Aseară am fost la un prieten, Tase, şi am urmărit impreună cu alţi doi amici o partidă de fotbal din Cupa României, CFR Cluj-Dinamo. Şi uite aşa, “Paskany e o ruşine!” a devenit laitmotivul serii. Unul dintre amici mei era stelist, iar celălalt, dinamovist. Eu nu eram foarte interesat de meci, fiindcă ţineam cu o echipă care, de ceva vreme, nu mai există, Progresul Bucureşti.
Într-o vreme, pe când eram junior, jucasem câţiva ani baschet la Progresul şi, desigur, rămăsesem cu această simpatie, fără sens acum. Chiar dacă nu mă interesa partida asta, constituia, totuşi, un bun pretext să-mi întâlnesc amicii, la un pahar de vorbă. De fapt, am băut bere la doză. Gazda, un rapidist convins, încerca să ne întărâte:
– Aţi auzit ce a făcut unguru’ ăla chelios? Şeful ceferiştilor din Cluj, cum îl cheamă, veni-i-ar numele…
Am sesizat jocul gazdei noastre şi am, făcut pe neştiutorul:
– Care-i ăla?
– Arpad Paskany, interveni repede Marius, stelistul.
Eu îmi vedeam de jocul meu:
– Baskany, cu B de la Bulă?
– Paskany, cu P de la Bulă! strigă nervos Alex, dinamovistul.
– Înghiţi-şi-ar numele! răbufni Tase. Paskany e o ruşine! De câteva zile, tot face presiuni asupra arbitrilor. Cică, dacă se greşeşte împotriva CFR-ului, nu-şi scoate jucătorii de pe teren, dar le ordonă să nu mai joace, să zacă acolo, imobili, să dea Dinamo câte goluri vrea.
– Păi numai cu lucruri oneroase, cu mârşăvii, a câştigat ăsta atâtea cupe şi campionate, s-a întors spre mine Alex. Până acum, cumpăra unii arbitri, iar alţii se simţeau datori să fluiere pentru ceferişti, fiindcă fostul primar din Cluj, Boc, era premier. Da’ apoi s-a amestecat DNA-ul şi i-a băgat pe câţiva arbitri la zdup, aşa că a început bozgoru’ să-i ameninţe pe fluieraşi…
– Pe tine te înţeleg, ţii cu Dinamo. Dar voi ce aveţi împotriva lui Baskany cu P de la Bulă? Tăsică, tu eşti gazdă, ca şi el în meciul ăsta…
– Uite, mă! strigă Alex. Îl dă afară pe negrişorul ăla de la Dinamo! Degeaba!
– Cine, Baskany?
– Nu, mă, arbitrul! Sebastian Colţescu… Da’ cam tot aia-i! Fluieră pentru clujeni…
– Da, mă, interveni Marius, mai bine fluiera Paskany direct! Şi tu nu mai face pe prostul, că s-ar putea să rămâi aşa!
Dinamoviştii au marcat primul gol, deşi aveau un jucător mai puţin, Alex a explodat de bucurie şi a măturat dozele de bere de pe masă, ceferiştii au egalat după pauză şi, în prelungiri, au marcat din nou, spre disperarea amicilor mei. Prin ultimele minute ale prelungirilor, arbitrul, deşi era la câţiva metri de fază, “n-a văzut” că un dinamovist a fost lovit cu bocancul în cap, în careul gazdelor, oaspeţilor le-a mai eliminat un jucător, Dinamo terminând meciul în 8 oameni de câmp, iar Tase a constatat cu amărăciune:
– Arbitrul n-a avut sânge-n instalaţie, l-a speriat Paskany. Trebuia să dea penalty pentru Dinamo. Acum câţiva ani, Colţescu făcuse o criză de nervi şi ameninţa că se sinucide. Cine l-a mai lăsat pe ăsta cu fluieru-n gură? Era normal să nu ţină la presiune.
Pe drumul spre casă, în taxi, Alex concluzionă:
– Paskany, eşti o mizerie!
– Ba, te rog, interveni Marius, am convenit că-i o ruşine!
Prietena mea nu se culcase. S-a uitat cu reproş la ceasul de perete şi m-a întrebat de ce sunt nemulţumit, fiindcă am întârziat, sau pentru că a pierdut Progresul? Am ridicat din umeri:
– Paskany e o ruşine!
