Așa cum vă povesteam într-un articol anterior, stăteam la un pahar de vorbă cu Liviu, un vechi prieten și ne hotărâserăm să ne lăsăm în voia viselor. Astfel, ambii ne vedeam niște miliardari în euro și ne puteam permite să facem cheltuieli oricât de mari. La inițiativa mea, urma să ne cumpărăm o insulă grecească cu numai 50 de milioane de euro, un preț abordabil și pentru niște bogătași mai sărmani decât noi. Insula va deveni un oraș, așa că urma s-o echipăm corespunzător. De aceea, Liviu s-a simțit obligat să-mi spună că și în paradis există coșuri de gunoi.
Sincer nu-mi închipuiam cum îngerii și serafimii pot face gunoi, că doar ei sunt eco, dar dacă ne refeream strict la un paradis terestru, desigur, amicul meu avea dreptate. Erau multe de făcut în acel orășel: drumuri, o bancă, un restaurant, case etc. Totuși, insula are un spațiu disponibil limitat, așa că urma să fie un fel de stațiune de odihnă, ideală pentru petrecerea vacanțelor.
– Mda, planul nu-i rău, dar cine ar mai locui acolo? mă întrebă Liviu.
– În primul rând, ne luăm și familiile acolo. Și, din când, în când, ne-am invita prietenii. Le-am plăti noi drumul, că știi și tu că sunt mai amărășteni, așa, unul e inginer, altul e profesor la liceu, avem și un pompier, un chirurg, un scafandru, un biolog, mă rog, oameni cinstiți și sărmani (acești termeni merg întotdeauna împreună), care s-au descurcat învățând. Și îi invităm și pe alții să-și cumpere teren pentru a-și construi vile…
Liviu mă întrerupse, iritat:
– Mă, tu ești prost?! Păi insula ar fi un refugiu ideal pentru mine, lasă-mă să nu-mi văd soacra în fiecare zi! Eu zic să nu scoatem la vânzare teren pentru vilele altora. Insula ar trebui să fie numai a noastră, să avem liniște și curățenie. Sigur, facem și noi gunoi, dar e al nostru, așa că ne luăm niște cosuri de gunoi din inox extrem de rezistente, cu capacități de până la zeci de litri. Numai așa ar rămâne un loc eco, cu vegetația neatinsă, în care și aerul e curat.
– Păi, și cum ne scoatem investiția, băiete?
Liviu se uită la mine, stupefiat:
– Cei 50 de milioane de euro? Nu înțelegi că pur și simplu ne permitem cheltuiala asta? E un fleac! Și apoi nu sunt bani risipiți, ci investiți în sănătatea noastră. Păi o mulțime de bani vin la pachet cu o mulțime de probleme. Tu crezi că-i ușor să fii bogat?! Te înșeli, sărăntocule! Se vede că nu ești pregătit să ai pe card mai mult de câteva sute de lei. Păi dacă nu-i investești în afaceri, ieși din topul Forbes! Și adio mașini scumpe și dame de lux! De-aia îți trebuie un locșor al tău, în care să nu te deranjeze nimeni, ca să-ți menajezi nervii. Așa, din când în când, ne-am retrage acolo, pe insula noastră, fără familii, fără femei, fără prieteni…
– Și nu ne-am plictisi singuri acolo?
– Pe insulă nu stăm o veșnicie, trebuie să ne întoarcem la afacerile noastre. Deși, dacă stăm să ne gândim, putem face multe pe internet… Oricum, am avea și musafiri, dacă-i dorim prin preajmă. Dar asta știi ce înseamnă: gălăgie, mizerie, certuri. Liviu își mototoli doza de bere goală și reluă: Musafirii și-ar aduce cu ei copiii, familiile și problemele lor, iar noi ar trebui să fim niște gazde primitoare și să le rezolvăm…
– Mda, ai dreptate, omule. Auzi, oare mai cumpărăm noi insula aia?
