Alegerea

Laur se simţea prins în capcană. Nu vedea ieşirea dintr-o situaţie neplăcută pe care ştia bine că el o crease. Dacă privea în urmă, nu-i părea rău de niciuna dintre hotărârile luate. Şi atunci de ce se simţea înşelat, ce îl nemulţumea? Greşise undeva, dar nu ştia unde. Sigur, la început, nu avusese de făcut o alegere imposibilă. Amalia apăruse în viaţa lui la momentul oportun: înlocuia o dragoste consumată, iar el tânjea după iubire. El o remarcase şi alergase după ea.

Luptase mult pentru iubirea ei. Împotrivirea părinţilor lui şi ai ei mai mult îl ambiţionase. Se şi certase cu ea. Îi dăduse un ultimatum. Trebuia să aleagă: el şi cortegiul de nemulţumiri create, ori o relaţie veche care acum n-o mai satisfăcea, deşi era pe placul familiei sale. Nu ştia că ea făcuse deja alegerea…

Iubirea asta proaspătă, impetuoasă şi, da, curajoasă chiar, o răscolea, o măgulea. Laur era mai tânăr cu trei ani decât ea, dar era atât de inteligent şi de cult. O epata. Şi simţul lui al umorului o impresiona. Încercase să-i reziste; poate că familia ei avea dreptate: în primul rând, era prea crud pentru ea, râd şi curcile. „De ce n-ar alege unu’ de la grădiniţă, să-l crească, să-l formeze cum vrea ea? Nu, Marine, zi şi tu!” spusese Varvara, mama ei. Taică-su, Marin, voia să-şi vadă fata fericită, la casa ei, aşa cum ajunseseră celelalte două fiice ale sale. Dar cu un băiat de ispravă, nu cu mucea ăsta care rostea adesea cuvinte pe care el nu le înţelegea. Avea vaga impresie că îl lua peste picior.

Celălalt pretendent era un băiat serios, inginer şi şef de secţie la fabrica la care lucra Amalia, e drept, cu 10 ani mai în vârstă decât ea, cu o chelie prematură, care îl îmbătrânea şi mai mult; prin comparaţie, părea tatăl lui Laur, un student fără căpătâi, care mai avea trei ani până să termine facultatea. Păi nici nu se putea compara studentul cu inginerul. Şi apoi, cel din urmă nu l-a contrazis niciodată, l-a făcut să se simtă un om important. E drept, nu l-a văzut decât o dată în viaţă, când venise cu treburi în Bucureşti.

Hotărât lucru, copilul ăla, Laur, n-avea cum s-o facă fericită pe Amalia, degeaba îi zicea mă-sa că fata e topită după el. Da, femeia lui văzuse cum îl priveşte Amalia. Şi ea era femeie, simţea, ştia, greşeală sau nu, pentru fie-sa nu mai exista alt bărbat… Împotrivirea fetei fusese un foc de paie. După două zile, venise, chipurile, să-şi recupereze un pulover uitat la el în cameră. Laur nu era acasă, dar părinţii lui i-au permis să intre în camera lui.

A închis uşa după ea şi a început să studieze fotografiile etalate. Când l-a auzit venind, şi-a înşfăcat puloverul şi s-a dus la uşă. Atunci el a intrat, mai s-o lovească, şi a luat-o în braţe. Ea a început să plângă. Asta îl dezarma întotdeauna pe Laur… Au ieşit împreună după o oră. Părinţii lui dispăruseră de acasă. Ulterior, i-au spus lui Laur că văzuseră un film…

L-a dus în casa părinţilor ei, în acel orăşel de munte în care numărul de turişti era comparabil cu cel al localnicilor. Ajuseseră după-amiază, doar cu un rucsac şi cu o mică atenţie din partea lui Laur. Mda, cu siguranţă, din banii ei. El, de unde? A, da, avea şi el o brumă de bani, bursa, sigur… Şi? Putea să ţină o casă cu bursa lui? Cum putea fi atât de proastă Amalia? E femeie, e slabă… Părinţii Amaliei se aşteptau ca oaspeţii să plece pe seară, dar era sâmbătă şi fata avea planuri. Tinerii i-au pus într-o situaţie fără echivoc, când s-au retras împreună în camera Amaliei, peste noapte.

A doua zi, cuplul a fost în vizită la nişte prieteni ai Amaliei şi cei doi s-au întors după-amiază. Fata l-a rugat pe Laur s-o treacă în braţe pragul, ca să nu existe dubii în capul bătrânilor. Marin şi Varvara, părinţii Amaliei, s-au sfiit să deschidă o discuţie lămuritoare, iar Laur şi fiica lor n-au spus nimic despre planurile lor. Au plecat spre Bucureşti spre seară.

Dacă nu le-a zis o vorbă părinţilor fetei, Laur a fost cât se poate de explicit cu părinţii lui. Le-a spus că o iubeşte pe Amalia şi că vrea să se însoare cu ea. Tatăl lui l-a rugat să fie raţional. Din ce vor trăi? El trebuie să-şi termine facultatea. Unde vor locui? Era totul prea din pripă, fata era mai în vârstă decât el… Totul era un coşmar pentru bătrâni.

Laur le-a spus că vor locui acolo, în camera lui. Ştia că două femei în bucătărie se calcă pe bătături, dar se vor descurca până când el îşi va lua diploma şi va începe să lucreze. Da, se vor căsători după facultate. Dacă părinţii lui nu sunt de acord ca Amalia să stea acolo, vor pleca împreună şi vor vedea ce vor face. Taică-su ştia că Laur vorbeşte serios. După o ceartă legată de iubita lui, plecase de acasă şi locuise vreo 10-12 zile la un unchi al fetei. Se temea că fiul lui se va lăsa de şcoală, ca să se angajeze. N-avea ce face, trebuia să accepte planul lui şi spera că lucrurile se vor rezolva cumva de la sine.

Peste câteva zile, tinerii s-au logodit în casa unchiului fetei. A fost o petrecere restrânsă la care n-au luat parte familiile, ci doar câţiva apropiaţi. Cel mai bun prieten al lui Laur, Ion, a venit singur, iar Amalia, fată practică, s-a gândit că s-ar potrivi cu buna ei prietenă din copilărie, Anca. N-avea de unde să ştie că între cei doi nu va fi niciodată nimic, însă Laur va face o pasiune pentru Anca…

Comments

comments

14 Comments

  1. Intuneric 24/03/2013
    • javra 24/03/2013
      • Ruxandra 24/03/2013
  2. Ruxandra 24/03/2013
  3. Nice 24/03/2013
    • javra 24/03/2013
      • Nice 24/03/2013
  4. elly weiss 26/03/2013
  5. O fată 27/03/2013

Leave a Reply