Sunt multe situații în care fie angajatul, fie angajatorul se simte nedreptățit în relația de colaborare. Însă, până la a ajunge în instanță este cale lungă. Totuși unii ajung și până acolo și sunt dispuși să meara până în pânzele albe, vorba aceea. Este firesc să își apere drepturile, mai ales când simt că acestea au fost încălcate.
Închidem ochii la multe, uneori la ilegalități sau chiar suntem, prin nepăsare, părtași la ele. Pentru că ne dorim o rezolvare, nu să pierdem timp și bani și mai ales și speranța că am putea rezolva ceva. Dacă se întâmplă să fii într-un conflict cu angajatorul, care între timp devine fostul tău angajator, caută soluția legală. Contactează un avocat dreptul muncii Sibiu și lămurește situația.
Ajungi în instanță sau încă nu?
Până să deschizi o acțiune în instanță, așa cum te va sfătui echipa de avocați de avmconsult.ro, poate că rămâne o chestiune de comunicare. Când cele două părți nu au convenit la un numitor comun, comunicarea poate fi transferată să spunem așa în baza reprezentanților legali. Ai avocaților. Ai toate șansele să soluționezi un litigiu de muncă astfel.
Dacă și această cale a eșuat, atunci e cazul de mai mult, iar armele din dotare sunt în legile actuale. Echipa de avocati Sibiu de la AVM Consult îți oferă toate serviciile necesare, de la consiliere la reprezentare în instanță, inclusiv în cazuri precum cele de conflicte cu angajatorul sau angajatul.
Situații neplăcute în care s-ar putea găsi cei care decid că e cazul de judecată
Unele dintre cele mai comune situații se referă la angajați care nu își primesc integral drepturile. Fie nu își primesc salariul la timp, fie nu își primesc toate bonusurile sau alte bonificații așa cum rezultă din contractul semnat între părți. De asemenea, poate fi vorba de refuz de a se acorda drepturile aferente concediilor, fie că acestea sunt de natură medicală sau de odihnă. Programul de muncă versus orele de pauză nu sunt respectate, respectul și decența, minime așteptări de raport de muncă corect între părți nu sunt oferite.
De partea cealaltă, angajatorii se pot simți lezați când angajații nu își respectă îndatoririle. Asta înseamnă fie nu își duse la bun sfârșit task-urile, fie lipsesc nemotivat. Nu respectă organigrama, orice tip de regulament de ordine interioare, conform contractului. Desigur, situațiile pot fi mai grave, vizând furt și delapidare, trafic de influență etc.
Contează pe îndrumarea unui avocat
Unde e lege, nu e tocmeală, spune o vorbă. Așadar, lasă legea să vorbească și să îți facă dreptarea pe care o cauți. Situația poate avea o rezolvare și pe parcurs, poate până când să începi un proces sau oricând pe durata derulării acestuia.
Avocații din echipa cabinetului de avocatură AVM Consult te pot ajuta să îți atingi obiectivele. Pot prelua cazuri atât din rândul celor care sunt persoane fizice, cât și juridice. Detalii sunt în pagina oficială.
Contact: avocat@christianamondea.ro