Întotdeauna este o delectare pentru mine să vorbesc cu prietenul meu Martin. Are un cabinet de psihologie în centrul Bucureştiului, pentru care plăteşte o chirie astronomică. Aşa că încearcă să-şi ia un apartament cu două camere. Pe vremuri, a fost consilier imobiliar şi crede că poate să-şi rezolve problema fără ajutorul unei agenţii. M-a vizitat şi, ca orice gazdă bună, l-am întrebat de ale lui. În acea seară am aflat că poţi avea şi o vârstă pornografică.

Desigur, mi-a vorbit despre aventurile pe care le-a trăit căutându-şi un apartament. Şi-a deschis o cutie de bere, şi-a aprins o ţigară şi a început să grăiască. E un mucalit şi-ţi spune cu un calm desăvârşit nişte lucruri care-ţi stârnesc râsul. Singura lui reacţie e să ridice din umeri, arătând că nu ştie ce te-a apucat.

– Mă băiete, am luat un ziar, să-mi caut un apartament. Dacă tot divorţez din nou, îmi cumpăr ceva, şi cabinet, şi locuinţă. O femeie în vârstă avea un duplex. Adică un apartament pe două niveluri, etajul 4 şi ultimul, cu scară interioară. Mă gândeam că ar ar merge să-mi fac cabinetul la etajul 4, iar ca locuinţă, urc la 5. I-am dat telefon. Fii atent ce discuţie am avut cu ea:

– Bună ziua, doamnă. Am văzut că aveţi un duplex. De ce-l vindeţi, dacă a fost construit în urmă cu numai 2 ani?

– Eh, de ce… Am căzut pe scări, mi-am fracturat şoldul, mi-a pus altul, artificial, şi mi-e cam greu să urc scările. Blocul n-are lift, ştiţi, da?

– Da, doamnă, ştiu. Îmi pare rău de ce aud…

– Da, tinere, şi am şi o vârstă pornografică… Aşa îmi spun prietenii mei, artiştii. Sunt sculptoriţă…

– Aveţi o vârstă pornografică?! (Eram siderat, îţi dai seama!) De ce, stimată doamnă, câţi ani aveţi?

– 69!

M-a apucat râsul.

– Cum, Martin?! Baba zgubilitică avea 69 de ani şi asta-i vârstă pornografică?!

– Vezi bine, răspunse imperturbabil Martin şi îşi stinse ţigara. Sigur, până la urmă, am renunţat şi am sunat în altă parte. Mă rugam să nu dau iar de vreo bătrână. Mi-a răspuns un bărbat şi am răsuflat uşurat. Am trecut direct la subiect:

– Bună ziua! Aveţi un apartament…? (Aşa şi pe dincolo, mă rog, tot tipicul. Părea a fi totul în regulă şi voiam să văd locuința. Atunci mi-am amintit de rugămintea mamei.) Domnule, eu n-am nimic cu nimeni, dar mama mea e în vârstă şi m-a rugat să am grijă… Doreşte să am ca vecini numai români, în niciun caz vreo altă naţie, ca să mă poată vizita liniştită.

– Aaa, înţeleg! Să nu-şi facă doamna griji! N-am văzut picior de colorat în cartier! Cred că eu sunt singurul tuciuriu din zonă!

M-a apucat iar râsul şi Martin ridică din umeri, lăsându-şi în jos colţurile gurii, după care îşi desfăcu o nouă cutie de bere.

– Cum, mă, i-ai dat telefon singurului tuciuriu din cartier?!

– Da, băiete. Nu ştiu cum nimeresc numai oameni d-ăştia, răspunse calm Martin şi luă o înghiţitură de bere.

Eu tot mai hohoteam când, deodată, mi-a trecut prin minte un gând îngrijorător şi mi-am întrebat amicul:

– Auzi, dar câţi ani are mama ta, omule?

Martin tăcu o secundă, după care surâse larg:

– N-are vârsta pornografică şi nici tuciurie nu-i!

A fost singura dată când l-am văzut pe Martin zâmbind în seara aceea.

Comments

comments