Suntem în 2023… Ce trece timpul ăsta… Din păcate, timpul trece și doar pietrele rămân. Oamenii se duc. Sunt 2 ani fără Cristi Vasile, cel care obișnuia să scrie aici pe blog. s-a dus. Prea devreme, mult prea devreme. Și lipsa lui doare.

Știți ce-am observat însă? că după ce “pleacă” cineva, prietenii lui/ ei încetează să mai caute familia care-a rămas în urmă.

Am observat asta când a plecat mama, în 2006. Rudele, prietenii, au mai sunat sporadic, până d-a făcut un an. După aia, pauză. Noi (mai mult tata, de ce să mint) îi suna de fiecare sărbătoare, Crăciun, Paște, ziua lor. Și ăia se făceau că nu-l cunosc. Mi-a povestit cum îl sunase pe un fost vecin, vorba aia, fuseserăm vecini și prieteni buni vreo 20 de ani:
– Salut Gică, ce faci? La mulți ani!
– Merci, cine e?
– Cristi mă!
– Care Cristi?
– Am fost vecini de bloc, până acum 2 ani!
– A, da, te știu…
– Ce mai faci?
– Nimic…

Cam aia a fost discuția lor la telefon. Ziceam că face taică-meu mișto de mine. După vreo jumate de an m-am întâlnit și eu cu omul ăla. Nu știa cum să scape mai repede de mine, că-l oprisem să-l salut.

Acu vreo 2 ani, după moartea lui taică-meu l-am găsit pe Facebook pe copilul omului ăla. Prieten din copilărie cu mine. Care ne știam de 15 ani, de când era el mic, avea vreo 4 ani. Vreo 2-3 vorbe a schimbat cu mine, atât.

Ăia-s oamenii.

Și am mai văzut ceva asemănător, mai demult. Mergeam către facultate cu un coleg. Și din partea cealaltă, venind către noi, un ochelarist. colegul meu mi-a zis, plăcut surprins:
– Uite mă, ăsta e Andrei, am fost colegi de liceu. Mamă, ce nebunii făceam. Să-ți fac cunoștință cu el, e băiat de nota 20!

Și-l apelează pe ochelarist:
– Salut Andrei, ce faci?

Ăla n-a zis nimic, nici nu l-a băgat în seamă
– Ce faci mă? Nu mă mai recunoști?

Ăla nimic, se înroșise la față și atât, trecea pe lângă noi
– Mă, sunt Ștefan, nu mă mai ții minte? Din liceu!

Nimic. Efectiv nimic. Nimic n-a zis Andrei, n-a schițat nimic. A tăcut și a trecut pe lângă noi, de parcă asm fi fost niște coșuri de gunoi.

Așa și cu prietenii, ba chiar rudele. S-o fi schimbat lumea, dar s-a înrăit din cale-afară. Și ca-n animația “Coco“, spiritul nu e mort până nu rămâne nimeni să-și aducă aminte de el.

Comments

comments