Prietenul meu, Marian, vrea să-şi deschidă un magazin alimentar. Mai întâi, a ezitat, gândindu-se ce afacere ar putea pune pe roate cu suma de bani pe care va reuşi s-o strângă din vânzarea unui apartament şi un viitor împrumut bancar. Voia să înfiinţeze ceva în sfera seviciilor, dar a renunţat la idee. Mi-a împărtăşit gândurile lui, cu speranţa că, poate, îi ofer o idee mai bună. Nu se ştie de unde sare iepurele. Însă, din vorbă, în vorbă, tot el a găsit ceva mai potrivit. Mi-a spus: „Ştii ceva, băiete? Tot românul vrea să-şi umple burta!”
Eram la mine acasă şi beam o bere, răsucind problema pe toate părţile. După ce a dat verdictul, Marian s-a ridicat în picioare şi a golit doza de bere. M-a apucat râsul:
– Aşa-i, iar tu eşti un român sadea, după câte văd! Dar să ştii că nu doar românul vrea să-şi umple burta, ci şi rusul, şi americanul, şi chinezul…
– Cu atât mai mult! Asta îmi întăreşte ideea că trebuie să deschid o brutărie, ceva. Nu, cel mai bine e să înfiinţez un magazin universal, undeva unde nu există vreun brand cunoscut, cu un lanţ de magazine, că dau faliment.
– Un butic, ceva, cu de toate, de la gumă de de mestecat la deodorante?
– Nu, nu amesteca borcanele! E vorba de produse alimentare exclusiv. Şi nu un butic, ci mai curând un market…
– Mda, dacă te ţin curelele, dar investiţia iniţială e foarte mare, Mariane.
– Adevărat, sunt produse perisabile, îmi trebuie instalaţii frigorifice de tot felul şi un spaţiu mare. Asta înseamnă o chirie mare. În plus, e complicaţia asta cu produsele pe cale să iasă din termenul de garanţie, iar preţul lor se înjumătăţeşte…
– Şi degeaba te fereşti de lanţurile de magazine. Azi deschizi tu marketul, iar peste două luni te pomeneşti cu un supermaket vizavi.
– Aşa-i, dar n-o să mă duc în gura lupului, că mă înghite! Şi trebuie să ofer ceva ce se caută acum mai mult. Văd că mulţi vor produse bio, dar sunt foarte scumpe. Am nevoie de un furnizor permanent de legume care nu foloseşte îngrăşăminte chimice şi chiar ştiu cine ar putea fi. Are nişte sere mari… Şi nişte cârnaţi eco mi-ar trebui…
– Da, şi apă plată şi carbogazoasă cu conţinut scăzut de nitraţi, am plusat eu.
– Just! Ştii ce? N-am văzut nicăieri în România, dar prin alte zări lucrătorii sunt cointeresaţi să vândă cât mai mult. Există „vânzătorul lunii”, apoi al anului. Oamenii ăştia primesc o bonificaţie. Ăsta poate fi avantajul meu faţă de supermarketuri. Tuturor lucrătorilor le cumpăr uniforme adecvate anotimpului, având imprimat numele magazinului.
– Alţi bani, altă distracţie, Mariane! Pentru imprimarea tricourilor chiar nu ştiu cât trebuie să dai…
– Eh, cât?! Ştiu unde se fac personalizări ieftin, dar de o calitate ireproşabilă, în una sau două culori, ba chiar şi în policromie. Este o inginerie întreagă! Buba-i alta: îmi dă mie banca un împrumut suficient de mare pentru tot ce vreau să fac?
Ei bine, Marian îşi va deschide un magazin alimentar. Voi ce afacere aţi vrea să demaraţi, dacă aţi avea posibilitatea?
No Responses