Decedat judecat fiindcă nu-și plătește amenzile!

Un decedat din Slobozia, județul Ialomița, este chemat în judecată de primăria locală fiindcă nu-și plătește multele sale amenzi. Defunctul urma să fie silit de instanță să se prezinte la muncă în folosul comunității. Cei din primărie susțin că știau despre moartea omului și nu înțeleg de ce judecătorii au mai și stabilit un termen în acest proces.

Ioan Mașca a decedat în aprilie 2018, dar n-a fost ferit de belele nici după trecerea sa în neființă. Individul, iute la mânie, a fost de mai multe ori sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, având de plătit amenzi în cuantum de 4.000 de lei. Scandalagiul avea niște probleme cu inima, care i-au provocat decesul.

Cu toate că a fost șters din evidența electronică a datornicilor, defunctul este chemat în instanță post-mortem. „Noi am făcut toate demersurile pentru a-l șterge pe contravenient din sistemul electronic… Cu siguranță au fost transmise documente și către instanță…”, au afirmat reprezentanții primăriei din Slobozia.

După o lună de la moartea omului, Judecătoria Slobozia a înregistrat un dosar în care administrația locală cerea ca amenda lui Ioan Mașca să fie transformată în muncă în folosul comunității! Și, pentru ca lucrurile să fie clare definitiv, a stabilit chiar și un termen pentru această acțiune, 1 octombrie a.c., adică la pomana de 6 luni de la deces…

Conform legii, administrațiile locale pot solicita în instanță ca amenzile neplătite de cetățeni să fie transformate în muncă în folosul comunității. De la începutul anului, potrivit portalului just.ro, primăria din Slobozia a deschis până în prezent mai mult de 20 de astfel de acțiuni. Dar, de cele mai multe ori, oamenii refuză să muncească.

De exemplu, niște prostituate, care își fac veacul la marginea orașului Slobozia, au de achitat amenzi de peste două milioane de lei și refuză să presteze muncă în folosul comunității, deși au fost duse de mai multe ori în fața instanței. Logic, prostituatele urmau să facă ce se pricep ele mai bine, doar nu să manevreze un sincrofazotron! Acum, fie vorba între noi, ele oricum au prestat cu sârg în folosul localnicilor și a tiriștilor care au trecut prin zonă, iar cei din primărie le pun facă același lucru, dar fără să le plătească. E inuman!

Datoriile morților trebuie plătite de moștenitori!

De altfel, în vreo 60 de cazuri, Primăria Slobozia are de încasat datorii de la decedați și a demarat astfel de proceduri. Chiar dacă cei în cauză își dau obștescul sfârșit, datoriile lor nu se sting, ci cresc prin aplicarea de amenzi pentru neplată! Legea spune că și activele, și pasivele defuncților le revin moștenitorilor. Dacă au de luat, iau, dacă au de dat, dau!

Sigur, acest caz nu este singular în patria mumă. Neatenția, neștiința, nepăsarea și prostia se plătesc, dar numai dacă ești contribuabil. Instituțiile statului nu plătesc niciodată pentru erorile comise de funcționarii săi. De exemplu, un vasluian a fost declarat decedat în anul 2016, deși este viu și în ziua de azi. Așa, ca să le facă în ciudă oficialităților!

Omul a cerut în instanță anularea decesului, susținând că moartea sa este doar un zvon nefondat, lansat de dușmani. Desigur, a pierdut procesul, pentru că formulase prea târziu calea de atac, abia la vreo 2 ani de la pronunțarea decesului.

Corect: cum îți permiți să trăiești, dacă oficialitățile spun că ți s-a cântat prohodul?! Iar în acest caz, bineînțeles, la nervi, deși conform legii ești mort, poți ucide cu o șurubelniță incisivă una dintre oficialitățile respective și ar trebui să nu pățești nimic: cum să fie aruncat după gratii un decedat?!

Sursa: aici

Comments

comments

2 Comments

  1. StropiDeSuflet 24/07/2018
  2. StropiDeSuflet 24/07/2018

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.