Ai amânat destulă vreme, acum e timpul să faci alegerea potrivită! Dacă ai pierdut un dinte – sau mai mulți -, din diverse motive, probabil știi deja, soluția lor este implantul dentar. Deși implică o intervenție chirurgicală și are costuri mai mari decât dacă ar apela la o punte dentară, este singura variantă prin care își pot redobândi dantura completă, perfect funcțională. Iată detalii în ceea ce urmează!
Implantul dentar, mai sigur decât o punte dentară
Puntea dentară se referă la utilizarea dinților învecinați pentru a acoperi zona lipsa a unui dinte pierdut. Contează, așadar, în ce stare sunt rădăcinile dinților învecinați, pentru a putea opta pentru această soluție. Mai apoi, este vorba și despre cum se comportă în timp. În cazul punților dentare, s-ar putea să fie necesară înlocuirea lucrării pe măsură ce anii trec, întrucât gingia în zona dintelui lipsă se retrage.
În cazul unui implant dentar, se păstrează funcționalitatea și estetica dintelui natural. Pot fi inserate tot atâtea implanturi câte sunt necesare, fie doar unul, fără să fie afectați și dinții învecinați.
Dar, ce pret pentru implantul dentar este dispus un pacient să plătească? Depinde de fiecare caz în parte, de tratamentele necesare înainte de implant, dar și de tipul de implant în sine.
Diverse prețuri la implanturile dentare disponibile sunt expuse în pagina oficială www.dentalpremier.ro
Pentru cei interesați efectiv de costuri, în pagina oficială www.dentalpremier.ro sunt detaliate și prețurile. Spre exemplu, pentru un implant Inno, pacientul va trebui să scoată din buzunar 2000 de lei, iar pentru un implant dentar Megagen AnyRidge (Coreea de Sud), premium, costul se ridică la 3000 de lei. Cel puțin așa aflăm din lista prețurilor din această pagină, însă atenție, aceste costuri sunt reduse acum.
Aici însă, orice pacient poate descoperi detalii, încât să își estimeze costurile intervenției. În plus, datorită tehnologiilor moderne, intervențiile dentare aici pot fi mai avantajoase. Este scurtat timpul de așteptare până când pacientul poate avea și dantură provizorie, recuperarea este mai facilă. Chiar și cazuri grave, când pacientul nu mai are deloc sau prea puțini dinți naturali rămași pe arcadă, oricând de complexe ar fi intervențiile, echipa de la Dental Premier le rezolva. Pacientul poate avea parte de implant dentar (extracții dentare înainte de toate, dacă mai sunt necesare) și de dinți ficși în doar 24 de ore.
Merită investiția în implant dentar?
Pentru că sunt realizate din materiale biocompatibile, rată de succes este de 100%, șanse nu există ca implantul să fie respins și pentru că arată identic cu un dinte natural, tu ce crezi – merită sau nu? Este vorba despre a redobândi aspectul impecabil al danturii, despre încrederea de sine, despre sănătatea ta orală, per total.
Indiferent de vârstă și cât de grave ar fi problemele tale dentare, mereu va exista o soluție. După cum spune și vorbă populară: niciodată nu este prea târziu, ei bine nici în cazul tău nu este. Vezi detalii despre prețuri și alte informații care te vor ajuta să iei o decizie, în pagina oficială dentalpremier.ro.
Contact:
0742 288 440
contact@dentalpremier.ro