În urmă cu câteva luni, m-a vizitat Victor, un bun prieten, ocazie cu care am devenit un cofetar vestit. Trecea pe la mine o dată pe săptămână, știind că va fi tratat cu o vișinată excelentă. Lucra prin apropiere de mine, așa că vizitele erau programate. La ora 11-11:30 el suna la interfon. În fiecare miercuri sau joi. De data aceasta a sunat interfonul pe la 5 după-amiaza. “Iar sună ăștia cu pliantele. Numai la mine nimeresc!” mi-am zis în gând, în timp ce mă duceam la interfon.
– Alo?
– Salut, sunt Victor!
– Hai sus, de când te aștept!
Vine Victor obosit, și parcă puțin timorat.
– Ce-i cu tine, băiete, ce-ai pățit?
– Uite, azi am avut niște treburi de rezolvat la serviciu și am stat de mi-a venit rău. În plus e ziua mea de cununie cu Ileana!
– Felicitări, bravos! Cât aveți? 20 și câți ani?
– 23, merci! Însă faza nasoală e alta!
– Ia zi!
– Mi-am propus să fac eu însumi un tort azi, să serbăm. Numai că, uite, e deja 5. Ileana la 6 ajunge acasă și eu habar n-am să fac un tort!
– Și tu când te-ai gândit să-l faci?
– Păi, duminică. Am văzut tutoriale pe net și mi s-a părut floare la ureche. Numai că am cam dat-o în bară…
– Un cadou i-ai luat, sau te duci cu mâna goală?
– Măcar i-am luat un cadou, însă voiam musai tort! Mă poți ajuta?
– Numai cofetar nu mă făcusem pentru tine, băiete!
– Păi dacă nu tu, atunci cine?
Și avea dreptate. Mai demult mă lăudasem cu ce torturi și prăjituri fac. Ba chiar îl servisem cu niște negrese de ți se topeau în gură. Și mă lăudasem că-s făcute de mine. Însă le făcuse noră-mea. Nu știu ce-mi venise atunci să-i spun că eu creasem acele mici delicii negre. În fine, omul ținuse minte. Când e vorba de mâncare de soi și băutură dulce, eu eram omul la care să apeleze. Așa că acum trebuia să mă fac tort. Și repede, să nu-i stric planurile.
– Bine, Victoraș. Fii atent! Te ajut, dar rămâi dator! Vândut, mă!
– Așa să fie, dar cum termini tu tortul în o jumătate de oră?
– Stai 5 minute. Ia paharul ăsta de vișinată! i-am spus, în timp ce-am zbughit-o la laptop.
Am intrat repede la prietenii care au comenzi torturi in Bucuresti și i-am comandat un tort. Am cerut să fie livrat de urgență și m-am întors în sufragerie, la Victor. Totul a durat 10 minute.
Între timp, Victor se apucase să bea zdravăn din vișinată. Era supărat. Ce să-i fac, dacă lasă pe ultima sută de metri o chestie atât de importantă?
– Gata, măi, ești salvat!
– Ai făcut tortul? Așa repede?!
– E aproape gata. Fii atent. Sun-o pe Ileana și spune-i să mai facă ceva cumpărături când vine acasă. Ca să mai întărzie o jumătate de oră sau o oră!
– Ești genial, mă! O trimit la magazinul la care îi place ei să meargă. Stă cel puțin o oră în el, să viziteze raioanele de pantofi și genți!
– Foarte bine.
– Și tortul?
– Trebuie să ajungă!
– Cum să ajungă?
– Am făcut comandă. N-aveam cum să-l fac în 10 minute. Trebuie planificare, coacere, frișcă, fructe, fel de fel. Nu se face cât ai bate-n palme!
În o jumătate de oră, a venit tortul. Victor l-a înșfăcat și a fugit acasă. Mi-a povestit a doua zi la telefon că nevastă-sa fusese foarte încântată de cina romantică încununată de un tort excelent.
Și uite așa am ajuns eu mare cofetar, de nevoie!
