În primăvara anului 1979, John Wayne era pe moarte. Avea șaptezeci și doi de ani și se lupta cu cancerul de peste un deceniu. Trăia retras în casa sa din Newport Beach, California. Nu mai era impunătorul „Duce” din filme. Era slăbit, obosit și știa că sfârșitul era aproape.
În același an, un alt bărbat se confrunta cu aceeași boală: Steve McQueen.
McQueen avea doar patruzeci și nouă de ani și fusese diagnosticat cu cancer cauzat de azbest, inhalat în timp ce lucra în Marină și pe platourile de filmare. Și el știa că timpul său se scurge. Într-o zi din primăvara aceea, McQueen s-a dus să-l viziteze. Nu exista presă. Nu existau fotografi. Nu exista publicitate. Doar doi bărbați, cândva simboluri ale forței și masculinității timp de decenii, care s-au trezit în tăcere.
La început nu au vorbit. Wayne a zâmbit cu dificultate. McQueen și-a strâns pălăria. După câteva momente, Wayne a rupt tăcerea cu o propoziție simplă:
– Ei bine… uite cine e aici… cel mai dur cowboy din Vest.
S-au așezat împreună. S-au ținut de mână. Nu ca un gest dramatic, ci ca un semn de respect reciproc. Nu mai vorbeau despre filme, contracte sau faimă. Au vorbit despre ceea ce fusese autentic pentru ei: caii, praful deșertului, sunetul cizmelor pe lemnul platourilor de filmare, apusurile de soare de pe platourile de filmare, zilele nesfârșite care nu se vor mai întoarce niciodată.
McQueen, cu vocea frântă, a spus:
– Duke… am încercat să-ți copiez mersul, privirea… dar nu și inima.
Wayne a răspuns, fără emfază, dar cu sinceritate:
– Fiule… ai avut întotdeauna o inimă a ta.
Când McQueen s-a ridicat să plece, Wayne s-a uitat la el și i-a spus încet:
– Păstrează-mi un loc lângă foc.
Nu s-au mai văzut niciodată. John Wayne a murit pe 11 iunie 1979. Steve McQueen a murit pe 7 noiembrie 1980, șaptesprezece luni mai târziu. Doi bărbați care au reprezentat puterea aproape întreaga lor viață și-au luat rămas bun nu ca icoane, ci ca ființe umane. Și acesta este exact motivul real pentru care această întâlnire a fost ținută minte.
