Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Radu Herjeu scrie despre oamenii în faţa cărora s-ar ridica în picioare: „Voi încerca să împărtăşesc şi cu voi, din când în când, oamenii în faţa cărora m-aş ridica oricând în picioare. Şi nu e vorba de genii… Ci, în special, de cei ale căror gesturi, prin… altruismul lor, dau un sens cuvântului ‘uman’! Să încep cu o tânără atletă din America. Meghan Vogel. Ea a câştigat la Columbus, la o competiţie statală, cursa de 1600 de metri. Şi a luat startul şi la cea de 3200…

O concurentă din faţa ei a căzut, epuizată. Mai erau 20 de metri până la linia de finish! Credeţi că Meghan a ocolit-o cu grijă şi a profitat de ocazie pentru a câştiga cursa? (…) NU! S-a oprit, a ridicat-o pe cealaltă alergătoare, a sprijinit-o şi, şontâc, şontâc, s-au îndreptat amândouă spre linia de sosire. Mai mult, Meghan s-a asigurat că fata care fusese până la incident în faţa ei, să treacă prima dunga albă de final, în uralele sutelor de spectatori de pe stadion, ridicaţi în picioare!”

Ana Q. crede că viaţa la 30 de ani nu e mai frumoasă decât la 20: „La 20 de ani abia îţi începi viaţa de adult…, începi să te gândeşti să-ţi câştigi propriii bani, doar ca să îţi cumperi cel mai mişto telefon de pe piaţă… La 20 de ani schimbi iubiţii ca pe şosete, începi relaţii, le laşi neterminate, iubeşti, urăşti, speri… La 30 de ani, dacă eşti deja într-o căsnicie…, realizezi că de fapt nu te-ai schimbat peste noapte şi ai devenit mai tolerantă cu partenerul tău, ci că e mult mai greu să îţi bagi picioarele…

La 30 de ani, nu te mai uimeşte nimic, nu te mai întristezi şi nu mai dramatizezi ca la 20, dar nici nu mai trăieşti și nu mai simţi aceleaşi tumulturi sufleteşti atât de vii şi de intense… Da, la 20 de ani viaţa e mai frumoasă, mai uşoară, mai intensă şi mai pasională. Atunci te formezi ca adult, atunci eşti indreptăţit să greşeşti, să cazi, să te ridici. La 30 de ani eşti suma dintre toate experienţele pe care le-ai acumulat şi modul în care le pui în balanţă”.

Adelinailiescu trebuie să facă şi tort, şi colivă: „Azi a fost 7 aprilie… O zi banală de luni care, conform unei superstiţii…, ar fi trebuit să fie o zi minunată. Ete că n-a fost, nu mi-a murit niciun unchi bogat din America, n-am descoperit petrol în fundul grădinii… A fost însă Ziua Mondială a Sănătăţii şi ziua Ginei, colega mea… Pe plan mondial, Sănătatea ar avea ce sărbători, la noi cred că e mai mult comemorare decât aniversare. Biata Sănătate e bolnavă rău…

Sănătăţii nu ştiu ce să-i urez, momentan oscilez între o vorbă de încurajare gen ‘o să fie bine şi la vară, cald’ sau o clacă la ales arpacaşul de colivă, căci o văd cum agonizează iar guvernanţii nu fac altceva decât să se întreacă în a-i împleti jerbe şi coroane din flori cât mai exotice”.

Chinezu e de părere că avem ce învăţa de copiii noştri: „Am trei copii fabuloşi şi o doamnă a sufletului meu pe care câteodată simt că nu o merit… Dar îmi trece repede această stare de vină, căci ştiu în sufletul meu că aşa a trebuit să se întâmple, să am incredibilul noroc să îmi găsesc acea jumătate perfectă, care să mă suporte, să mă înţeleagă şi să mă iubească aşa imperfect cum sunt…

Învăţ enorm de la copiii mei… Şi de fiecare dată mă întristez că noi, ca părinţi, nu reuşim să îi lăsăm mai des să ne fie profesori de viaţă… Îmi aduc aminte… lecţia pe care mi-a dat-o Patricia mea cea minunată. Avea cam un an şi jumătate atunci… Patricia a văzut o grămadă de balastru… A început să se joace cu pietricelele… Ce am învăţat eu din asta? O lecţie fundamentală: atunci când ai de făcut ceva, poţi să o faci în extraordinar de multe feluri, dar numai dacă vrei şi dacă îţi place să faci asta”.

Spanac a văzut prea puţini români la într-o emisiune TV dedicată lor: „Mă uitam aseară la ‘Românii au talent’… Și am văzut că nu prea… sunt români… Am avut o contorsionistă, Dumnezeu știe de prin ce țară rusofonă, am mai avut vreo 2 ansambluri, unul din Republica Moldova, unul din Ucraina parcă. A mai venit un musculos, habar n-am de pe unde era și el…, a mai fost un italian…, apoi au mai fost 2 frați… columbieni…

Şi apropo de emisiune. Eu chiar nu înțeleg de ce naiba se votează numerele astea slabe. Adică ale ăstora care cântă, dansează, țopăie ca popândăii pe scenă. Nu vor câştiga niciodată şi iau locul altor oameni ce au şanse la finală. Pe de-o parte, înţeleg că aceştia vin în finală tocmai că n-au şanse de câştig, pe de altă parte, văd că se cere de fapt nu talentul, ci spectacolul”.

Comments

comments

Leave a Reply