Sterilitatea este o problemă de mare importanţă pentru viaţa fizică şi spirituală a femeii, pentru că poate duce la destrămarea unui cuplu. Se întâlneşte cu o frecvenţă de până la 25% în cuplurile familiale. O femeie poate fi considerată sterilă dacă, după 12 luni de coabitare permanentă cu un bărbat, nu poate rămâne gravidă. Sterilitatea poate fi primară, atunci când femeia nu a rămas însărcinată niciodată, sau secundară, când apare după una sau mai multe sarcini duse la termen sau întrerupte.

Cauzele sterilităţii la femeie pot fi multiple. Cam 15% au rămas necunoscute, iar restul pot fi clasificate în felul următor:

– de origine vulvo-vaginală, ca boli inflamatorii, rupturi mari de perineu, tumori, malformaţii ale vaginului, modificări de pH vaginal etc.;

– de origine uterină: care pot interesa colul uterin, ca leziuni şi eroziuni, sau ce pot afecta corpul uterin, ca malformaţii, tumori, cel mai frecvent caz întâlnit fiind fibromul (tumora benignă);

– de origine tubară: organică (cum ar fi boli inflamatorii, tuberculoză genitală, tumori, boli venerice) sau funcţională (ca spasme de reflexe nervoase);

– de origine ovariană: malformaţii, inflamaţii, tumori, chisturi, absenţa sau poziţionarea anormală a ovarelor etc.

Pot fi încriminate şi alte cauze ca: obezitate, diabet zaharat, boli sistemice, colagenoze, afecţiuni endocrine.

Cauzele sterilităţii aparţin însă atât femeii cât şi bărbatului. În sterilitatea cuplului, în 60-70% sunt încriminate femeile. Printre cauzele sterilităţii la bărbaţi se pot aminti: malformaţii, insuficienţe testiculare uşoare sau severe, tulburări în spermatogenoză. Tulburările de spermatogenoză sunt urmarea unor cauze organice, ca boli infecţioase, psihopatii, anemii, tulburări endocrine, dar şi unor carenţe alimentare, vitaminice şi minerale.

Cafeaua este şi ea un factor favorizant al apariţiei sterilităţii. Un rol important îl are şi abuzul de alcool şi de ţigări. Un studiu efectuat de specialiştii americani a relevat faptul că sterilitatea creşte cu circa 27% în cazul persoanelor care beau zilnic câte 3 ceşti de cafea. Lipsa din alimentaţie a vitaminei C şi a zincului poate duce şi ea la manifestarea sterilităţii.

Mijloace naturale de combatere a sterilităţii

Sterilitatea se tratează, în general, prin procedee complexe medicale şi/sau chirurgicale, dar există şi o serie de produse naturale care pot fi utilizate cu succes în terapie.

Astfel, usturoiul este considerat din timpuri străvechi un stimulent al performanţelor sexuale şi reproductive. Vechii greci beau un sirop făcut din usturoi şi miere, pentru a procrea copii sănătoşi şi pentru a stimula producerea de hormoni sexuali. Chinezii foloseau usturoiul drept afrodisiac, iar vechii japonezi îsi ungeau organele genitale cu un amestec alcătuit din usturoi, oţet şi miere, pentru a-şi spori potenţa.

Specialiştii în medicina naturală au ajuns la concluzia că, pentru a combate sterilitatea şi a mări performanţele sexuale, trebuie consumat în fiecare zi un amestec din usturoi şi oţet. Se pune la fiert o ceaşcă de oţet de mere, în care se adaugă 10 grăunţi de usturoi întregi, decojiţi. Se dau în clocot 5 minute, după care se lasă să se răcească fiertura obţinută.

Un alt remediu natural pe care îl foloseau indienii Navajo este reprezentat de sucul de mere, în care se dizolvă miere de albine. În 300 ml de suc de mere se adaugă 3 linguri de miere. Amestecul se consumă după cină, înainte de culcare.

Terapia cu tărâţe poate fi urmată cu rezultate benefice atât de femeile cât şi de bărbaţii cu sterilitate apărută în urma unor afecţiuni genitale. Astfel, la femei, bolile inflamatorii ale trompelor uterine (anexitele de diverse cauze), chisturile ovariene, variatele afecţiuni uterine pot fi tratate cu succes folosind tărâţe de cereale.

În acest scop, se umple un săculeţ cu tărâţe (cam un kg) şi se aşază în cada de baie, în care curge apă caldă peste ele. Se lasă acolo un timp, după care pacientul intră în apă, unde stă cam o oră. Această operaţiune se execută zilnic, seara, înainte de culcare, timp de o lună. Dacă după această perioadă, prin examen clinic şi de laborator se dovedeşte în continuare prezenţa maladiei, persoana bolnavă reia tratamentul până la vindecare.

Comments

comments