Revederea cu un vechi prieten mi-am adus aminte de vechile jocuri ale copilăriei. Și mi-am dat seama că, de fapt, toată viața noastră e un joc continuu. Însă acest joc nu e întotdeauna fun to play. Și am să vă explic mai jos de ce.

Am văzut anul trecut o ecranizare după un roman excelent, Jocurile foamei, ca şi Urzeala Tronurilor. Ne sunt prezentate probele prin care va trebui să treacă Katniss Everdeen. Probe necesare… supraviețuirii. La fel ca Hercule, din mitologie. Acesta a avut de trecut 12 probe de foc. La fel și Katniss Everdeen, care a avut de luptat pentru viața ei și a prietenului său din copilărie. Și aici Katniss n-a fost la Scoala de Lupta, ca Ender, ca să capete experiență. Ea doar era un bun arcaș, pentru a face rost de hrană.

Când suntem mici ne jucăm fără să ne dăm seama că majoritatea jocurilor specifice copilăriei ne vor căli pentru viitor, când va trebui să dăm piept cu viața adevărată, cu greutăți, cu piedici, cu prieteni care te înjunghie pe la spate.

De exemplu, din amintire, știu că în “de-a v-ați ascunselea“, scopul era de a te aşeza într-un loc în care să nu poţi fi văzut şi găsit, lucru pe care, din păcate, poate că va trebui să-l pui câteodată în practică și în viața reală de mai târziu. Citisem mai demult un sfat dintr-o revistă: Când vă este casa luată cu asalt, ascundeți-vă bine. Lăsați lumina stinsă, hoțului îi va fi mai greu să se descurce într-un mediu necunoscut; pe când dvs. știți în mare cum arată aproape orice lucru din fiecare cameră. Aici “baba oarba” va fi hoțul. Și va putea fi oprit în timp ce orbecăie după un întrerupător.

Doamne ferește de un război! Atunci sfatul ăsta va fi foarte bun. Ascunsul sub pat nu este deloc sigur, lucru pe care îl vedem și în filme. E bun un dulap, coșul de rufe, în cămară după butoiul cu varză etc., locuri în care va trebui să vă ascundeți copiii.

Dvs., ca părinte, veți juca în continuare o variantă reală a “raţelor și vânătorii“. În cazul în care atacatorul este înarmat cu un pistol, în principal, acest fapt ar trebui să înspăimânte orice adult. Mai ales unul cu familie.

Însă, dacă ați reușit să vă ascundeți copiii, acel atacator ar trebui oprit. Cu orice preț. Se spune că dacă un atacator ratează primul foc de armă, rămâne descumpănit câteva momente bune.

În acest timp, un om rapid îl poate dezarma. Ați fost “rață” în jocul din copilarie amintit? V-ați ferit de mingea aia, câteodată la limită. Evident, mingea nu are viteza unui glonț. Însă nimic nu e imposibil. Fluxul de adrenalină vă va ajuta în aproape orice situație critică. Și răufăcătorul va putea fi oprit și cu o banală tigaie. Asta în cazul în care nu aveți prin casă cuțite, săbii de panoplie sau chiar vreo armă adevărată.

Am văzut cazuri în care proprietarul avea fel de fel de arme artizanale peste tot prin casă. Bâtă la ușă “pentru colindători“, câte un briceag în fiecare cameră “pe post de șurubelniță“, ba chiar și o pușcă, e drept, cu alice. V-am povestit despre două jocuri ale copilăriei, pe care le putem juca, fără să vrem, și în viața reală.

Apoi trecem la jocurile non-violente. De exemplu, jocul de Monopoly, în care ai câteva sute de dolari și începi să-i investești. Și treaba bună e faptul că, în joc, ca şi în realitate, sfatul principal este “cumpără terenuri și clădiri“. Începi cu sutele de dolari și încet, încet, îi multiplici şi ajungi să-ți iei o garsonieră. Sau, în contextul actual, o vilă în Grecia!

Idee e că jocul îți arată cum și în ce anume să investești. Cum să te ferești de necazuri (în realitate nu există “get out of jail card“), cum să nu pierzi banii în jocuri de noroc. De aceea, e bine să nu vă apucați să jucați pocher pe bani. Nici măcar cu prietenii. Se știe că pocherul pe dezbrăcate e mai incitant!

Comments

comments