În 1914, exploratorul Ernest Shackleton a dat un anunț la ziar care a rămas în istorie: „Se caută oameni pentru o călătorie periculoasă. Salarii mici, frig cumplit, luni lungi de întuneric total, pericol constant, întoarcerea în siguranță îndoielnică. Onoare și recunoaștere în caz de succes”. S-au înscris 5.000 de oameni. A ales 27. Nu știau că urmau să trăiască cea mai mare poveste de supraviețuire din toate timpurile.
Nava lor, Endurance, a rămas blocată în gheața Antarcticii înainte de a atinge continentul. Timp de 10 luni, au privit neputincioși cum banchiza strânge nava ca într-o menghină, până când lemnul a cedat, iar nava a fost zdrobită și scufundată.
Erau 28 de oameni izolați pe o bucată de gheață plutitoare, la mii de kilometri de civilizație, fără radio, cu provizii puține și cu temperatura de -40 de grade. Șansa lor de supraviețuire era zero. Matematic, erau morți.
Dar Shackleton a refuzat să accepte asta. A ținut moralul oamenilor ridicat cu o disciplină de fier și un optimism nebun. Când gheața s-a topit, s-au urcat în trei bărci de salvare mici și au navigat spre o insulă pustie, Insula Elefantului. Dar nici acolo nu erau salvați. Nimeni nu știa unde sunt.
Atunci, Shackleton a luat decizia supremă. A ales 5 oameni și s-a urcat într-o barcă de lemn de 7 metri, numită „James Caird”, pentru a traversa Pasajul Drake – cea mai periculoasă și furtunoasă zonă oceanică de pe planetă – ca să ajungă la o stație de baleniere din Georgia de Sud.
Au navigat 1.300 de kilometri prin uragane, valuri de 20 de metri („valuri care acopereau cerul”) și frig care le îngheța hainele pe corp. Au reușit, printr-un miracol, să ajungă la țărm. Dar au acostat pe partea greșită a insulei! Trebuiau să traverseze munți acoperiți de ghețari pe care nimeni nu îi trecuse vreodată, fără echipament de alpinism, doar cu cuie bătute în tălpi.
Shackleton a mers 36 de ore fără oprire. A ajuns la stația de baleniere arătând ca un monstru, cu părul lung, fețele negre de ger și hainele ferfeniță. Primul lucru pe care l-a spus a fost: „Spuneți-mi, când s-a terminat războiul?” (credea că Primul Război Mondial s-a terminat cât au fost ei plecați).
A durat 4 luni și 3 încercări eșuate cu nave diferite până a reușit să se întoarcă după restul echipajului rămas pe Insula Elefantului. Când a ajuns în sfârșit, i-a numărat febril prin binoclu. S-a întors spre căpitanul navei de salvare și a spus plângând: „Sunt toți! Sunt toți acolo!”.
Nu a pierdut niciun om. Niciunul.
Aceasta este definiția liderului adevărat. Nu cel care cucerește vârful, ci cel care se asigură că toți oamenii lui ajung acasă în siguranță. Shackleton a eșuat în misiunea de a traversa Antarctica, dar a reușit ceva mult mai mare: a învins moartea însăși.
Ce credeți că îi face pe unii oameni să nu renunțe niciodată, chiar și când totul pare pierdut? Voi ce lideri admirați în istorie sau în viața voastră?
