În mod similar, cum nu ne putem imagina o lume fără electricitate, nu ne-am putea imagina nici funcționarea acesteia fără una dintre piesele esențiale: motorul electric. Acest element care a asigurat progresul societății de la Revoluția Industrială până în prezent continuă să fie un pilon central de o importanță incontestabilă pentru omenire.
Principiul de funcționare al unui motor electric este relativ simplu: energia electrică este transformată în energie mecanică. De aici decurge un lung șir de aplicații, de la sectorul rezidențial și până la cel comercial, industrial sau instituțional.
Varietatea este caracteristică motoarelor electrice industriale. Criteriile de selecție sunt multiple: tensiunea de alimentare, protecțiile la medii cu potențial de risc, trepte de turație ori necesar de cuplu nominal și putere. Nu de fiecare dată sunt însă potrivite motoarele electrice standard, realizate în serii mari – acestea vin cu specificații tehnice standard care nu mulțumesc întotdeauna exigențele. Există totuși și o veste bună: este posibilă personalizarea 100% a unui motor electric, rezultatul fiind modificarea parametrilor funcționali după preferințe.
Adaptabilitatea și posibilitatea personalizării motoarelor electrice industriale este un element esențial, întrucât scopurile de utilizare sunt din cele mai variate. Motorul electric ce actionează o bandă transportoare într-o fabrică sau scările rulante dintr-un supermarket nu va fi potrivit pentru a pune în funcțiune un utilaj greu folosit în industria prelucrătorare. Este nevoie de un cuplu diferit, sistemul de pornire este de asemenea distinct, iar inerția sarcinii de înfrânt la pornire impune puteri ori trepte de turații ajustabile. Din acest motiv personalizarea este una din caracteristicile esențiale căutate pentru un motor electric.
Comercianții și importatorii de motoare electrice oferă în majoritatea cazurilor soluții potrivite prin motoare de serie. Există însă unele cazuri în care specificații tehnice exacte impun realizarea de motoare în serii scurte – în astfel de momente se apelează la producători autohtoni cu renume.
Durata prelungită de funcționare și fiabilitatea ridicată sunt două caracteristici esențiale ce definesc motoarele electrice realizate în serii scurte. Despre motoare electrice industriale poate fi spus un singur lucru: sunt influențate considerabil de mediul în care funcționează. Astfel sunt necesare protecții suplimentare la suprasarcină, la umiditate, temperaturi excesive ori praf, trepte de turații, cupluri și puteri distincte în funcție de fiecare aplicație în parte. O astfel de personalizare devine posibilă cu ajutorul producătorilor recunoscuți pe plan național care oferă astfel de soluții, pentru a mulțumi și cele mai exigente cereri în materie de motoare electrice industriale.