Cristian Archive
Sunt nenumărate magazine de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar puține au mai ales articole cu preț mic. Însă “Prețuri Pentru Tine” e un lanț de magazine în care prețul contează. A fost înființat în 2006 și oferă, la cele mai mici prețuri, …
Dubai e reședința emiratului cu același nume. E unul din cele 7 emirate (pe lângă Abu Dhabi, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah și Umm al-Qaiwain) ale Emiratelor Arabe Unite și cel mai populat stat component. Dubai reprezintă una dintre cele mai …
Prietene, se apropie marile reduceri prilejuite de Black Friday și de sărbătorile de iarnă. În cele ce urmează îți voi arăta de la ce magazin online să nu cumperi niciodată nimic. Îți spun ca unui frate că există magazine care …
Am mai scris despre pasiunea mea față de ceasuri, de faptul că am învățat să respect timpul, atât al meu, cât și al altora. De aceea, nu întârzii aproape niciodată, iar dacă se poate întâmpla asta, îmi previn telefonic persoana …
Cu acest text particip la un concurs care cere să propun un tip de afacere pe care aș demara-o, dacă aș dispune de 10.000 de euro. De la început subliniez că o idee bună se plătește bine, într-o societate capitalistă. …
Internauții români își manifestă nemulțumirile pe net, pe un site înființat pentru petiții. Unii vor ca femeile să nu mai poarte sutien, alții îi doresc pe Salam fără coajă prim-ministru și pe Guță ministrul Culturii, în timp ce altcineva este scandalizat …
De 3 ani mi-am deschis un blog, cedând insistențelor unui prieten. Citise niște articole pe care le publicasem pe vremea în care eram ziarist și mă încuraja, lăudându-mi scrisul. Mă întrebam de ce să fac asta, întrezărind că-i o îndeletnicire cronofagă …
Majoritatea magazinelor de îmbrăcăminte au cu precădere haine pentru femei și copii. În mintea comercianților, clientul e o damă care uneori își târăște copiii după ea. Țin să le aduc aminte că acei copii au fost concepuți cu niscai bărbați. …
Salut, Georgică! Te rog să-mi ierți metoda de a-ți transmite cât mai grabnic gândurile mele și o fac online. Știu că tu ai o firmă de transporturi, ai un parc de mașini și destui angajați. Sunt convins că în domeniul …
Soția mea și cu mine ne-am cumpărat un apartament mai mare. Cu această ocazie, am constatat că ne-ar trebui altă mobilă în dormitor. Am făcut tot felul de măsurători, după care am intrat pe internet, să căutăm niște magazine de …