Monthly Archive:: August 2018
După prima noapte petrecută împreună la mine acasă, deși aveai ce să îmbraci, ai luat una dintre cămășile mele pe tine. Am omis să-ți spun că acea cămașă mi-o cumpărase fosta mea prietenă. Dar important era faptul că erai prima …
Printre cele mai dorite obiecte de colecționarii din întreaga lume se afla niste accesorii vestimentare mici, care se poarta la încheietura mâinii, deosebit de apreciate de noi toți. Dacă n-ați ghicit despre ce este vorba, vă spunem noi: este vorba …
Accesibile, eficiente și lipsite de substanțe chimice, tratamentele naturiste sunt de multe ori preferabile celor alopate. Acestea oferă remedii pentru aproape orice afecțiune. De aceea se și spune că natura e cel mai bun medic. Astăzi vom vedea că există …
Azi o să vă povestesc o comicărie trăită în vremea comunismului biruitor. Fiind singurul bucureștean care lucra într-o întreprindere din Craiova, eram privit cu oarecare curiozitate. În fabrică existaseră destule locuri pentru fumat, iar cei care aveam muncă de birou …
Nu-i înțeleg pe cei care îl regretă pe Ceaușescu. Cine poate spune că o ducea bine pe vremea lui? Poate vreun fost propagandist sau nomenclaturist. Eu n-am fost nici măcar membru de partid. Acum unii spun că s-a înlocuit dictatura …
Pentru că în momentul de față aproape orice om navighează pe internet cu ajutorul telefonului mobil, este necesar ca acesta să fie prevăzut cu antivirus pentru telefon. La fel cum ne protejăm ochii de razele solare cu ajutorul unei perechi …
Prieteni, device-urile mele, zece la număr, au semnat un convocator prin care erau toate anunțate că urmează o ședință în care să se ia în discuție comportamentul abuziv al stăpânului lor. Nu le pot acuza că sunt ședințomane, fiind prima …
În toamnă voi împlini 50 de ani. Soția mea spune că voi atinge jumătatea vieții, de parcă aș trăi un centenar. Nu-i exclus. William Faulkner opina că un om n-ar trebui să se prostească cu băutura până nu împlinește 50 …
Un concurs online lansat de Marius Călugăru are ca miză un smartwach Allview. Sigur, premiul poate atrage unii bloggeri. Marius e interesat să-și promoveze blogul, fiindcă un brand, oricât de cunoscut ar fi, are mereu nevoie de reclamă. Iar blogul …
Acum două zile am fost externat dintr-un spital. Aici am fost coleg de suferință cu alți trei pacienți. Fiecare dintre noi avea un alt diagnostic și cu toții am avut nevoie de câte o intervenție chirurgicală. Imediat după ce am …