Bitcoin rămâne încă cea mai puternică criptomonedă din universul extrem de special al monedelor electronice, în ciuda fluctuațiilor puternice și a discuțiilor grave despre el care se poartă actualmente în multe centre financiare din întreaga lume. Investitorii vor în continuare să facă tranzacții cu BTC, inclusiv prin intermediul cardurilor bancare.
Bitcoin a fost creat drept o alternativă la banii obișnuiți, materiali, și, prin urmare, este un mijloc de plată și de stocare a valorii, la fel cum Ethereum reprezintă în principal o platformă electronică destinată să faciliteze contractele smart, aplicațiile peer-to-peer, prin intermediul unui vehicul reprezentat de o monedă imaterială proprie.
De aceea este în continuare surprinzător, că în ciuda popularității de care se bucură azi criptomonedele, este extrem de dificil să utilizați PayPal sau să cumpărați bitcoin cu cardul dvs. de credit.
Desigur, motivul are mai puțin de-a face cu Bitcoin în sine, ci mai mult se referă la metoda de tranzacționare. Aceste tipuri de achiziții, prin definiție anonime, nu pot fi ușor inversate cu un apel telefonic către emitentul de carduri (banca) sau prin comunicarea online către platforma de PayPal.
Când vorbim despre transferul de BTC, este dificil de dovedit că aceste bunuri și-au schimbat efectiv proprietarul (anonim). Acesta este motivul pentru care majoritatea vânzătorilor privați și aproape toate bursele Bitcoin nu vor ca să accepte carduri de credit sau PayPal pentru astfel de transferuri.
Acestea fiind spuse, treptat, sub presiunea investitorilor, au început totuși ca să se introducă, deși extrem de ezitant, chiar și asemenea mijloace de plată în tot mai multe țări ale lumii, inclusiv în România.
Unde vă păstrați monedele electronice după ce le achiziționați?
Înainte de a vă gândi să cumpărați BTC, va trebui să stabiliți clar unde vă stocați monedele imateriale, în ce tip de portofel Bitcoin. Deși “portofel electronic” este terminologia acceptată peste tot în lume, cel mai bine ar fi să ne gândim la acest wallet ca la un fel de cont bancar mai special, anume creat pentru depozitarea criptomonedelor existente în proprietatea cuiva.
Există diferite portofele virtuale dintre care puteți alege, în funcție de nivelul de securitate pe care îl doriți pentru fondurile dvs. imateriale. Unele dintre portofelele respective au caracteristici de securitate superioare și pot fi obținute în urma plății unei taxe mai mari pentru inițierea și rularea lor.
Există patru tipuri principale de portofel Bitcoin:
– un portofel tip software, care rămâne stocat pe harddisk-ul computerului dvs. ;
– un portofel online, accesat pe internet;
– un portofel gen seif care protejează bitcoinii achiziționați într-un tip de portofel offline;
– un portofel electronic cu un grad de securitate sporit, care necesită utilizarea unui număr de chei anume create pentru a proteja contul BTC.
Totuși, niciuna dintre aceste opțiuni nu este în întregime invulnerabilă la hacking sau la alte forme de furt online, fiecare dintre aceste portofele electronice având propriile sale dezavantaje în ceea ce privește carențele de securitate. Iată de ce, de-abia după ce se clarifică ce tip de portofel se dorește, e bine să se procedeze la achiziționarea efectivă de criptomonede.