Monthly Archive:: March 2017
Care e oxidantul natural cel mai la indemana noastra? Apa alcalina! Proprietatile ei sunt extraordinare, iar de acest lucru s-au convins toti cei care o consuma. Corpul uman functioneaza astfel incat toate alimentele ingerate reprezinta fie elemente eficiente pentru buna functionare …
Am foarte mare grija de masina mea. Nu pentru ca e prima mea masina, ci pentru ca asa fac cu toate lucrurile pe care le am. Masina este unul dintre cele mai valoroase lucruri si am grija s-o pastrez in cele …
Ca mulți alții, și eu am un credit la bancă de mulți ani, când mi-am cumpărat o locuință. În mod cert, nu mai pot face un alt credit la bancă, ci trebuie să aștept încheierea celor 30 de ani de …
Un studiu realizat în Marea Britanie lasă deoparte romantismul și arată cât de mult costă dragostea, de la prima întâlnire până la căsătorie. Autorii studiului au constatat că, de la prima întâlnire a două persoane de sex opus şi până …
În urmă cu câteva luni, m-a vizitat Victor, un bun prieten, ocazie cu care am devenit un cofetar vestit. Trecea pe la mine o dată pe săptămână, știind că va fi tratat cu o vișinată excelentă. Lucra prin apropiere de …
Conform unui studiu, principalele calităţi dorite de cei mai mulți români la doamne sunt frumuseţea, tandreţea, blândeţea, gingăşia şi delicateţea, iar defectele principale ale damelor par a fi faptul că sunt guralive, că bârfesc şi că sunt cicălitoare. În schimb, …
Petre, care mi-e prieten de peste 20 de ani, m-a vizitat zilele trecute. Lucra la o companie și trebuia să găsească piese de schimb pentru mijloacele fixe care presupuneau mișcare. Client era un spital particular. Mi-a tot vorbit despre asta și, în cele …