pauza de o oră, după ora rezervată pentru masa caldă, evident.

Opțional, angajatorii au dreptul de le cumpăra tuturor salariaților câte un televizor LCD cu diagonala de minim 81 cm, o tabletă și un telefon inteligent, toate de ultimă generație, pentru ca aceștia să se poată destresa mai eficient. Aparatura se va schimba la fiecare 6 luni sau un an, datorită progresului tehnologic.

Totuși, aparatura electrocasnică necesară în fiecare locuință trebuie plătită de angajatori pentru toți salariații. Măcar câte o mașină de spălat rufe de fiecare, alta de spălat vase, un aragaz, un frigider, un cuptor cu microunde, un storcător de fructe, un aspirator și alte mărunțișuri de acest fel. Sigur, ar fi frumos ca la ieșirea la pensie, angajatorii să le dăruiască angajaților câte un ceas în valoare de minim 15.000 de euro, drept mulțumire că au onorat respectivul serviciu cu sudoarea frunții lor, dar numai dacă angajatorii țin neapărat.

Stimați cititori, vă rog să completați lista de beneficii pe care le merită (gratuit, cum altfel?) fiecare salariat în parte al scumpei noastre patrii, astfel încât nicio persoană nici măcar să nu se gândească să-și caute un loc de muncă și fericirea în altă țară. Aștept propuneri pentru parlamentarii noștri, că e an electoral!

Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.

Sursă foto: aici

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Radu Herjeu a constatat că nu contează ce ai în cap, ci diploma pe care ai obţinut-o: „În 2007, după 28 de ani petrecuţi în sânul uneia dintre cele mai prestigioase Universităţi din lume, M.I.T. – Massachusetts Institute of Technology, Marilee Jones a recunoscut că nu are nicio diplomă de studii superioare care să-i fi permis ocuparea în ultimii 10 ani a extrem de importantei funcţii de Decan de admiteri…

Marilee a demisionat, conducerea M.I.T. şi-a pus cenuşă-n cap, dar valurile provocate nu s-au liniştit prea uşor. Şi au dat naştere la dezbateri serioase despre aşteptările pe care societatea şi familia le au de la tinerii elevi de liceu, pe care ei le au de la ei, despre modul nerealist în care se apreciază realizările sau eşecurile la învăţătură, despre goana după diplome inutile, dar bune de pus la dosar, despre obsesia pentru aparenţă, în defavoarea profunzimii”.

Adelinailiescu ne arată la ce e bună mizeria de pe străzi: „Aveau locuitorii praghezi un obicei: de câte ori dădeau vreo lovitură de palat… îi aruncau pe ferestrele palatului pe cei găsiţi acolo. Chestia asta… se numeşte defenestrare şi s-a petrecut de cel puţin două ori în Castelul Praga; o dată pe la 1419, în timpul Războaielor Husite… şi a doua oară pe la 1618, când protestanţii i-au executat astfel pe catolici. Şi dacă la prima defenestrare au murit toti cei aruncaţi, la a doua mulţi au scăpat cu viaţă fiindcă au aterizat pe grămezile de bălegar ce tapetau strada! Aşa că uneori băgatul în kkt nu-i o chestie dăunătoare, ba dimpotrivă!

Şi-acu stau şi mă gândesc dacă răhăţeii de câini şi cojile de seminţe ce fac parte din specificul nostru local au tot acelaşi efect de amortizare. Şi-mi mai amintesc de imaginile de la revoluţie cu celebrul balcon şi mă întreb noi de ce n-am aruncat pe nimeni… Ce naiba, nu ştim să facem şi noi o revoluţie mai înflăcărată!?”

Victor Potra ne avertizează: „Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) va fi aruncat în stradă pe data de 15 iunie 2014, cu tot patrimoniul. În ziua comemorării morţii lui Eminescu, cel de la care a început limba română modernă, manuscrisele sale, precum şi ale altor înaintaşi…, trebuie să părăsească locul care le adăpostea. Ar fi o sumbră ironie, dacă nu ar fi o mişelie…

După câțiva ani buni de încercări zadarnice de a obține o chirie pentru imobilul deținut…, proprietarul actual a decis să treacă la măsuri extreme: evacuarea forţată. Manuscrise şi obiecte extrem de preţioase, care necesită o conservare şi o manipulare speciale… trebuie luate şi duse nu se ştie unde… Consilierii PMB au refuzat să aloce orice fonduri… Ca nişte veritabili şacali politici, au refuzat orice înţelegere între ei; din zgârcenie, din prostie”.

Alexandra Anamaria ne sfătuieşte să trăim clipe memorabile, şi nu clipe din memorie: „Fiecare zi reprezintă o nouă oportunitate pentru ca tu să devii un om mai bun, mai înţelept şi mai fericit! Fiecare răsărit are darul de a-ţi picta un nou zâmbet pe chip şi fiecare clipă îţi poate oferi o experienţă nouă cu un înţeles diferit! Fiecare om are dreptul de a zâmbi şi de a se simţi împlinit!

Se spune că nebunii aleargă o viaţă întreagă, cutreierand lumea în încercarea lor disperată de a-şi găsi fericirea, în timp ce înţelepţii o cultivăa la picioarele lor! (…) Am înţeles că fericirea fiecărui om depinde de el însuşi, şi nu de ceilalţi! (…) Am înţeles că fericirea adevărată, durabilă, nu vine din exterior, ci din interior!”

Răzvan Ianculescu e de părere că suntem înrudiţi cu orice formă de viaţă: „Nimeni nu ştie cum a apărut viaţa pe pământ. Chiar nimeni. Intuim faptul că ar fi apărut în apă. Şi acolo… s-a diversificat, s-a modificat şi s-a adaptat… Viaţa ulterior s-a târât pe uscat şi a început din nou acelaşi proces lung dar sigur de transformare… Viaţa ar fi putut sosi aici, pe pământ, încastrată într-o bucată de piatră care ar fi rătăcit alte miliarde de ani prin spaţiu şi care la un moment dat ar fi poposit pe Terra…

…Darwin… a fost primul care a sesizat faptul că viaţa se transformă; viaţa este un proces continuu de adaptare. În prezent, pe pământ sunt atât de multe feluri de viaţă, încât nu le putem număra. Şi toate au ajuns aşa cum le cunoaştem noi acum, pornind de la o singură formă, pentru că, vezi tu, viaţa a venit pe Planeta albastră într-un singur model. Unul singur. Ce a urmat după este ceea ce Darwin ne-a spus în urmă cu circa 150 de ani: viaţa se transformă, speciile evoluează, adaptânduse”.

De ce pleacă un tânăr din România?

excursieVărul meu Pompiliu este brăilean. Şi-a terminat relativ de curând studiile, o facultate cu profil economic, iar acum vrea să plece definitiv din ţară. Îi pare rău că n-a studiat în străinătate. Poate, acum, ar fi avut mai multe uşi deschise. Dar de ce ar vrea un tânăr ca el să emigreze? Dincolo de lozinci patriotarde, de ce ar vrea să plece din România? Păi, nu pleacă de bine ce îi este, asta-i clar. Mi-a spus că cel mai important motiv este acela că nu vede rezolvarea problemelor care îl frământă, într-un viitor apropiat, adică lipsa perspectivei.

Bine, dar ce s-a întâmplat? La încheierea liceului şi-a luat bacul. N-a avut dificultăţi, fiind un elev bun. Părinţii lui, unchii mei, n-au avut posibilitatea să-l trimită la studii în străinătate. N-au avut, nu au nici acum, aşa cum niciodată nu vor avea resurse pentru asta. Şi o facultate particulară la noi a costat mult pentru posibilităţile lor. Desigur, Pompi s-a interesat din timpul studiilor de un loc de muncă.

După multă căutare, a găsit un post de paznic. Colegii lui aveau cel mult 8 clase. Dar nu de asta n-a rezistat mult acolo. Pur şi simplu, programul era de aşa natură încât ar fi trebuit să lipsească foarte mult de la cursuri. Nu mai spun că leafa era salariul minim pe economie, iar munca presupunea să stea în picioare câte 12 ore continuu. N-a mai găsit nimic de lucru, nici măcar ca vânzător. La terminarea facultăţii, a obţinut o diplomă. Şi? Nimic! Perspectivele de a găsi un job erau la fel de mici ca la începutul facultăţii. Se schimbaseră două guverne şi numărul şomerilor nu scădea deloc.

Discutam cu el de curând, când mi-a spus că vrea să emigreze. Îl tenta Marea Britanie. Mi-a spus că şi dacă şi-ar găsi aici, prin nu ştiu ce minune, un job plătit cu salariul mediu pe economie, nu şi-ar putea acoperi necesităţile elementare de viaţă. Vrea să se însoare? Poate, dar unde să stea? Chiria e foarte mare. Să facă împrumut la bancă şi să-şi cumpere o locuinţă cu una sau două camere? Dacă pierde locul de muncă, ce face? Cu ce plăteşte ratele? Nici nu-şi pune problema, din moment ce nici măcar nu are acel job iluzoriu.

Are un prieten în Marea Britanie, cunoscut pe Facebook, care i-a spus că s-ar găsi de lucru acolo unde locuieşte, un orăşel mic. El e plecat din România de 8 ani şi s-a dat drept sârb, ca să nu fie privit chiorâş. Cert e că Pompi va pleca şi vrea să-şi vândă puţinele bunuri pe care le are şi care le prisoseşte părinţilor: un laptop, un televizor şi alte mărunţişuri. Ar trebui să găsească un eventual cumpărător localnic sau din apropiere. A căutat Anunturi Braila Galati şi a dat de un site de anunturi noi gratuite. Vinde şi pleacă.