E greu să-ți cumperi sau să-ți construiești o casă, dar și mai greu este să reușești s-o întreții, fiindcă ai un serviciu care îți ocupă tot timpul și nu mai știi când și cum de reușești să fii și părinte cu normă întreagă. Oricine știe că trebuie organizare și spirit gospodăresc atât la case, cât și la bloc. Administrarea unui imobil e mai împovărătoare decât achiziționarea lui.
O casă în oraș la care încălzirea se face cu lemne trebuie să treacă periodic prin următoarele verificări și operațiuni:
– reparații ale acoperișului, în special când se apropie anotimpurile reci, cu multe precipitații,
– pregătirea sobelor și curățarea coșurilor de funingine,
– curățenie generală,
– repararea porților și a gardurilor, repararea pereților, izolarea ușilor și a ferestrelor,
– în aceste circumstanțe, ai fi superfericit să găsești o firmă de încredere care să se ocupe de administrare imobile în locul tău, iar tu să-ți vezi liniștit de profesie, de familie, de prieteni.
Singur este greu să te ocupi de toate fiindcă:
– n-ai la dispoziție echipe de meseriași, nici bază de date și trebuie să alergi, să te interesezi, să te iei după referințe mincinoase și constați că te mai și păcălești,
– îți lipsește experiența organizării. Am văzut oameni care comit erori păguboase: de pildă, uită să-și pregătească sobele și se ocupă întâi de zugrăvit și curățenie generală, apoi sunt nevoiți să reia curățenia…
– nu poți estima un buget și nici să te încadrezi în el, din multe motive: nepricepere, lipsă de timp.
De pildă, vei lua materialele de construcție necesare reparației generale de unde îți este la îndemână, deși cu economiile realizate de aici ați putea plăti și muncitorii.
Neo Admin acționează providențial ca să administreze bunurile dvs. imobile atât tehnic, cât și financiar-contabil, oferindu-vă o locuință fără probleme și timp pentru a-l petrece alături de cei dragi.
Toate locuințele vechi, monumente de arhitectură dinaintea celor Două Războaie Mondiale se prăbușesc, fiindcă proprietarii nu le-au administrat cu mână de fier și nu-și dau seama ce valori de patrimoniu dețin. De la repararea acoperișurilor înalte, la fixarea ornamentelor exterioare, răspunderea poate fi preluată de firma amintită mai sus, care va salva casele de la prăbușire.
Chiar dacă dețineți un imobil nou, rețineți că și el are nevoie de întreținere, de multe ori, mai mult decât unul vechi. Ca și în cazul sănătății unui om, tot ceea ce lăsăm nereparat, neînlocuit, agravează starea clădirii și amenință securitatea locatarilor.
Firma amintită oferă fiecărui client un pachet personalizat de servicii pe care ar fi păcat să-l ratați. Nu spuneți că stați la bloc și lăsați în grija asociației de proprietari totul, fiindcă și apartamentele dvs. au nevoie de administrare!
Ce faceți când se sparge o teavă și apa curată sau menajeră țâșnește peste tot, udă pereții, strică parchetul și amenință și vecinii? Știți meseriași buni pe care să-i aduceți, dacă se blochează ușile sau nu se mai închid ferestrele, trebuie reviziuită instalația electrică și cea de gaze, sau lăsați totul la voia întâmplării?