Există momente în care parcă nimic nu se mai leagă. Afară plouă mărunt, inboxul nu se mai golește, iar cei din jur par mai grăbiți și mai agasanți decât …
Betonul este unul dintre cele mai utilizate materiale de construcție din lume. Rezistent, versatil și relativ ieftin, el a stat la baza dezvoltării orașelor moderne. Totuși, utilizarea betonului are …
De cele mai multe ori, copiii au nevoie de îndrumarea părinților pentru a începe să învețe o limbă străină; iar tu, ca părinte, ajungi să te întrebi dacă acesta …
În primăvara anului 1979, John Wayne era pe moarte. Avea șaptezeci și doi de ani și se lupta cu cancerul de peste un deceniu. Trăia retras în casa sa din …
AutoDel este un dealer auto din Suceava cu reprezentanță Hyundai, parc multimarcă de vehicule rulate și o gamă de servicii care acoperă tot ce ține de un autoturism, de …
Când Mel Gibson, i-a propus lui Jim Caviezel să ia rolul lui Iisus in filmul Patimile Lui Hristos, l-a prevenit că este un rol nespus de dificil si că …
AutoDelRulate a început să simplifice modul în care se fac tranzacțiile auto în Suceava, transformând tot procesul de achiziție într-o experiență predictibilă. Oamenii caută o mașină care să funcționeze …
Cauți pentru casa ta o soluție practică pentru uși și ferestre PVC și ai ajuns la Depozitul de Termopane, depozit de termopane din Suceava care livrează la nivel național? …
Ai pus multă muncă în business și fiecare leu contează. Tocmai de aceea, amânarea unei facturi sau omisiunea unei operațiuni poate atrage consecințe fiscale și, uneori, penale. Nedeclararea/omisiunea evidențierii …
În 1914, exploratorul Ernest Shackleton a dat un anunț la ziar care a rămas în istorie: „Se caută oameni pentru o călătorie periculoasă. Salarii mici, frig cumplit, luni lungi …