Alimentele care creează dependenţă

Cercetătorii Institutului Naţional pentru Dependenţa de Droguri din SUA au constatat că nu numai drogurile, ci şi anumite mâncăruri creează dependenţă şi determină un consum din ce în ce mai mare. Astfel, s-a alcătuit un top al alimentelor care dau dependenţă. De remarcat faptul că patru dintre acestea sunt pe bază de zahăr, dulcea noastră otravă.

9. Tortul. Ratingul de dependenţă: 3.26

Tortul de ciocolată este preferat de majoritatea oamenilor. Un savant studiu susţinea că a mânca zilnic un mic dejun foarte bogat în proteine şi glucide poate ajuta unele persoane supraponderale să scadă în greutate. Totuşi, cei mai mulţi cercetători au concluzionat că tortul, în general, are un conţinut prea bogat în zahăr şi grăsimi. O felie de tort de ciocolată cu glazură de ciocolată are 506 calorii şi 22 de grame de grăsime. Personal habar n-am ce înseamnă, în ochii specialiştilor, o felie de tort, câte grame ar trebui să aibă, dar asta-i altă poveste.

8. Sucul. Ratingul de dependenţă: 3.29

Sucul se pare că nu-i un aliment propriu-zis, dar a fost şi el inclus în acest top. Americanii consumă peste şase linguri de zahăr pe zi, dintre care jumătate provin din băuturi dulci. Însă fabricanţii nu ne atrag atenţia că sucul provoacă obezitate, hipertensiune arterială şi chiar cancer. Pentru a evita aceste riscuri, recomandabil ar fi să bem apă (eventual plată).

7. Cheeseburgerul. Rată de dependenţă: 3.51

Cheeseburgerii sunt foarte gustoşi, ştim bine, dar ignorăm că ei conţin multe grăsimi saturate şi sodiu. Un cheeseburger Burger King are 270 de calorii, 12 grame de grăsime şi 630 miligrame de sare, adică aproape jumătate din doza zilnică recomandată de American Heart Association. Cu numai doi cheeseburgeri de acest fel se poate acoperi necesarul zilnic de sare pentru organismul nostru.

6. Cartofii prăjiţi. Rată de dependenţă: 3.60

Cartofii prăjiţi conţin acrilamidă, o substanţă care s-a constatat că provoacă anumite tipuri de cancer la animale. În general se recomandă reducerea consumului de alimente prăjite. O porţie normală de cartofi prăjiţi de la McDonald’s conţine 510 calorii şi 24 de grame de grăsime. Astfel se cartofi, gata feliaţi, se găsesc şi în supermarketuri.

5. Îngheţata. Rată de dependenţă: 3.68

Fiind cremoasă şi rece ne e poftă de o  îngheţată mai ales în sezonul estival. Unii consumăm îngheţată şi iarna. Însă acest lucru ne dăunează, indiferent de anotimp. Îngheţata are în compoziţie cremă şi lapte, deci conţine niveluri foarte înalte de grăsimi saturate. Dacă mâncăm în mod regulat îngheţată, ne putem îngrăşa.

4. Prăjiturile. Rată de dependenţă: 3.71

Un studiu efectuat la Connecticut College pe şoareci de laborator a arătat că prăjiturile Oreo le dădea acestora aceeaşi dependenţă ca şi cocaina. În ceea ce priveşte nutriţia, patru prăjituri cu ciocolată conţin 192 de calorii şi 10 grame de grăsime, care pot îngrăşa pe oricine.

3-2. Chipsurile. Rată de dependenţă: 3.73

Chipsurile sunt şi ele tot pe locul al doilea în top, alături de ciocolată, cele două alimente fiind la egalitate în privinţa dependenţei pe care o creează. O porţie de 30 de chipsuri conţine 320 de calorii şi 20 de grame de grăsime, echivalentul a mai mult de 7 prăjituri cu ciocolată.

3-2. Ciocolata. Rată de dependenţă: 3.73

Un studiu realizat la Universitatea Drexel a evidenţiat faptul că ciocolata le provoacă tuturor celor care o consumă aceeaşi plăcere pe care le-o creează consumatorilor drogurile. Un singur baton obişnuit cu ciocolată conţine 210 calorii şi 13 grame de grăsime. Totuşi, se pare că dacă mâncăm ciocolată neagră, ni se îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară.

1. Pizza. Rată de dependenţă: 4.01

Pizza conduce lejer în topul alimentelor care dau dependenţă. O felie de pizza conţine, în general, în jur de 300 de calorii şi aproximativ 10 grame de grăsime. La acestea se adaugă şi ingredientele din carne pe care le găsim în ea, deci e vorba de 360 de calorii şi vreo 20 de grame de grăsime. Am aceeaşi observaţie de făcut: câte grame are o felie de pizza?

Mărturisesc că m-au surprins clasarea pizzei şi a chipsurilor pe primele locuri, precum şi defalcarea pe produse zaharoase în acest top al alimentelor care produc dependenţă.

Sursa: aici

 

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.