Meciul tur dintre Steaua şi Dinamo din semifinala Cupei României la fotbal s-a încheiat cu victoria clară a echipei din Ghencea. Meciul, care ar fi trebuit să fie un derby, avea o câştigătoare previzibilă şi n-a fost suspans niciun moment. Dincolo de bucuria unora şi amărăciunea celorlalţi, mă întreb dacă noi, românii, ne vom civiliza vreodată.

Urmăresc, uneori, partide interesante şi de prin alte campionate, dar manifestări huliganice de asemenea amploare ca în România, rar mi-a fost dat să văd. Locuiesc în apropierea Stadionului Naţional şi, cu o zi înaintea meciului, am avut proasta inspiraţie să iau metroul spre casă, de la Gara de Nord.

Trenul a staţionat vreo 20 de minute, fiindcă un grup de suporteri stelişti (dar la fel de bine puteau fi şi dinamovişti sau rapidişti) erau îmbarcaţi şi strigau cât îi ţinea gura huo la adresa adversarilor. Dacă s-ar fi limitat la atât, tot ar fi fost bine. Dar asta nu se putea fiindcă, de, pasiunea e mare! Aşa că un şir de trivialităţi a putut fi auzit de toţi călătorii, între care erau destui copii. Un bodyguard îi privea neputincios de la o distanţă sigură şi îşi chema colegii în ajutor prin staţie.

În cele din urmă, strigătele s-au potolit şi trenul a plecat. Aceşti suporteri veniseră din provincie, probabil, ca să-şi cumpere bilete la meci. N-am văzut dacă au intervenit jandarmi şi poliţişti şi nici dacă s-au operat arestări. Cert e faptul că acel grup de fanatici era alcătuit din liceeni. Niciunul nu cred că depăşea 19 ani.

Şi, fiindcă nu mă învăţasem minte, în ziua meciului am făcut o nouă călătorie cu metroul, de la Dristor 2. În staţie erau extrem de mulţi tineri gălăgioşi. Deocamdată erau veseli. Nici măcar beţi nu păreau a fi. În fine, a sosit trenul şi s-a umplut cu călători. Deodată, au început să se audă tropăieli, de parcă ar fi luat-o la galop o herghelie întreagă.

Tinerii pe care îi observasem în staţie ţopăiau pe loc ca apucaţii şi strigau cât îi ţinea gura că cine nu sare ori e câine, ori e prost de moare. Trenul se clătina pe şine şi asta îi aţâţa şi mai mult. Noroc că la prima staţie, Piaţa Muncii, trenul s-a golit, suporterii bulucindu-se ca nişte vite să iasă, să ajungă la stadion. Vă daţi seama cum s-au putut da în stambă la încheierea partidei.

„Dă mă cu spray-u’!” „Na, fir-aţi să voi să fiţi!”

Nu ştim să ne bucurăm, dar nici să pierdem nu ştim. Am scris despre noi, românii, deşi nu mă identific cu suporterii care ajung pe stadion. Îmi place fotbalul, dar n-am fost în tribune, să asist pe viu la o partidă, decât de două ori în viaţă. Spectacolul făcut de suporteri, de obicei, e degradant. Nu mai spun că mulţi nu se duc să vadă meciul, ci doar pentru a-i înjura pe susţinătorii echipei rivale şi să se bată cu ei. De obicei, se lasă cu ciocniri violente între suporteri şi între aceştia şi jandarmi.

Cineva mi-a povestit că un jandarm cu care era prieten i-a istorisit că la un meci aveau printre ei şi un începător, iar cei cu vechime voiau să-şi facă treaba, dar şi să-l îndrume pe cel nou. La un moment dat, într-o încăierare cu suporterii, un jandarm i-a strigat să dea cu spray-ul. Novicele a luat în ambele mâini butelia cu gaz iritant lungă şi grea şi a început să-i altoiască pe fani în stânga şi-n dreapta, de parcă ar fi lovit cu ghioaga! A apucat să otânjească vreo doi, trei, până când a priceput că trebuie să folosească altfel spray-ul…

E nevoie să mai spun că liceenii anilor terminali au avut rezultate catastrofale la simularea de bac? Ei bine, numai 36% dintre elevii clasei a XI-a au primit note de trecere, în timp ce la clasa a XII-a au trecut 42%. Se prefigurează un bacalaureat cu rezultate la fel de jenante ca anii trecuţi. Desigur, liceenii n-au când să înveţe, ei se duc pe stadion, să-şi descarce energia zbierând ca nişte animale şi înjurând ca la uşa cortului.

Unii elevi sunt arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc sau sunt duşi la spital în comă alcoolică. Repet: unii. Nu înseamnă că toţi liceenii de azi sunt beţivi, traficanţi ori scandalagii. Din păcate, ies în evidenţă cei cu deviaţii de comportament, nu elevii silitori, participanţi la olimpiade, care ne fac mândri că suntem români…

Comments

comments