Cel mai bun an din istoria omenirii

Anul 2013 a fost marcat de un taifun care a ucis mii de oameni în Filipine, de războiul din Siria, de scandalul legat de spionajul la nivel înalt practicat de SUA, dar şi de alte evenimente nefericite, însă unii specialişti afirmă că acesta ar fi fost cel mai bun an din întreaga istorie a lumii. Dezvoltarea omenirii a făcut paşi fără precedent tocmai în acel an. Chiar aşa stau lucrurile şi pentru români?

Unul dintre experţii care susţin acest lucru enumără cinci motive care îl determină să creadă că acesta a fost cel mai bun an din istorie.

1. Numărul celor care mor de timpuriu a scăzut. Între 1990 şi 2010, procentul copiilor care decedau înainte de a împlini 5 ani s-a micşorat cu aproape 50%. Numărul persoanelor care mor prematur s-a micşorat vizibil în ultimele decenii. Dacă în anii 1950, la nivel global speranţa de viaţă era de 47 de ani, ea a ajuns în 2011 la 70 de ani şi a continuat să crească.

Totuşi, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea copiilor de sub 5 ani, conform celui mai recent raport realizat de Unicef, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Mondială şi ONU. Potrivit raportului, în România, la fiecare 1.000 de copii sub 5 ani s-au înregistrat 12 decese. Asta era valabil anul trecut, dar nu ne ameninţa nimeni poziţia, aşa că putem sta liniştiţi.

2. Cei ce suferă de sărăcie extremă sunt mai puţini, iar lumea e mai fericită. Niciodată până acum numărul persoanelor aflate în sărăcie extremă n-a fost mai mic. În 2013, în general, lumea era mai bogată ca până atunci. Procentul celor aflaţi în condiţii de sărăcie extremă s-a diminuat de la 63%, cât era în 1981, la 44% în 2010, tendinţa păstrându-se până azi. Creşterea PIB-ului unui stat e asociată cu niveluri mari de fericire a cetăţenilor.

Asta-i situaţia la nivel global, numai că România are cu ce se mândri: numărul minorilor care fac parte din familii care trăiesc sub pragul naţional al sărăciei a crescut la 25,5%! În Islanda numai 4,7% dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei. Nişte sărăntoci, care se hrănesc numai cu peşte, vai de soarta lor!

În ce priveşte fericirea cetăţenilor care i-au votat pe aleşi în fruntea ţării noastre lucrurile stau şi mai bine. Experţii spun că persoanele care se consideră fericite au nişte caracteristici comune: gândesc pozitiv; se orientează către găsirea de soluţii; îşi fac un scop în viaţă; au sentimentul de apartenenţă la o comunitate, care, la o adică, îi poate ajuta.

Ei bine, un studiu finanţat de ONU a concluzionat că România e pe ultimul loc în ceeea ce priveşte nivelul de fericire din Uniunea Europeană. Nu-i aşa că suntem mândri de naţionalitatea noastră?

3. Războiele sunt mai rare. La nivel global, rata deceselor provocate de război a scăzut de la 300 per 100.000, cât era în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la mai puţin de 1 per 100.000 în secolul XXI. România a devenit membră NATO, ceea ce, pe lângă multiple avantaje, prezintă şi inconvenientul că un număr de militari români a participat la nişte războaie care nu ne aparţin. Situația actuală din Turcia, Siria și Coreea de Nord, din păcate, alertează toate celelelte state. Sigur, în 2013 stabilitatea era mai mare.

Iar în ce priveşte democraţia internă, actuala putere politică a făcut paşi importanţi, cu care ne mândrim. Una dintre găselniţe este obligarea cetăţenilor de a le permite oamenilor Fiscului să le intre oricând în locuinţe. Că aşa-i într-un stat de drept. Alta, ferirea aleșilor care fac abuzuri de lungul braț al legii. Iar de la anul, ne plătim noi taxele și impozitele pentru Sănătate…

4. Criminalitatea e în scădere. Se apreciază că şi numărul conflictelor dintre concetăţeni a scăzut în toată lumea. În 2001, au fost ucişi 557.000 de oameni la nivel global, iar în 2008 numărul a scăzut la 289.000. De atunci, rata omuciderilor şi a restului de infracţiuni scăzut în continuare în 75 de state. În România, în 2009, era ucisă câte o persoană în fiecare zi.

Actualmente, cetăţenii din toate statele civilizate din Europa sunt îngroziţi de numărul de infracţiuni, inclusiv crimele, comise de imigranţii români. De fapt, marea majoritate a infractorilor o reprezintă romii, dar străinii nu mai fac de multă vreme vreo distincţie şi ne etichetează pe toţi drept ţigani. Să fim mândri: suntem spaima Europei! Iar asta a contribuit la amânarea acceptării României în spaţiul Schengen.

5. Formele de discriminare sunt tot mai puţine. Homofobia, antisemitismul, rasismul, sexismul şi alte forme de discriminare sunt în continuare puternice. Însă, de-a lungul timpului, ura şi prejudecăţile s-au diminuat. Cu 150 de ani în urmă, persoanele de culoare din Statele Unite erau ţinute în lanţuri.

Să ne amintim de evreii omorâţi în lagăre. Astăzi, lucrurile stau altfel. Nu mai spun de progresele făcute în ce priveşte egalitatea dintre sexe. Sigur, nimic nu-i perfect sub soare, dar se apreciază că 2013 ar fi anul cu cea mai mică tendinţă de manifestare a sexismului din istoria umanităţii.

De asemenea, s-au făcut progrese în ce priveşte discriminarea din cauza orientării sexuale. În unele state, căsătoria între două persoane de acelaşi sex a fost legalizată (în 18 state, mai nou). Există tendinţa ca acest lucru să fie privit drept un progres, în ciuda reticenţelor multor oameni.

În România, homosexualitatea e acceptată la nivel declarativ, ca să nu ieşim din tiparele “lumii civilizate”, iar misoginismul ne menţine glorios în lumea a treia. Doar unu din zece parlamentari e de sex feminin, iar o româncă are numai 75% din câştigul partenerului ei. Nu mai spun că mulţi bărbaţi văd rolul femeii rezumându-se la cratiţă şi pat. Şi, desigur, bărbatul trebuie să-şi bată nevasta. Chiar dacă el nu ştie de ce, femeia ştie, cu siguranţă. Asta se întâmplă şi azi.

Şi acum revin cu întrebarea: 2013 a fost cel mai bun an din istoria umanităţii şi pentru români? Voi ce credeţi? Există șanse ca anul acesta să fie mai bun?

Comments

comments

8 Comments

  1. Zina 19/12/2013
    • Javra 19/12/2013
  2. Larisa 19/12/2013
    • Javra 19/12/2013
  3. adelinailiescu 20/12/2013
    • Javra 20/12/2013
      • Larisa 20/12/2013
        • Javra 20/12/2013

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.