M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Mixy ne vorbeşte despre o problemă spinoasă, automutilarea: tatuaje şi piercing-uri. “E frumoasă adrenalina teribilismului, dar dacă rasul în diverse forme în cap, crestele sau vopselele se duc la spălat sau cu trecerea timpului, există totuşi chestii care nu trec, ca de pildă să-ţi faci tatuaje, găuri prin diverse zgârciuri sau şunci. Automutilarea asta excesivă ar trebui să se întâmple cu un acord psihologic… de la nişte vârste mai înaintate, când se atinge un prag de maturitate care ia în calcul toţi factorii ce alimentează decizia finală a automutilării… L-am văzut ieri pe un puşti nemajor tatuat cu câteva lacrimi pe unul din obraji… Îţi dai seama cum o să se ducă ăsta la un interviu să se angajeze?”

Ana Q. aduce în discuţie o temă gravă, divorţul: “Am o prietenă, fostă colegă de liceu, care după 2 ani de căsnicie și 8 ani de parteneriat cu actualul soț, vor divorța. …El nu dorește să se mute din casa părintească unde locuiesc în prezent cu părinții lui. Dorința ei este să aibă propriul lor loc, colțișorul lor… Ea i-a comunicat lui de multe ori că își dorește să se mute amândoi. Răspunsurile lui au fost de fiecare dată: Eu nu plec din casa mea, și tu ești binevenită aici, dar dacă nu îți convine, ești liberă să pleci! Și exact asta se gândește ea să facă. Nu au copii împreună, ea are doar 28 de ani, are practic toată viața înainte”.

Mă gândesc că oamenii ăştia sunt împreună de 10 ani, dar frica lui de a-şi asuma responsabilităţi poate destrăma cuplul.

G.C.M. ne atrage atenţia asupra unor exagerări cretine: “De la mama lor, ochelarii de soare au fost inventaţi, culmea, pentru soare… Dar sunt unii care i-au dus la un cu totul alt nivel. În autobuz, tren, metrou, club, bar şi alte asemenea, ochelarii de soare sunt un must-have… Grătarul e un mod de recreere. Îţi iei familionu’, prietenii sau pe cine vrea muschiu’ tau şi mergi la iarbă verde, unde încingi focul, bei o bere (şapte-nouă) şi aştepţi să se facă grătaru’… Numai că unii cretini îşi dau arama pe faţă şi se comportă ca niste animale nedresate… Lasă un munte de gunoaie în urma lor”.

Adelinailiescu ne povesteşte cu haz despre Joiţica, prima maşină a familiei: „Joiţica a cărat de toate la viaţa ei. Mai întâi a cărat pasageri plătitori, căci a fost taxi. Apoi a cărat pasageri neplătitori, dar cu exces de adrenalină şi care şi-au riscat viaţa la orice curbă, fără frâne sau schimbător de viteze. A cărat şi porumb de pe câmp, şi scară rabatabilă, şi tot ce se mai putea căra: zaibăr, pământ de flori, lubeniţă, saci de grâu, neamuri proaste… Sunt convinsă că mai avea calităţi de arătat, ghinionul ei că nu mi-am luat eu carnet. Dar norocul vostru, că aţi putut circula mai în siguranţă!”

Alexandra ne vorbeşte despre mama ei, care are parfum de gospodină desăvârşită: “Dimineaţa se trezeşte şi îmblânzeşte alarma ceasului cu un miros puternic de cafea. Păşeşte în camera mea şi mă sărută pe frunte, apoi îşi vede de ale ei. …Uneori am impresia că atunci când devii mamă, cineva îţi dă un set de puteri paranormale… Dacă încă nu există un parfum al gospodinelor, ar trebui să se inventeze şi să-i poarte numele! Fie că e Paşte, Crăciun, ziua mea de naştere sau o zi ca oricare alta, mirosul care vine din bucătărie îţi inspiră mereu o stare de sărbătoare”.

Spanac ne întreabă până în ce punct ne putem bucura de răul altuia: „Am văzut multe comentarii răutăcioase la adresa lui Huidu. Da, a omorât și el anul trecut sau acu 2 ani 3 oameni. A fost un accident, totuși… Acum lui i-a murit mama. Dacă era să moară într-un accident auto, auzeam voci în jur cu: S-a făcut dreptate. Nu coane, s-a făcut un rahat! Asta cu dinte pentru dinte și mamă pentru mamă nu e cazul, când vorbim de un accident. Nu-i iau apărarea lui Huidu, nu-l pot suferi… Dar când îi moare mama, văd că și el e om. Și el plânge și el e devastat de eveniment. Înțeleg prin ce trece, asta pentru că și eu am trecut prin așa ceva”.

Comments

comments