Președintele ascultă ce spun ONG-urile, nu protestatarii

În București, s-au strâns și 25-30 de mii de oameni într-o singură zi, iar în restul țării s-au mai adunat încă pe atâția. Acești oameni au cerut JOS POLITICIENII! Fiindcă sunt conștienți de faptul că tot răul de acolo se propagă și s-au săturat de promisiuni fără acoperire. Au reușit să dea jos un primar și un guvern plin de miniștri corupți, care oricum era într-o rână. Și președintele i-a invitat la Cotroceni, să-și spună punctul de vedere. Dintre cei care au dorit să-i vorbească președintelui, consilierii lui au ales aproape numai ONG-uri, din care puține au avut reprezentanți în stradă. Și totuși, când va vorbi președintele și cu protestatarii?

Parlamentarii au uitat că ar trebui să fie reprezentanții societății care i-au ales. De când sunt deputați și senatori, n-au mai stat de vorbă cu alegătorii, deși au program de audiențe, la care, desigur, nu se prezintă. Unii politicieni îi numesc pe alegători viermi. Parlamentarii îi privesc ca pe niște slujitori neînsemnați. Ei bine, oamenii care au ieșit în stradă, majoritatea tineri, au vrut să-și arate oprobiul față de politicieni. Și când să ajungă față în față cu primul politician al țării, s-au trezit pe dinafară. Vezi bine, ONG-urile îi reprezintă. Ptiu, drace!

ONG-urile au rolul lor bine definit. Ele țipă pentru o idee: pentru ocrotirea câinilor vagabonzi, a copiilor orfani, a bătrânilor singuri, pentru integrarea în societate a homosexualilor ori a romilor, pentru protejarea faunei și a florei etc., etc. Sigur, e nevoie de ele. Dar acestea nu pot înlocui în niciun caz tinerii care au ieșit în stradă împotriva politicienilor, cei care reprezintă necinstea și corpția. Nu oamenii din stradă au fost invitați la președinte, ci ONG-urile, adică niște organizații nefinanțate de la bugetul de stat. Niște organizații, nu niște oameni luați din mijlocul manifestanților.

Ceea ce mi se pare ironic este faptul că acești oameni care nu-i mai suportă pe politicieni voiau să-i vorbească unui politician, pe numele lui Iohannis Klaus! Uite așa s-au trezit la masă cu Iohannis fel și fel de neaveniți, chipurile, reperezentanți ai unor ONG-uri, între care se află și o partizană înfocată a lui Băsescu.

Cântărețul Adrian Despot, dincolo de meritele pe care le are ca om care și-a pus viața în pericol pentru a-și salva niște semeni din flăcări, se spune că și el e angajat politic. Dar chiar și așa, și-a făcut datoria civică. Dar poate el să-i reprezinte pe oamenii care au ieșit în stradă? Sau ziariștii ca Liviu Mihaiu, aflat pe stradă în interes profesional, ca să-i ia pulsul? El, vezi bine, reprezintă un ONG și acum vorbește în numele protestatarilor! Sau băieții de la fel și fel de servicii secrete, aflați în misiune, infiltrați printre manifestanți?

Sunt foarte interesat să aflu cine era în fruntea acestor tineri sinceri, care au ieșit în stradă fiind revoltați de faptul că le-au murit prietenii din cauza nepăsării și a lăcomiei unor patroni și a unor funcționari corupți ai statului. Oameni care își strigau disperarea că n-au un loc muncă și sunt striviți de sărăcie. Asta mă interesează: cine îi conducea pe ceilalți pe străzi spre anumite destinații. De unde veneau ei și cum de știau atât de bine încotro s-o ia, de parcă aveau un GPS implantat în creier?

Unii au grijă să strige că și această revoluție, a postacilor, poate fi confiscată de alții, care n-au nicio legătură cu ei, ci cu niște partide ori servicii nevăzute ale statului. Păi, doamnelor și domnilor, am impresia că asta s-a și făcut! Voi erați indignați, dar alții, calculați. Și au ieșit în față, au fost “emanați” de revolta voastră, precum Ion Iliescu în urmă cu 26 de ani, de o revoluție curată. Și unii dintre acești noi emanați au fost invitați să-și spună oful lui Iohannis. În numele vostru!

Și tu ce ai făcut, Iohannis? Tu ești președintele ONG-urilor și a serviciilor secrete? Nu vezi sau nu vrei să vezi cine s-a prezentat în fața ta? Ai spus că ai văzut protrestatarii, că i-ai ascultat și că vei ține cont de ceea ce au de spus. Schimbă-ți consilierii, domnule președinte! Chiar nu vezi că unii au ochi albaștri, ca vechii securiști? Îi poți lua chiar din stradă, dintre protestatari, numai vezi să nu fie de la vreun ONG sau serviciu secret! Dacă chiar vrei să ții cont de ceea ce doresc oamenii care protestează împotriva unui sistem din care și tu faci parte.

În Cisnădie, județul Sibiu, din care vii și tu, domnule președintele, un singur pensionar iese zilnic în stradă pentru a protesta împotriva sărăciei în care trăiește. Are peste 30 de ani muncă și primește 740 lei pensie. Are și autorizație de la primărie să protesteze cât poate într-un soi de țarc de doi metri pătrați. Mai bine ascultă-l pe acest cetățean, domnule președinte, vezi ce are de spus, decât pe reprezentantul unui ONG!

Foto: aici

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.